Cei mai deștepți copii din lume

”Cei mai deștepți copii din lume”. M-a atras titlul! Nu citisem nicio recenzie înainte să o deschid, dar am simțit că vreau să fac asta. Am fost curioasă!

Despre ce este vorba?

Trei adolescenți americani, Kim, Eric și Tom, decid să renunțe pentru un an la sistemul american de învățământ, un sistem care nu se află la cele mai înalte standarde, conform rezultatelor obținute de către elevi la testul PISA.

Testul PISA este un test internațional care apreciază abilitățile de cunoaștere și înțelegere ale tinerilor în diferite ramuri educaționale. În carte, sunt descrise câteva exemple de posibile întrebări, una dintre ele fiind despre un articol de ziar, în conținutul căruia se exprima îngrijorarea în privința creșterii alarmante a numărului de infracțiuni comise anual. Se prezenta, de asemenea, și un grafic care arăta creșterea, respectiv de la 510 la 515 într-un an de zile. Întrebarea era dacă știrea este adevărată sau falsă și necesita argumentări.

Revenind la Kim, Eric și Tom. Aceștia au ales schimbul de experiență în țări precum Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, țări cu punctaje de top la testul PISA. Pe tot parcursul anului, autoarea, Amanda Ripley, i-a urmărit și a păstrat legătura cu aceștia pentru a găsi răspunsurile pentru care sistemul american de învățământ nu era atât de performant.

Finlanda. O țară care a investit mult în profesori, în formarea acestora. Ei sunt respectați de către elevi, care au garanția faptului că în fața lor se află persoane foarte bine pregătite. Activitatea didactică este catalogată ca fiind una de normalitate, în sensul că adolescenții finlandezi conștientizează importanța studiului și îl acceptă ca pe un fapt unanim.

Definitoriu pentru sistemul finlandez este cuvântul ”sisu” care înseamnă tărie în fața sorții, dar și mult decât atât, un foc interior care ajută la izbânda finală, la atingerea scopului propus.

 ”Sisu este versiunea finalndeză a motivației, o forță tăcută care nu dispare niciodată.”

Coreea de Sud. Să fiu sinceră este capitolul care m-a captat cel mai mult.

Am fost cu adevărat mișcată să citesc despre ”competiția copilului de fier” sau ”oala sub presiune”.

Programul unui adolescent coreean te-ar putea speria de-a binelea. Începe cu orele de clasă, la școala de stat, ore la care elevii mai mult dorm. Da, dorm, așa se pare, datorită oboselii, mulți elevi sunt răpuși de oboseală și adorm pur și simplu la orele de clasă, un lucru ce pare a nu fi deranjant pentru profesori. În continuare, după câteva activități extracuriculare, de curățenie în sălile de curs, urmează meditațiile, de regulă, târziu după ora 23!

Sistemul coreean de meditații pare a fi extrem de bine organizat. Sunt constituite așa numitele ”hagwonuri”, societăți care le organizează. Acestea nu sunt deloc ieftine, dar fac parte din cultura acestui popor, astfel încât fiecare familie suportă, mai greu sau mai ușor aceste cheltuieli.

Este o comparație foarte inspirată între echipele de fotbal și aceste hagwonuri, evidențiată din perspectiva transferurilor de jucători, respectiv profesori. Există cazul unui profesor care a câștigat într-un an suma de 4 milioane de dolari din meditații. Fabulos!

Dată fiind amploarea acestui fapt, au apărut programe guvernamentale care să limiteze timpul petrecut de elevi în hagwonuri. A fost înființată chiar și o poliție specială care să controleze aceste aspecte, existând numeroase cazuri de eludare a legii. Frapant!

De ce toate astea? Pentru că în Coreea de Sud, accesul la universitățile de top, trei la număr, garantează succesul, concretizat în slujbe bine plătite și, în general, o viață fără griji. Însă puțini sunt cei care reușesc, iar nefericirea și frustrarea se traduc de multe ori în adevărate tragedii. De exemplu, rata sinuciderii în rândul tinerilor care termină școala este extrem de ridicată.

Polonia. Polonia este analizată prin prisma progreselor remarcabile pe care le-a făcut, în special, după situația dificilă în care s-a aflat după al doilea război mondial. Politici guvernamentale curajoase, deși amplu dezbătute și criticate, s-au dovedit a fi un succes pentru societate, iar, în prezent, sistemul polonez de invățământ este unul de elită.

Ca principală particularitate este plasarea elevilor, în funcție de aptitudini, la vârsta de 16 ani. Un fel de separare, în care apar și școlile de arte și meserii, care au fost și în sistemul românesc, și care preiau elevii ce nu vor urma o facultate, dar se vor axa pe o anumită meserie.

Una peste alta, o idee interesantă a Amandey Ripley, transpusă într-o carte de succes, care m-a captivat și care mi-a oferit mai multe imagini paralele, sugestive, între sisteme educaționale de succes, dar total diferite.

#Greengiveaway magic

“Într-o pădure deasă și adâncă, trăia odată o vulpe. De când se știa pe lume, singurul ei prieten era steaua care îi lumina în fiecare noapte drumul prin pădure. Dar, într-o noapte, steaua nu mai apăru pe cer, iar vulpea se văzu nevoită să înfrunte întunericul de una singură…”

Seara trecută am reușit să citim cap coadă Vulpea și steaua de Coralie Bickford-Smith. Până acum ne-am tot oprit asupra gândăceilor și iepurașilor, pe care vrei nu vrei, trebuie să-i numeri, e musai să știm exact câți mișună pe acolo, prin pădure, în preajma vulpiței. 😀

Cu alte cuvinte, ilustrațiile sunt încântătoare, nu te poți dezlipi prea ușor de paginile frumos desenate. Pe #bebeLuca îl văd vrăjit de farmecul cărții, efectiv nu i-ar mai da drumul din brațe. 😀

Cât despre lectură, e pe cât de fermecătoare, pe atât de educativă. În fabule, vulpile sunt șirete, descurcărețe și calculate, ori în cartea asta minunată avem de-a face cu o altfel de vulpiță, un suflețel inocent care își caută un loc în lume. Iar aventura minunată prin care trece, o învață valorile prieteniei și ale curajului.

Cărticica asta e una din cele mai deosebite lecturi pe care #bebeLuca le-a strâns în biblioteca lui. Și pentru că vrea să povestească cu alți bebei despre călătoria fascinantă a vulpiței, s-a consultat cu #greenmămica lui, și am hotărât să dăm mai departe 2 astfel de cărți.

Mecanismul #greengiveaway-ului:

1│În primul rând, am o întrebare pentru voi: Când ai citit ultima dată o fabulă/o poveste cu și/sau despre necuvântătoare? Cu ce impresie ai rămas?

2│În al doilea rând, dacă ai vreun prieten/ă cu #babyreader (= bebeluș/copilaș interesat de cărticele), aștept în comentariile postului de pe Facebook (ori aici pe blog) răspunsul la întrebarea de mai sus, urmat de tagul cunoștinței căreia ai vrea să-i faci o surpriză frumoasă;

3│Eu zic că e ușor! 😉 Termen limită: 5 aprilie. În felul ăsta, mă întâlnesc și cu iepurașul de Paște să bucurăm cum se cuvine copiii citicioși.

Succes!

“Știa că undeva, acolo sus, se afla o stea care fusese cândva a ei. Și astfel, sub cerul plin de stele, vulpea își croi drum prin pădure.”

Mami, facem un puzzle?

Atenția, nevoia de ordine, chiar și logica copilului tău se manifestă în feluri nebănuite atunci când îl urmărești jucându-se. Ce fel de jocuri crezi că-i oferă prilejul de a se concentra și de a lucra cu mâinile? Am enumerat mai jos 5 tipuri de puzzle-uri care, din punctul meu de vedere, stimulează dezvoltarea copilului, capacitatea acestuia de concentrare și sporesc cunoștințele sale despre lume, ținând cont, în același timp, și de interesul lui pentru limbaj, vocabular.

1│Cuburile de plastic:

DSC_0134.JPG

 

Vin la pachet într-o sumedenie de culori și forme, însă fără prea multe exemple de ansamble, which is ok. În rest, rămâne să accesezi tu sertarul imaginație și să-ți uimești piticul cu tot felul de construcții.

Este bine, totuși, să nu faci pe eroul (pentru tăticii zeloși 😉 ). Începe cu forme simple, din câteva piese, atrage-i atenția, observă-i reacția. Apoi, implică-l, fă-l să-și dorească să contribuie și el. Încet-încet vei observa cum îți va cere să construiți ceva anume, folosind doar cuburi de culoare roșie. 😀

2│Cuburile din lemn (cu cifre):

DSC_0125.JPG

Și acestea se găsesc într-o sumedenie de forme și culori. Le prefer pe cele din lemn, doar pentru aspectul fizic, deși cele din plastic sunt poate mai home-friendly: dacă micuții le-ar arunca, nu ar strica mare lucru, dar imaginează-ți ce s-ar putea întâmpla dacă ar arunca cu cele din lemn într-o oglindă ori într-un tv? The horror! :O

Anyways, cuburile din lemn cu cifre sunt utile atunci când poate încercați să adunați și să sortați celelalte cuburi în funcție de culori sau forme. După ce formați grămăjoarele, în dreptul fiecăreia, așezați cubul care indică și numărul pieselor. În felul acesta, cred că piticii ar vizualiza și interioriza mai eficient și in a funny-playful kinda way noțiunea de “numărat”.

În orice caz, ambele tipuri de cuburi sunt educative în egală măsură.

3│Puzzle-urile din lemn ilustrând animale:

DSC_0124.JPG

Până la vârsta de 1 an, 1 an și jumătate, pentru etapa de descoperire a îmbinărilor sunt indicate puzzle-urile cu 2 până la 5 piese. După vârsta de 2 ani, copiii se vor descurca și cu puzzle-uri cu până la 10-12 piese, desigur, în ritmul și după logica proprie.

Potrivit pedagogiei Montessori, cele mai accesibile sunt cele de zoologie. Se pare că ar fi mai ușor de realizat, dar cred că s-a și demonstrat că cei mici sunt cu mult mai încântați să rezolve astfel de jocuri cu animăluțe decât cu prinți și prințese, de exemplu. (mințișoarele lor vin la pachet, în mod sigur, cu o afinitate nemărginită pentru animale ❤ ).

4│Puzzle-urile din lemn un pic mai “complicate” (cu litere):

DSC_0121.JPG

Nu e musai ca orice copil să învețe literele de la o vârstă fragedă, dar de ce să nu încerci să-l ajuți măcar să facă niște conexiuni de felul:

  • litera și animalul: C de la cămilă, I de la iepure;
  • litera și obiecte din jurul lui: J de la jucărie, M de la măsuță;
  • litera și numele apropiaților: G de la Gabi, R de la Roxi.

După ce micuțul se familiarizează cât de cât cu idea de “literă-cuvântul X începe cu litera…”, poți să încerci să schimbi, treptat, corelațiile cu alte exemple. Astfel, aproape că fără să-ți dai seama, ei vor stoca o mulțime de cuvinte, îmbogățindu-și vocabularul, și iată, învățând alfabetul. 😉

5│Cartonașele (mie îmi plac cele Montessori, editura Gama) cu ilustrații realiste:

DSC_0130.JPG

În jurul vârstei de 2 ani (poate și puțin mai devreme), poți să introduci joaca cu astfel de cartonașe sau “carduri dicționar”. Acestea pot reprezenta animale, forme și culori, fructe și legume, ori meserii (nivel hardcore :D).

Pe lângă elementul de dezvoltare a vocabularului, cartonașele vor dezvălui copiilor varietatea lumii, cu ajutorul lor reușind să cunoască tot felul de obiecte, pe care, de altfel, nu le văd zi de zi.

Răsfoindu-le de fiecare dată când se joacă, vei observa cum singurei te vor întreba ce vor să ilustreze anumite foto, îți vor spune chiar și unde au mai văzut ceva asemănător sau vor face niște ochișori mari în semn că nu cunosc destinația obiectului respectiv.

Crezi că astfel de puzzle-uri răspund și nevoii de ordine a copilului?

Tu ce tipuri de jocuri de acest fel ai folosit? Ai descoperit cumva și alte tipuri de puzzle-uri minune? 🙂

Micul bucătar și dovleceii pane

Când mă gândesc la perioada alăptării, nu pot să nu mă las cuprinsă de emoții. Era așa o veselie de ambele părți când se apropia ora mesei! Dar mai mult decât atât nu duceam grija gustărilor dintre mese, pentru că orice s-ar fi întâmplat, oriunde ne-am fi aflat, aveam la purtător cel mai bun snack. Sigur, au existat morcoveii, fructele, bucățelele de legume, cât de cât reușind chiar să-l conving că sunt delicioase și că este important să le consumăm des, mai ales pentru aportul natural de vitamine.

Povesteam astă-vară de conceptul de healthy snacking for babies. Ei bine, în prezent, sunt destul de mulțumită că au fost multe ocazii când îndemnul meu a fost ascultat cu băgare de seamă, în sensul că #bebeLuca a preferat un măr în favoarea unui biscuite. Ori dacă la început, am apelat la câteva vicleșuguri, ușor, ușor, el s-a deprins să-mi ceară singur un măr sau o pară.

Cu toate astea, după înțărcare au trecut vreo două săptămâni până mi-am găsit ritmul și m-am lămurit cam ce-ar putea să înlocuiască lăpticul matern ca și gustare. Fructele, legumele crude sau fierte, alunele au rămas de neînlocuit, power quick snackurile potrivite oricărui moment, de exemplu, pe drumul la întoarcere de la creșă, când mergeam la bunici, în vizite sau când plecam în vreun road trip.

Dar pe lângă gustările rapide, a fost necesar să învăț să-i gătesc mese ce ar fi putut să țină locul unui mic-dejun sau unei cine târzii (ușor, hrănitor), ceva care să funcționeze la fel de bine și pe post de gustare nutritivă.

Așa am ajuns la dovleceii pane, foarte simplu de pregătit, implicând musai atenția și ajutorul prețios al celui mic:

1│tocăm 3-4 fire de ceapă verde;

2│batem spumă 3 ouă cu un praf de sare și 2 lingurițe de ulei de măsline;

3│adăugăm o ceșcuță de lapte și o mână de făină de ovăz (sau de grâu), amestecând continuu până obținem o consistență asemănătoare celei de clătite;

4│îl lăsăm pe cel mic să amestece ceapa tăiată, să mai presare, eventual, puțin oregano;

DSC_1587.JPG

5│feliem un dovlecel (felii subțiri);

6│trecem dovlecelul prin ouă;

DSC_1605.JPG

7│fără a mai folosi ulei suplimentar, frigem dovleceii;

8│îi mâncăm cât încă mai sunt calzi, cu smântână.

DSC_1611.JPG

Pentru o idee mai green, ori dacă vrem să-i transformăm într-o masă propriu-zisă, alături, pregătim și o salată verde (rucola, spanac, lăptuci, broccoli) cu bucățele de brânză proaspătă, 2 linguri de ulei de măsline și puțină zeamă de lămâie. În felul ăsta, îl asigurăm pe cel mic, prin exemplul propriu, că este în regulă să mănânce și chestii verzi. 😀

Liniște și o carte de colorat – giveaway

Nu este neapărat vorba despre stres, epuizare sau rutină. Mai degrabă, aș spune că treptat, te lași învăluit de o moleșeală, pe care o resimți cumva ca o presiune, moment în care nu-ți dorești nimic altceva decât a little bit of quiet.

Piticul meu matinal îmi solicită uneori cam toată energia, așa că pe la prânz, când se apropie ora somnului, încep ușor, ușor să simt cum toții mușchișorii corpului mi se destind. 😀 Doarme aproape de fiecare dată în jur de trei ore, timp în care, în tihnă, fie mă uit luuung la el (ăsta da moment mindful), fie citesc, fie colorez.

Menajeria (5).jpg

Dacă cititul îmi solicită mintea, treaba cu desenatul/coloratul e la polul opus. Dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt momente când nici măcar nu mă uit ce creioane îmi pică în mână, puterea minții e cea care îmi ghidează mâinile… inner peace! 😀 that’s how zen I get! Totuși asta nu înseamnă că nu sunt prezentă, ci doar că renunț să mai las in faptul că livingul meu arată ca după bombardament.

E revigorant! Un moment mindful doar al meu!

„Tu ce faci ca să reduci din încărcătura zilei?”

Am de dat o carte de colorat faină celui/celei care răspunde sincer la întrebare. Sau poate îmi povestești cum ziua ta a decurs în perfectă armonie, iar la sfârșitul zilei ai face ceva fun, and yet mindful 😉 ca să te ia somnul mai ușor. Hai, adună-ți creioanele colorate!

Îmi dai de știre până pe 23 ianuarie aici sau pe pagina de facebook!

Menajeria (3).jpg

Pe fugă?

Always on the run!

Ai spune că am tot timpul din lume, but do I? De fapt, e un du-te-vino continuu în timp ce în mintea mea se derulează listele cu to buy stuff ori to do stuff pentru ziua respectivă.

Ieșim împreună “la aer” sau “la mamaie” (pe ritmul ăsta se bate din picior dimineața în pragul ușii), #bebeLuca and me 😀 , în jurul orei 8. Ne grăbim să ajungem la creșă, într-o mână ținând umbrela, în cealaltă 12 kg de happy-happy joy-joy, iar în spate, ducând trăistuța cu scutece. În graba noastră facem slalom printre băltoace, ocolim cățeii mofturoși scoși la plimbarea de dimineață, încercăm să o evităm pe vecina de la blocul B (pentru că ar sporovăi cât ziua de lungă), ca într-un final, să pășim dincolo de ușile clădirii, uscați, întregi și teferi. What a run!

Next on my list, trebuie să fug repede până la piața, să o prind pe precupeața cu sorț roșu care îmi vinde cele mele frumoase tufănele, proaspăt rupte din grădina ei în fiecare joi dimineață (pentru așa un tratament preferențial am avut grijă să o lingușesc cum se cuvine).

j.JPG

Mă duc repede și la taraba cu fructe unde, pe alese, aleg câteva mere, pere în panere, portocale, banane, rodii, pentru că atunci când piticul “comandă” ceva, mami se supune!

Poșta e în drumul meu, așa că de ce să nu mă opresc puțin și pe acolo. Ridic un colet, plătesc o factură, the usual errands. 😀

Trec pe lângă un magazin cu hăinuțe de copii, intru, cum să nu intru. În schimb, I only take mental snapshots, poate voi avea nevoie de ceva anume peste vreo zi sau două. În principiu și doar de principiu, nu mă arunc să cumpăr ceva, cu toate că lui #bebeLuca i-ar putea folosi și asta și cealaltă.

În fine, ajung acasă, încropesc ceva pentru prânz, mai adun una-alta că și trebuie să ies din nou. Spre creșă, fuguța-fuguța, altfel my little man îmi va duce lipsa.

Dacă după-amiaza e însorită, scoatem tricicleta la plimbare pentru o oră, două. Alergăm în jurul parcului, spre groapa de nisip, la topogan, leagăn, you name it. Și când simt că nu mai pot, mai pot încă puțin, am ratat caruselul cu elefanți. 😀

⭕🐘⭕

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Seara, continuă the amazing race: “Hai Luca să facem băiță!”, “Mami, e timpul pentru aerosoli!”, “I-al pe Ham și hai să ne pregătim pătuțul”, “Iar umbli în scutecel, nu vrei mai bine să-ți îmbraci pijamaua?”. Două ore pline mai târziu, liniște! Busy days, these days!


Pedometrul meu a luat-o razna azi! Știu că am mers ceva-ceva! Dacă stau să mă gândesc, cred că aș putea să mă răsfăț cu o pereche de ghete noi. After all, I’m always on the run! Nu că aș fi dat peste the cutest boots ever 😀 pe site-ul celor de la zorilestore.ro, unde de Black Friday (btw începe pe 18 noiembrie) vor fi reduceri de până la 60%. Nu, nu recunosc nimic!

#Babyreader

Like mother, like son! Am mai spus-o și o repet pentru că îmi crește inimioara când văd cât de reader e #bebeLuca. Îmi place de el de mor când se ridică pe vârful picioarele (#littlepiggies) și își alege o carte anume pe care mi-o așază în brațe, o deschide la pagina cu pinguinii (nu altundeva) și apoi începe “Cecececece”-ul, căci așa sună el când citește. 😀

DSC_1120.JPG

Am renunțat să mă mai minunez de his free will power. O iau ca atare! Se pare că de mititei suntem înzestrați cu puterea de a lua singurei decizii, de a fi capabili să alegem un lucru doar pentru că așa poftim. Plus ceva material genetic de la mama 😉 , de la tata și iată, ai în față un bebe atât de descurcăreț încât you stop questioning mother nature. 🙂

Revenind, he’s such a reader!

DSC_1113.JPG

Zilele trecute ne întreceam în citit. El cu Mami, ce culoare au pupicii?, eu cu Mindfulness pentru părinți. Na, fiecare după cu preferințele lui livrești. Și cum stătea el comod între perne, mușcând și dintr-un măr (my multitasker!), deodată se oprește brusc și îmi povestește cam ce a văzut/citit el pe acolo. Îmi povestește de soare, că e galben, de cireșele, cât de roșii sunt ele, de lebădă, etc. Now imagine how my heart started to melt… Aww, I just love my reader little man! Și pentru că m-am simțit mândră până la cer și înapoi, am decis să-i înmulțesc colecția, pregătindu-i un surprise baby book haul. 😀 Abia aștept să ne sosească coletul, pentru că și lui îi place etapa unboxing-ul. Told you, like mother, like son!

Untitledb.png

Până atunci am enumerat mai jos câteva cărticele, most wanted these days:

Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupéry – o găsești aici

Mog, o pisică uitucă – Judith Kerr – o găsești aici

Mami, ce culoare au pupicii? – Carla Pott, Elisenda Queralt – am primit-o cadou 🙂

Iepurașul care voia să adoarmă – Carl-Johan Forssen Ehrlin – o găsești aici

Bunicul leu – Julia Jarman, Susan Varley – o găsești aici

Era să uit! Dat fiind că e totuși un bebe curios din cale-afară, n-aș vrea să se plictisească prea repede de noile achiziții, așa că o să mă ghidez după regula #1babybookpesaptamana 😉 . Îi voi așeza pe raftul lui cărțile cumpărate, dar pe rând, în fiecare săptămână o carte diferită. Mă întreb dacă va observa pattern-ul sau dacă va simți că o dată la șapte zile o carte nou-nouță îl așteaptă în biblioteca lui.

Eu cu ce mă îmbrac azi? ;)

Fiind băiețel păduri cutreieram, desculț umblam și mă jucam, fără să-mi pese ce purtam. 😀

Păi cum să-i pese lui cum e îmbrăcat! Prin ochii lui de bebeluș nu contează prea mult portul când singurul gând este să scotocească, să caute conuri și pietre prin iarbă, să hrănească țestoasele din lac sau să se pitească, în hohote de râs, după vreun tufiș.

De altfel, nici tu, nici eu nu cred că puneam preț pe hăinuțe când eram de-o șchioapă. Nu știam cum să ieșim mai repede pe ușă, să ne zbenguim în voie pe asfaltul încins din fața blocului.

Însă, din postura de mămică sunt situații când vezi cu alți ochi treaba asta cu îmbrăcatul. Cred că e important să știi cum să-l îmbraci pe micuț, astfel încât să aibă confortul termic și motric necesar, dar la fel de important, e să-l simți, să-i anticipezi dorința de a fugi desculț prin iarba grasă.

DSC_0629.JPG

Bun, deci dacă aș fi un pitic ghiduș, cum mi-ar plăcea să fiu îmbrăcat?

  • cât mai lejer cu putință;
  • să nu-mi fie nici prea cald, dar nici prea friguț, să-mi fie bine;
  • să-mi pot lua elan cum trebuie când mă arunc la groapa cu furnici;
  • să nu mă rămân agățat în vreun leagăn, topogan, etc.;
  • eventual, să nu mă bată soarele în cap. În rest, #messyhairdontcare!

În traducere liberă pentru mămici:

  • tricouri simple, din bumbac, exclus cele de culoare albă;
  • pantaloni scurți lejeri, cu elastic, fără briz-briz-uri, șnurulețe sau mai știu eu ce, ideea e să nu le atârne diferite treburi de care să rămână suspendați undeva pe la locul de joacă 😀 ;
  • musai, o pălărie anti-vânt, soare, insecte, etc.;
  • încălțăminte comodă, numai bună de murdărit. În rest, încercați să fiți cumpătate când vine vorba de baby-shopping. 🙂

Iar dacă ar fi să fiu din nou copil, aș alege aceleași hăinuțe comode, simple, effortleesly chosen, for an effortless look (cum mă îmbie cei de la ninina.ro), girlish, dar în același timp potrivite pentru un joc de șotron sau sărit elasticul… remember the times? 🙂

Trăistuța cocotierului

Trăistuța plimbăreață își schimbă destinația în funcție de nevoile noastre. Astfel, pe timpul plimbărilor pe malul mării (căci am fost cu #bebeLuca la mare for the first time), la plajă, în nisip sau dimineața, la aerosolii naturali, ea și-a schimbat destinația, transformându-se în trăistuța cocotierului.

Prima dată la mare, la un an și cinci luni, și fără alte ocolișuri, îți spun că am descoperit un #bebeLuca cocotier = o maimuțică cercetașă, agățată, cocoțată, îngropată în nisip [a se citi :mimiț – e bebeniană pentru nisip – close enough :D].

Acum e limpede că pentru un copilaș activ e musai să porți în trăistuță câteva lucruri, cum ar fi:

DSC_1214.JPG

  • scutece waterproof Huggies – pentru bălăcelile incognito (cu tati, fără știrea mea 😀 ) de la piscină;
  • laptele protector Photoderm Kid SPF 50+ Bioderma – a rezistat îmbăielilor repetate și i-a oferit protecție sigură piticului;
  • apa termală Thermal Spring Water Avène pentru piele sensibilă – am redus riscul apariției iritațiilor pielii lui atopice;
  • apă de mare Stérimar – m-am temut că v-a răci și năsucul lui va avea de suferit;
  • un flacon de picături Zyrtec – tocmai depășisem primul episod de urticarie, așa că l-am luat cu noi, preventiv;
  • alte medicamente și creme (Algin, Panadol, Linex Baby, Hidrasec, Vygantol, Bepanthen și Avène Xera Calm A.D.) – nu le-am purtat în trăistuță, dar au fost resourcefully împachetate în bagaj;
  • câteva jucării pentru nisip – lopățici, găletușe, forme fel de fel, mingii, pe care am sfârșit prin a le împrumuta celorlalți copii: pe principiul tot mai arătoase sau interesante sunt ale lui X;
  • jucării pentru activități indoors: cuburi, cartonașe, etc. – pentru momentele de moleșeală;
  • piscina gonflabilă, colacul și o barcă pentru peștele meu de apă sărată 😀 – după ce le-am umflat, nu a mai fost nevoie să le port în trăistuță.

În rest, the usual, hăinuțe potrivite, pălărie, scutece, șervețele umede și uscate, papuci (pe care și acum crede că îi are plini cu nisip 😀 ).

O experiență solicitantă, încă un milestone bifat în jurnal, multe amintiri, achiziții noi și o durere surdă de spate de la “plimbat” trăistuța cu pricina. 🙂

Despre nisip și alte roți

⭕🐘⭕

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Având în minte principiul ce-i al meu e și al tău, #bebeLuca se așteaptă ca și inversul principiului să funcționeze cu aceeași ușurință: ce-i al tău e și al meu. Dar cum e de așteptat, nu toți piticii împărtășesc aceleași convingeri, așa că de multe ori, la groapa de nisip, se lasă cu revolte.

Lopățicile, găletușele se mai împrumută cu jumătate de gură și priviri piezișe, dar rotițele de plastic pe care le plimbi de colo-colo, nu sunt cedate cu una cu două. Încerci un troc, uite tractorașul lui Luca, ce spui, ne împrumuți și nouă vreo 2 minute rotița sau îl lași pe Luca să încerce un schimb, dar când și acțiunile lui încrezătoare, de altfel, rămân nebăgate în seamă, nu-ți rămâne decât să-i zici să plimbe ursul… la propriu.

DSC_1011.JPG

Reușesc să-l conving că e mai practic ursulețul lui din lemn (pe care îl port negreșit în trăistuță, tocmai pentru a evita plânsetele dezolate), mai rezistent la căzături sau bușituri (voite 😀 ) și se pare că pot fi destul de convingătoare, pentru că restul după-amiezii, Luca plimbă ursul în jurul gropii de nisip.

Dar printre atracțiile gropii de nisip se numără și tricicletele celorlalți copii, parcate sistematic, undeva mai departe de ochii piticilor curioși. Round 2. Dar cum lui #bebeLuca nu-i scapă nimic și pentru că nu-i așa, tricicleta lui X e mai drăguță, mai “Uuuuu!” decât a lui (deși este exact același model, aceeași culoare), să înceapă “disputa” pisiceală vs. explicații plauzibile, cât mai pe înțelesul lui. Scorul, în prezent, este de 2-2. Ce credeai că nu am sorți de izbândă? 😀

Roțile astea îmi dau bătăi de cap! Și încă nu a descoperit mașinuțele cu telecomandă… one step at a time! Și răbdare cu găleata! 🙂