Prima dată când am auzit de Dr. Seuss a fost, cred, undeva prin generală, când era difuzat ‘Cum a furat Grinch Crăciunul’. Bine, cu toate astea, nu cred că înțelesesem că e o adaptare a… Mai mult
”Să explorăm diabetul cu bufnițe”
La întrebarea, ușor retorică, ”Voi mai găsi eu ceva la fel de haios?”, răspunsul, în prezent, este inevitabil, da. Încă un Sedaris!
”Să explorăm diabetul cu bufnițe” păstrează în mare parte aceeași nota umoristică a stilului care l-a consacrat pe David Sedaris, eseuri înțepătoare la propria adresă, îndreptate spre membrii familiei, ori spre terțe persoane, pe care le-a observat și despre care și-a notat cu însuflețire în caietul său de însemnări.
Capitolele dedicate copilăriei rămân, în continuare, preferatele mele. Spre exemplu, m-a făcut să râd pe înfundate, dar m-a și uimit nonșalanța descrierii outfit-ului tatălui său la cină ori prin casă după ce se întorcea de la serviciu. Nu mulți ar spune adevărul despre tații lor, cum că ar umbla în cămașa de serviciu și indispensabili, arătând ca niște luptători de wrestling ori ca niște ”sugari care se fâțâie de colo-colo în scutece”. Pentru the many funny inside intel, trebuie să mulțumim relației lor aparte tată-fiu.
Trademark-ul pentru auto/ironia subtilă este atât de evident în aceste capitolele… și cu toate că sunt la cea de-a două carte, aș fi zis că m-am obișnuit, gata îi cunosc scriitura, ok, este funny, autoironic, but neah, tot m-a impresionat, mai ales, povestirile despre noncompetitivitatea lui la înot vs. insistențele mascate ale tatălui său în direcția asta. Ori când își concentrează atenția pe ”avantajele” de a avea o familie mare, mai mulți frați/surori mai mici: ”mai aveai trei și, mai târziu, patru frați pe care să-i iei în vizor, toți mai mici decât tine și fiecare cu propriile defecte: dinți de iepure, note proaste. Era ca și când ai fi pescuit un pește într-un butoi. Chiar dacă se lăsa cu pedepse, aveam ocazia să «comut canalele», asta însemnând, în cazul de față, să trec de la The Greg Show (un alt băiat, bun înotător, pe care îl venera Lou, tatăl lui David) la The David Show”.
Pe parcursul lecturii am descoperit și un David ușor sensibil, în timpul călătoriilor de promovare mereu alături de partenerul său Hugh, ori după ce una din cărțile lui a ajuns numărul 1 pe lista bestsellerurilor revistei Times, un David ecologist, iubitor de natură, de aer curat, ori un David ”apărător” al libertăților sistemului de sănătate. 😉
Capitolul ”Să înțelegem totul despre bufnițe” este clar, ”o laudă” adusă simțului proprietății, care ne cuprinde în prezența ochilor misterioși ai acestor păsări nocturne. Întâmplarea lui David din acest capitol merită citită prima dată, mai ales, că spre sfârșitul acestuia, David descoperă câte ceva despre fascinația lui puerilă îndreptată spre anormalitate.
Din categoria fun facts sau după cum am spus și data trecută, ”Let’s Explore Diabetes with Owls!”:
”Oare nu tocmai asta este frumusețea călătoriilor în țări străine – faptul că mereu dai peste ceva după care întorci capul? Ca să te miri, nu trebuie să fii fluent în nicio limbă, ci doar să stai bine mersi cu gura deschisă. Dar nu ca un prost, ci ca o persoană care a rămas fără cuvinte.”
Jurnal vs. Carnet de însemnări
”De foarte multe ori, acești termeni sunt folosiți interșantajabil și n-am înțeles niciodată motivul. Ambii au legătură cu cuvântul «zi», dar după părerea mea, jurnalul este un fel de depozit de idei – sunt gândurile taleașternute pe o foaie. Comparativ cu acesta, într-un carnețel de însemnări îți exprimi sentimentele. Cât despre verbul «a ține un jurnal» – un cuvânt care a apărut din senin, cam în același timp cu «a ține un album cu tăieturi din ziare» -, acesta nu spune despre tine decât că ești un ciudat care are prea mult timp liber.”
” – Primul ochi (este vorba despre un «aragaz simbolic», în felul acesta, obiectul studiului a fost mai accesibil explicat) reprezintă familia, al doilea, prietenii, al treilea, sănătatea, și al patrulea, munca. Ne-a explicat că, dacă voiai să ai succes, trebuia să renunți la unul dintre ochiuri, iar dacă voiai să ai succes pe bune, trebuia să renunți chiar a două dintre ele.”
Sofia, prima doamnă fermier
Citim și recitim de câteva zile o cărticică despre familie, copilărie și melci. Personajul central este o fetiță de patru ani, hotărâtă să se facă ”o doamnă fermier”. Exact, o doamnă fermier!
Sofia, căci despre ea este vorba, are doi frați gemeni, Matei și Marc sau Marc și Matei, cum se prezintă ei de fiecare dată amuzați, cu care se înțelege și nu prea. Adevărul e că au preocupări diferite, iar cu toate astea, Sofiei îi place să fie inclusă în jocurile lor, cursele cu melci fiind printre preferatele ei. De altfel, povestea începe cu o astfel de cursă, când Sofia găsește un melc micuț, cu o culoare ”gălbuie ca untișorul”, și complet diferit de melcii fraților ei.
https://www.instagram.com/p/BYQUpARhhyf/
După cursa de melci, Sofia îți anunță familia că atunci când va fi mare, se va face o doamnă fermier, iar la ferma ei va îngriji o singură vacă, al cărei lapte îl va bea ea tot, și pe care o va chema Floricica, va mai crește două găini drăguțe pe nume ”Aprilie” și ”Mai”, un ponei pe post de animal de companie, pe care nu-l va călări și căruia îi va da numele ”Sforăilă” și un porc – Pojar – ”deoarece o să fie un porc pătat, desigur”.
Dar până când visul i se va împlini, Sofiei nu îi rămâne decât să strângă ”buni pentru fermă” și să vadă de microferma încropită în magazia casei. ”Turmele și cirezile ei de vite” constau în gândaci de lemn, hrăniți cu bețe de chibrituri sau fulgi de porumb, miriapode, râme, pe care le ținea într-o cutie veche de tinichea plină cu pământ, urechelnițe, a căror creștere căpătase o nouă importanță în activitatea de fermier de zi cu zi, un limax enorm, maroniu-închis, și vreo douăzeci de melci, pe care îi ținea într-o cutie de carton, și, pe care îi hrănea cu frunze de varză.
Cu toate că nu este ca toate celelalte fetițe de vârsta ei, care se joacă cu ponei roz 😉 , Sofia este o fetiță încrezătoare și determinată, iar ”aventurile” ei îți captează atenția numaidecât, fie că ești mare, fie că ești mic. 😀 În plus, n-ai cum să nu o îndrăgești, mai ales când vezi că piticul căruia îi citești cartea, seară de seară, învăță, fără să-și dea seama, o serie de valori importante. Go team snail! 😀
Aventurile lui Sacha
Tu știai că paharele sunt clopote care și-au înghițit limba sau că stelele sunt, de fapt, nasturi cusuți pe cer de o croitoreasă? Eu una nu, iar acum că am citit ”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” împreună cu Luca, cred că i-am dat și lui idei. 😀
”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” este o povestioară tare nostimă despre ziua de naștere a unui băiețel pungaș care vede totul în jurul lui cu alți ochi. Cu o minte ageră, în permanență, atent la toate explicațiile tatălui său, Sacha reușește să te cam lase cu gura căscată când îl auzi zicând ”când te superi cu iubire, supărarea trece repede” sau ”Nu dăm nume la ceea ce mâncăm. Dăm nume doar la ceea ce iubim.”
Bine, contează mult și că tatăl lui Sacha este foarte implicat în activitățile lui, că ia în serios absolut tot ceea ce spune sau că în joaca lor inversează rolurile tată-fiu, fiu-tată, empatizând perfect cu băiețelul lui. Îl completează, îi oferă răspunsuri dintre cele mai amuzante, de genul ”scaunele sunt 4PD”, ”și muștele și albinele au o zi de naștere”.
O relație tată-fiu tandră, jucăușă, plină de ”glume care se glumesc”, ”supe care se supesc”, iar faptul că pe parcurs sunt inserate pasaje round-up ale micuțului Sacha, care analizează toate spusele tatălui, oferă poveștii și o latură realistă. În ce sens realistă? Îți dau un exemplu concret. De multe ori, Luca, la doi ani și patru luni, are aceleași porniri creativo-amuzante. L-am surprins cum, în joaca lui, reproducea, repovestea dialogurile purtate de-a lungul zilei cu noi sau cu prietenii lui de la creșă, și gândindu-mă la el așa, mi-am dat seama că treaba asta îl ajută cumva să priceapă mai bine prin ce a trecut ori să înțeleagă ce tocmai a învățat.
O poveste despre cum să-ți implici copilașul în activitățile cotidiene și de care nu te-ai fi gândit că acesta ar putea să se bucure într-o așa măsură. Adulții vor spune că Sacha are calități deosebite de viitor storyteller, iar copii îi vor îndrăgi pur și simplu castelul fermecat, înțesat de animale și povești cu sau despre animale.
#greengiveaway 2
They say february is all about love! I say it’s all about reading! 😉
Povesteam zilele trecute, cum mi-a încolțit în minte o idee să organizez un giveaway livresc o dată pe lună. Buuun… Păi m-am decis! Let’s do this! 😀
Mecanismul “mini-concursului” e simplu: sub hashtag-ul #greengiveaway, voi posta, lunar, câte un articol pe blog (vezi articolul lunii ianuarie aici), în conținutul căruia voi anunța cartea “pusă la bătaie” și întrebarea, cumva tematică și poate doar puțin subiectivă. Răspunsurile voastre le voi aștepta (aici sau pe pagina de facebook la postarea pin-uită) până în data de 23 a fiecărei luni când voi anunța câștigătorul.
M-am gândit că ar fi minunat să vă cer să-mi sugerați ce v-ar plăcea să citiți în februarie, așa că voi ați hotărât! Vara în care mama a avut ochi verzi de Tatiana Țîbuleac. De ce cartea asta e perfectă pentru luna februarie? Să vedem:
1│respectăm HaiBun Reading Challenge – februarie: o carte scrisă de un autor basarabean;
2│ne pliem și pe The Big Okian Reading Challenge 2017 – cred că merge la o carte într-o singură zi;
3│motivul 3 îl completați voi… De ce cartea asta e perfectă pentru luna februarie? 😉
Pentru mine, cartea e perfectă, pentru că pe la începutul lui ianuarie, o frază din articolul lui Zavatos “Un trio de moldoveni s-a strecurat șmecherește pe rafturile îndoite ale bibliotecii mele.” got me thinking… dar eu nu am niciun autor basarabean în bibliotecă, darămite să fi citit vreunul. Cum e posibil? Ce-am făcut până la vârsta asta? Trebuie să remediez treaba asta!
So, will you join me on this adventure? 😀
Liniște și o carte de colorat – giveaway
Nu este neapărat vorba despre stres, epuizare sau rutină. Mai degrabă, aș spune că treptat, te lași învăluit de o moleșeală, pe care o resimți cumva ca o presiune, moment în care nu-ți dorești nimic altceva decât a little bit of quiet.
Piticul meu matinal îmi solicită uneori cam toată energia, așa că pe la prânz, când se apropie ora somnului, încep ușor, ușor să simt cum toții mușchișorii corpului mi se destind. 😀 Doarme aproape de fiecare dată în jur de trei ore, timp în care, în tihnă, fie mă uit luuung la el (ăsta da moment mindful), fie citesc, fie colorez.
Dacă cititul îmi solicită mintea, treaba cu desenatul/coloratul e la polul opus. Dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt momente când nici măcar nu mă uit ce creioane îmi pică în mână, puterea minții e cea care îmi ghidează mâinile… inner peace! 😀 that’s how zen I get! Totuși asta nu înseamnă că nu sunt prezentă, ci doar că renunț să mai las in faptul că livingul meu arată ca după bombardament.
E revigorant! Un moment mindful doar al meu!
„Tu ce faci ca să reduci din încărcătura zilei?”
Am de dat o carte de colorat faină celui/celei care răspunde sincer la întrebare. Sau poate îmi povestești cum ziua ta a decurs în perfectă armonie, iar la sfârșitul zilei ai face ceva fun, and yet mindful 😉 ca să te ia somnul mai ușor. Hai, adună-ți creioanele colorate!
Îmi dai de știre până pe 23 ianuarie aici sau pe pagina de facebook!
Leagănul pisicii
27 decembrie. Status-ul challenge-ului #5cartipanalacraciun: 2-5 😦
N-am reușit să citesc toate cărțile de pe noptieră, cu toate astea, nu-mi pare chiar atât de rău.
Cea de-a doua carte terminată a fost Cat’s Cradle – Kurt Vonnegut, asupra căreia am poposit poate mai mult decât ar fi trebuit, daaar am “o scuză”, a fost fascinantă! Anul ăsta nu cred să fi citit ceva atât de twisted, dar în același timp, atât de beautifully written!
Ficțiune, dar ce ficțiune! Am stat cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă cu ice-nine, moștenirea nimicitoare a profesorului Felix Hoenikker, unul din creatorii bombei atomice.
Acțiunea se derulează din perspectiva unui scriitor freelancer, Jonah Hoosier, care în primă instanță, urmărește să scrie un roman bazat pe viața profesorului, însă în urma cercetărilor efectuate, dar și a evenimentelor stranii la care este părtaș, sfârșește prin a scrie un fel de doomsday book.
Umorul aproape indiferent, satira, coincidențele mai mult decât stranii, pe alocuri, de-a dreptul amuzante, research-ul de după, căci, nu-i așa trebuia să aflu cine a inspirat personajul doctorului, m-au ținut prinsă pentru vreo săptămână. Cu toate că este vorba de vreo 200 de pagini, carnețelul meu este plin de însemnări, citate, referințe și alte informații de tipul “Știați că?!”.
De exemplu, Știați că?!
- autorul romanului Ben Hur, Lew Wallace, a fost un hoosier, un locuitor al statului Indiana, precum Jonah sau alte câteva personaje din Cat’s Cradle (talking about odd coincidences), ori
- Nobel a inventat dinamita, de unde și expresia dynamite money (eu nu, shame on me :D), ori
- mirajul Fetei Morgana a fost denumit după Morgan le Fay, o vrăjitoare din legendele arturiene.
Am reflectat mult și la San Lorenzo, insula din Caraibe, unde se desfășoară mai bine de jumătate din acțiune. O țară guvernată de un dictator nebun, ai cărei locuitori, parcă lipsiți de coloană vertebrală, mai mult marionete decât oameni, sunt manevrați, în orb, când de conducătorul lunatic Papa Monzano, când de pustnicul poscris Bokonon.
Citind cu cât sarcasm Vonnegut satirizează politicile care își îngenunchează popoarele, de dragul puterii, din dorința oarbă de a fi mai presus de oricine și orice, m-am trezit un pic din starea de visare cu gândul să-mi reconsider şi percepțiile politice. Cireașa de pe tort, versurile acestea:
‛So I said good-bye to government,
And I gave my reason:
That a really good religion
Is a form of treason.’
2-5: un roman zguduitor cam din toate punctele de vedere, pe care vi-l recomand, chiar dacă vă va scoate puțin din comfort zone. Merită citit! Btw, de ce Cat’s Cradle, leagănul pisicii? Vezi capitolul 74. No spoilers here! 😉
Și acum mă întorc la #5cartipanalarev. Wish me luck!
Violet + Finch
So far, so not so good!
Cum stau cu challenge-ul #5cărțipânălaCrăciun? Cam prost! Am terminat abia o carte, mă străduiesc din răsputeri să o dau gata și pe a doua, dar nu merge cum mi-am imaginat eu. Am crezut că o să am o poftă nebună de citit, așa a și fost pe la început, dar spre sfârșitul cărții All the Bright Places, m-am desumflat, literally!
Prea multă iubire părea super abordabilă, carte de povestiri, 10 la număr, le citesc din mers, dar ce se întâmplă când nici măcar nu atingi cartea?! Păi nu o citești! Simplu. N-am vreo scuză și nici nu caut vreuna, tis the season to be jolly, iar eu mai mult ascult colinde și mă joc cu Luca, cam de dimineața până seara.
Dar am promis recenzii, sort of, so here it goes!
Un roman young adult sensibil, luminos, dar în același timp, frustrant. Despre un canar (Finch) și o viorea (Violet), și locurile speciale pe care le descoperă împreună.
Modul inedit în care autoarea a structurat și documentat aventura lor, pe zile, în așteptarea unui moment inevitabil, ori pe zile, într-o stare de deșteptare, mi-a permis să mă situez mereu undeva în preajma lor, să le ascult gândurile, să-mi vină să le șoptesc “Don’t do that!”, și cu toate astea să nu reușesc să dau o mână de ajutor, de unde și frustrarea. O frustrare de bun augur, novel wise.
Prin urmare, ca să înlătur sentimentul de deznădejde, mi-am notat câteva idei pe care vreau să mi le apropii, să ale adopt în purtarea mea de zi cu zi.
5 idei de luat în calcul:
1│există un bright something în orice, străduiește să-l descoperi!;
2│“When we’re in the act of wandering, we need to be present, not watching it through a lens.” – mi-am însușit îndemnul lui Finch în excursia la Budapesta;
3│“it’s not what you take, it’s what you leave” – lasă ceva, orice, în locurile care simți că te schimbă;
4│“there is such a thing as a perfect day” – vreau o zi perfectă!;
5│proiectele sunt plănuite pentru a fi duse la capăt!
Și pentru că, de obicei, I’m up to no good, și mi-am zis că n-am să recitesc cartea din motive emoționanto-lacrimogene, nu m-am putut abține să nu comand Holding Up the Universe, de aceeași autoare, să mă afund, din nou, printre rândurile unei povești delicate, fragile, cu happy ending, sper. 🙂
#5cartipanalacraciun
Irina și Diana au lansat un challenge tare bine venit pentru vremea asta, parcă a venit și ca o favoare pentru rafturile mele dezorganizate. Am fost cam lasă-mă să te las, lately, și nu m-am ocupat cu la fel de mult zel de cărțile mele. Am început cam multe, poate prea multe pentru cât pot eu să duc zilele astea, ori treaba asta îmi displace.
Obișnuiesc să citesc o carte din scoarță în scoarță, să trăiesc firul acțiunii intens, să nu scap vreun detaliu, să fiu acolo, cu/lângă personaje și să-mi notez tot felul de lucruri care îmi trezesc interesul. De altfel, pe Goodreads chiar se vede asta pe raftul currently reading… acum însă raftul meu arată cam așa:
Nu-mi caut scuze, bine poate doar una, dar e așa de motivată și validată de medic încât… vremea asta, sadly enough, aduce cu ea și repetate viroze cărora nu știu cum să le mai dau de capăt. Mă lupt cu un #bebeLuca mucios și mofturos, febril și plângăcios. :O
Dar pentru că trebuie să golesc noptierele (!winter cleaning fest!), să reorganizez biblioteca în spiritul curentului minimalist – așa cum îmi promit de ceva timp – am să accept, cu drag, să mă înscriu în challenge-ul #5cărțipânălaCrăciun.
Prin urmare, în următoarele 4 săptămâni și 4 zile va trebui să dau gata următoarele 5 cărți, începute a while ago:
1│All the Bright Places – Jennifer Niven (Okian);
2│Prea multă fericire – Alice Munroe (Cărturești);
3│Te Age of Innocence – Edith Warton (Cărturești) – am găsit-o acum cu doar 5 lei :O ;
4│Cat’s Cradle – Kurt Vonnegut (Okian);
5│Puls – Julian Barnes (Cărturești).
În plus, voi folosi din nou haștagul #1cartepesăptămână și voi scrie o recenzie fiecărei cărți. Ar trebui să ies în urma provocării ăsteia mai citită ;), dar și mai organizată, cu toate că timpul, inamicul meu tăcut, își face mendrele când vrea și cum vrea… hapciu!
Who’s with us? Nu uita de haștag și cred că o să-l poți urmări și pe Instagram. 🙂
#greengiveaway
Sebastian Balfe Dangerfield, eternul călător!
Am terminat de citit Roșcovanul de Donleavy şi vreau să o dau mai departe!
Cu surle şi trâmbiţe, anunţ primul giveaway din seria #greengiveaway! 😀
Dacă vrei să citeşti “un roman de un geniu comic autentic”, despre un american cu accent englezesc, “eşuat” pe insula Irlandei (“Cea mai frumoasă ţară din lume, plină de buruieni şi buruienile sunt oameni”), un personaj, de altfel, fermecător şi nechibzuit, în acelaşi timp, urmăreşte mecanismul de funcţionare al giveaway-ului şi Sfântul Nicolae o să-ţi viziteze bocancii mai devreme decât ţi-ai închipuit. 😉
Condiţii de participare
La postarea video de pe pagina de facebook (adică aici):
# lasă un comentariu, sincer, la întreabarea ţi-ar plăcea să găseşti cărţi în dar sub bradul de Crăciun? Și dacă da, de ce?;
# dă tag unui prieten, căruia i-ar plăcea să citească romanul înscris în giveaway.
Deadline
Ai timp suficient până pe 28 noiembrie (luni), când, în funcţie, de originalitatea şi sinceritatea răspunsului voi anunţa câştigătorul. Yeey!
Voiam să-ţi mai spun că romanul Roșcovanul a fost inclus de Modern Library printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX şi a vândut peste 45 de milioane de exemplare în întreaga lume. Already intrigued? Înscrie-te pentru giveaway!
Just Apple Cake :)
În ultima vreme m-am ocupat mai mult de proiecțele diy și mai puțin de baking. Ieri, însă, toate astrele s-au aliniat în favoarea prăjiturii mele cu mere.
#bebeLuca mi-a cerut ieri dimineață măr copt, mie îmi era dor să savurez o prăjitură proaspăt scoasă din cuptor, homemade, so I came up with Apple Cake. Promit că de data asta rețeta e foarte ușor de urmărit, iar timpul de pregătire este decent, în jur de jumătate de oră.
https://www.instagram.com/p/BMWKFxvBGeX/
Pentru o tavă mare de Apple Cake (32/40cm – tava de cuptor) am folosit 7 mere galbene, în jur de 170 gr. de unt (2/3 dintr-un pachet), 5 linguri de miere, 4 ouă, 300 ml. iaurt simplu (un borcan mare), făină din ochi 😉 , un plic de praf de copt și un vârf de cuțit de sare.
How it’s made:
1│am spălat foarte bine merele, pe care le-am curățat de coajă și miez, apoi le-am tăiat bucățele;
2│cât timp m-am ocupat de mere, untul a stat la temperatura camerei, astfel a fost mai ușor de mixat împreună cu cele 5 linguri de miere;
3│peste compoziția de mai sus, am mixat pe rând câte un ou;
4│am turnat și iaurtul, pe care l-am încorporat numaidecât;
5│pliculețul de praf de copt l-am amestecat cu vreo 2 linguri de făină;
6│am amestecat, cu grijă, cele 2 linguri de făină, continuând să mai adăug, din ochi, până când compoziția a căpătat o consistență cam de 2x mai groasă decât cea a clătitelor sau precum cea a unui chec clasic (o să-ți dai seama când e cazul să te oprești 😉 );
7│am turnat totul în tavă (pentru care am folosit hârtie de copt), deasupra am așezat merele și am pudrat un strat fin de scorțișoară, iar la cuptor, s-a rumenit vreme de 40-45 minute.
Don’t mean to brag, dar la ora asta nu mai există nicio bucățică, semn că a fost un mic succes. 🙂
cestmoialina.wordpress.com 