Din pălărie, concurs să fie! ;)

Prima dată când am auzit de Dr. Seuss a fost, cred, undeva prin generală, când era difuzat ‘Cum a furat Grinch Crăciunul’. Bine, cu toate astea, nu cred că înțelesesem că e o adaptare a poveștii lui Dr. Seuss. Apoi, prin liceu, am avut de pregătit o recenzie de film… am ales ‘How the Grinch Stole Christmas’ pentru introducerea lui Anthony Hopkins, pe care și azi o știu pe dinafară ‘Inside a snowflake, like the one on your sleeve, there happened a story, you must see to believe. Way up in the mountains in the high range of Pontoos… lay a small town of Whoville: the home of the Whos. Ask any Who and they’ll have this to say, there’s no place like Whoville around Christmas Day.’

Anyways, atunci mi-am făcut temele și am aflat mai multe despre Dr. Seuss și poveștile lui magice pentru copii. Așa am aflat și de ‘The Cat in the Hat’ sau de ‘Oh, the Places You’ll Go!’.

Anul acesta, editura Arthur a publicat traducerile „Cotoi cu pălărioi” și „Cotoi cu pălăroi se întoarce!„.

36028211_1482435648523497_5298949118717067264_n.jpg

După ce am pus mâna pe ele, le-am citit entuziasmată pentru mine, curioasă să văd cum sună în limba română versurile lui Dr. Seuss, apoi, într-o seară, i le-am citit și lui Luca. Mi-am dres vocea, în speranța că o să mă apropii cumva de vocea de narator a lui Anthony Hopkins, și-am citit…

Voi deschide-acum capacul.

Să vedeți voi lucruri noi!

Două lucruri, ce se cheamă

Lucrul Unu, Lucrul Doi.

și pe măsură ce am înaintat în miezul poveștii, Luca s-a prăpădit de râs, de comicul situațiilor, de Lucrul Unu și Lucrul Doi, de nedumeriții Sally și frățiorul ei. Am desprins și morala… ne jucăm ce ne jucăm, apoi, într-un mod la fel de distractiv, facem ordine în urma noastră. Ce să mai, poveștile astea au fost un succes! Și am fost încântată să văd cum ele pot bucura în continuare un copil câteva generații mai târziu.

Și pentru că sfatul lui Dr. Seuss ‘You can find magic wherever you look, sit back and relax, all you need is a book!’ ar trebui înrămat undeva printre rafturile mini bibliotecii noastre, ne-am gândit să dăm mai departe unor pui de cititori o bucățică din magia lui Dr. Seuss, câte un exemplar din „Cotoi cu pălărioi” și „Cotoi cu pălăroi se întoarce!”.

Dacă l-ați citit pe scriitor sau poate ați văzut vreo adaptare animată, împărtășiți cu noi din experiența voastră, printr-un un comentariu, foto, fiecare e liber să se exprime cum vrea, la postarea publică de pe pagina de facebook Green Mama. Apoi, dați de veste altor părinți, fani Dr. Seuss, you name it, umăriți pagina de facebook Vlad și Cartea cu Genius și cam atât. Dăm startul concursului în dimineața aceasta, până în data de 07.07. … lucky number seven 😀 Câștigătorul va fi ales randomly, ca de obicei. Succes și spor la citit, little ones!

Reclame

«O poveste este o promisiune» – Juniper

Poveștile adevărate nu se livrează cu ajutorul comunicatelor de presă. Iar când doi părinți își aștern experiența dureroasă, fără perdele, pur și simplu, cred că oricare dintre noi ar trebui să o citească, părinte sau nu. Și nu pentru că uite un exemplu de părinți stăruitori, încrezători și puternici, nu, dimpotrivă, pentru cât de umani sunt, pentru sinceritatea realității, pentru greșelile pe care le-au făcut ori pentru alegerile discutabile.

Citind-o pe Juniper, mi-am notat câteva rânduri, care cu toate că poate sună familiar, sunt reprezentative și pentru câteva momente din postura mea de părinte. Citatele sunt extrase de pe la începutul cărții, când nu știam exact ce întorsătură vor lua lucrurile, când abia începeam să o descopăr pe Kelley French, o tânără jurnalistă care își dorea să fie mămică cu orice preț. Și sincer, nu cred că m-am gândit că o să meargă atât de departe, dar, din nou, acesta este farmecul cărții acesteia, sinceritatea și transparența.

Îi eram datoare cu un tată fantastic. Îi eram datoare cu devotamentul meu deplin și cu toate eforturile de a fi un exemplu bun pentru ea.

Voiam să-mi ajut fiica să devină cea mai bună versiune a sa, nu o copie a mea.

”Îmi doream să cresc un copil încrezător și curajos. În copilărie fusesem timidă. Voiam să cresc un lider, un om cu capul pe umeri.

Cu toate că este o carte grea, apăsătoare prin detaliile procedurilor medicale, care involuntar, mi-au stârnit frustrarea, mi-am dorit să o parcurg, mi-am dorit să o văd pe Junebug dincolo de orice pericol și pe cei doi, Tom și Kelley, apropiați din nou. Am simțit cumva că se vor regăsi, pentru că oricât de greu le-ar fi fost, Junebug nu a fost degeaba ”un miracol”. Un copilaș cu așa o personalitate, nu avea cum să nu-i învețe o lecție despre viață și puterea speranței.

O experiență apăsătoare, cu pauze de plâns, de introspecție, de autocritică, de încurajare, dar în definitiv, o experiență pozitivă. Cu toate că pe Tom și Kelley i-a transfigurat, în același timp, i-a transformat în părinții absolut normali care sunt astăzi, cu griji, frustrări, slăbiciuni, bucurii și reușite.

Juniper cred că m-a ajutat să-mi depășesc teama de a mai scrie pe aici, din când în când, câteva rânduri despre cum e să fii mamă în momentele acelea când simți efectiv că îți vine să-ți iei câmpii sau când abia aștepți să se lase liniștea, să te poți furișa sub dușul fierbinte unde să stai minute bune, golindu-ți mintea de grija micului-dejun de a doua zi. Juniper este și despre faptul că este în regulă să vorbești de întreg pachetul, a deveni părinte, în mod sigur, nu e întotdeauna cel mai roz lucru care ți s-a întâmplat. 😉

«O poveste este o promisiune», mi-a spus Tom odată. «Este promisiunea că merită să așteptăm sfârșitul.»

Sofia, prima doamnă fermier

Citim și recitim de câteva zile o cărticică despre familie, copilărie și melci. Personajul central este o fetiță de patru ani, hotărâtă să se facă ”o doamnă fermier”. Exact, o doamnă fermier!

Sofia, căci despre ea este vorba, are doi frați gemeni, Matei și Marc sau Marc și Matei, cum se prezintă ei de fiecare dată amuzați, cu care se înțelege și nu prea. Adevărul e că au preocupări diferite, iar cu toate astea, Sofiei îi place să fie inclusă în jocurile lor, cursele cu melci fiind printre preferatele ei. De altfel, povestea începe cu o astfel de cursă, când Sofia găsește un melc micuț, cu o culoare ”gălbuie ca untișorul”, și complet diferit de melcii fraților ei.

După cursa de melci, Sofia îți anunță familia că atunci când va fi mare, se va face o doamnă fermier, iar la ferma ei va îngriji o singură vacă, al cărei lapte îl va bea ea tot, și pe care o va chema Floricica, va mai crește două găini drăguțe pe nume ”Aprilie” și ”Mai”, un ponei pe post de animal de companie, pe care nu-l va călări și căruia îi va da numele ”Sforăilă” și un porc – Pojar – ”deoarece o să fie un porc pătat, desigur”.

Dar până când visul i se va împlini, Sofiei nu îi rămâne decât să strângă ”buni pentru fermă” și să vadă de microferma încropită în magazia casei. ”Turmele și cirezile ei de vite” constau în gândaci de lemn, hrăniți cu bețe de chibrituri sau fulgi de porumb, miriapode, râme, pe care le ținea într-o cutie veche de tinichea plină cu pământ, urechelnițe, a căror creștere căpătase o nouă importanță în activitatea de fermier de zi cu zi, un limax enorm, maroniu-închis, și vreo douăzeci de melci, pe care îi ținea într-o cutie de carton, și, pe care îi hrănea cu frunze de varză.

Cu toate că nu este ca toate celelalte fetițe de vârsta ei, care se joacă cu ponei roz 😉 , Sofia este o fetiță încrezătoare și determinată, iar ”aventurile” ei îți captează atenția numaidecât, fie că ești mare, fie că ești mic. 😀 În plus, n-ai cum să nu o îndrăgești, mai ales când vezi că piticul căruia îi citești cartea, seară de seară, învăță, fără să-și dea seama, o serie de valori importante. Go team snail! 😀

Cutiuța cu amintiri

După ce ne-am întors din vacanță, am avut nevoie de ceva timp să mă dezmiticesc, să-mi intru în ritmul cel de toate zilele. Cu toate aceastea, mi-am dorit să păstrez aproape amintirile proaspăt create și să nu amân printarea lor.

 

treatyourself. (1).jpg

Așa că în prima seară ajunsă acasă, m-am pus pe treabă. Am descărcat toate fotografiile făcute, am ales ce urma să printez, am editat puțin pe ici, pe colo, am deschis Instantly.be, am încărcat vreo 50 de foto tip Polaroid, vreo 36 foto pentru Cărticică, am mai rotit, am mai cropat în stânga și în dreapta și am plasat comanda.

treatyourself. (2).jpg

A fost a doua comandă prin Instantly.be. Prima dată, am ales să-i fac o surpriză lui hubby și am printat doar câteva foto încărcate pe Instagram sub hashtagul #greenmamasboys. Nu știam exact la ce să mă aștept. Cunoașteam, din auzite, că fotografiile lor au o dimensiune și o formă bună, că materialul pentru hârtia pe care le printează este excelent, so, I gave it a try. M-am folosit de prilejul aniversării noastre, și am fost spot on. Ideea de cadou l-a încântat mult pe hubby, iar foto, în sine, ne-au făcut ziua.

treatyourself. (3).jpg

Deci propriul feedback pozitiv… check, calitate… check, cutiuță minunată care le protejează de praf… check.

treatyourself. (4).jpg

A doua oară, nici n-am stat prea mult pe gânduri când ne-am hotărât unde să le printăm.

treatyourself. (1).jpg

De ce mi-e drag de cei de la Instanly.be? Pentru că:

  • s-au gândit la o cutie minimalistă, tip polaroid, incredibil de practică;
  • poți comanda poze de pe contul de Instagram al unui prieten dacă vrei să i le faci cadou, te învață ei ce și cum;
  • dacă vrei să printezi mai puține foto sau să mai adăugi câteva, îi poți contacta repede, își verifică mail-ul foarte des :D;
  • pe site, găsești tutoriale cum să-ți printezi cărticica sau pozele în 5 minute;
  • au un blog cu tips and tricks super utile;
  • îți trimit și câteva rame foto cadou, how cool is that?!;
  • livrează oriunde în lume, într-un timp scurt.

treatyourself. (5).jpg

Cei mai deștepți copii din lume

”Cei mai deștepți copii din lume”. M-a atras titlul! Nu citisem nicio recenzie înainte să o deschid, dar am simțit că vreau să fac asta. Am fost curioasă!

Despre ce este vorba?

Trei adolescenți americani, Kim, Eric și Tom, decid să renunțe pentru un an la sistemul american de învățământ, un sistem care nu se află la cele mai înalte standarde, conform rezultatelor obținute de către elevi la testul PISA.

Testul PISA este un test internațional care apreciază abilitățile de cunoaștere și înțelegere ale tinerilor în diferite ramuri educaționale. În carte, sunt descrise câteva exemple de posibile întrebări, una dintre ele fiind despre un articol de ziar, în conținutul căruia se exprima îngrijorarea în privința creșterii alarmante a numărului de infracțiuni comise anual. Se prezenta, de asemenea, și un grafic care arăta creșterea, respectiv de la 510 la 515 într-un an de zile. Întrebarea era dacă știrea este adevărată sau falsă și necesita argumentări.

Revenind la Kim, Eric și Tom. Aceștia au ales schimbul de experiență în țări precum Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, țări cu punctaje de top la testul PISA. Pe tot parcursul anului, autoarea, Amanda Ripley, i-a urmărit și a păstrat legătura cu aceștia pentru a găsi răspunsurile pentru care sistemul american de învățământ nu era atât de performant.

Finlanda. O țară care a investit mult în profesori, în formarea acestora. Ei sunt respectați de către elevi, care au garanția faptului că în fața lor se află persoane foarte bine pregătite. Activitatea didactică este catalogată ca fiind una de normalitate, în sensul că adolescenții finlandezi conștientizează importanța studiului și îl acceptă ca pe un fapt unanim.

Definitoriu pentru sistemul finlandez este cuvântul ”sisu” care înseamnă tărie în fața sorții, dar și mult decât atât, un foc interior care ajută la izbânda finală, la atingerea scopului propus.

 ”Sisu este versiunea finalndeză a motivației, o forță tăcută care nu dispare niciodată.”

Coreea de Sud. Să fiu sinceră este capitolul care m-a captat cel mai mult.

Am fost cu adevărat mișcată să citesc despre ”competiția copilului de fier” sau ”oala sub presiune”.

Programul unui adolescent coreean te-ar putea speria de-a binelea. Începe cu orele de clasă, la școala de stat, ore la care elevii mai mult dorm. Da, dorm, așa se pare, datorită oboselii, mulți elevi sunt răpuși de oboseală și adorm pur și simplu la orele de clasă, un lucru ce pare a nu fi deranjant pentru profesori. În continuare, după câteva activități extracuriculare, de curățenie în sălile de curs, urmează meditațiile, de regulă, târziu după ora 23!

Sistemul coreean de meditații pare a fi extrem de bine organizat. Sunt constituite așa numitele ”hagwonuri”, societăți care le organizează. Acestea nu sunt deloc ieftine, dar fac parte din cultura acestui popor, astfel încât fiecare familie suportă, mai greu sau mai ușor aceste cheltuieli.

Este o comparație foarte inspirată între echipele de fotbal și aceste hagwonuri, evidențiată din perspectiva transferurilor de jucători, respectiv profesori. Există cazul unui profesor care a câștigat într-un an suma de 4 milioane de dolari din meditații. Fabulos!

Dată fiind amploarea acestui fapt, au apărut programe guvernamentale care să limiteze timpul petrecut de elevi în hagwonuri. A fost înființată chiar și o poliție specială care să controleze aceste aspecte, existând numeroase cazuri de eludare a legii. Frapant!

De ce toate astea? Pentru că în Coreea de Sud, accesul la universitățile de top, trei la număr, garantează succesul, concretizat în slujbe bine plătite și, în general, o viață fără griji. Însă puțini sunt cei care reușesc, iar nefericirea și frustrarea se traduc de multe ori în adevărate tragedii. De exemplu, rata sinuciderii în rândul tinerilor care termină școala este extrem de ridicată.

Polonia. Polonia este analizată prin prisma progreselor remarcabile pe care le-a făcut, în special, după situația dificilă în care s-a aflat după al doilea război mondial. Politici guvernamentale curajoase, deși amplu dezbătute și criticate, s-au dovedit a fi un succes pentru societate, iar, în prezent, sistemul polonez de invățământ este unul de elită.

Ca principală particularitate este plasarea elevilor, în funcție de aptitudini, la vârsta de 16 ani. Un fel de separare, în care apar și școlile de arte și meserii, care au fost și în sistemul românesc, și care preiau elevii ce nu vor urma o facultate, dar se vor axa pe o anumită meserie.

Una peste alta, o idee interesantă a Amandey Ripley, transpusă într-o carte de succes, care m-a captivat și care mi-a oferit mai multe imagini paralele, sugestive, între sisteme educaționale de succes, dar total diferite.

#Greengiveaway magic

“Într-o pădure deasă și adâncă, trăia odată o vulpe. De când se știa pe lume, singurul ei prieten era steaua care îi lumina în fiecare noapte drumul prin pădure. Dar, într-o noapte, steaua nu mai apăru pe cer, iar vulpea se văzu nevoită să înfrunte întunericul de una singură…”

Seara trecută am reușit să citim cap coadă Vulpea și steaua de Coralie Bickford-Smith. Până acum ne-am tot oprit asupra gândăceilor și iepurașilor, pe care vrei nu vrei, trebuie să-i numeri, e musai să știm exact câți mișună pe acolo, prin pădure, în preajma vulpiței. 😀

Cu alte cuvinte, ilustrațiile sunt încântătoare, nu te poți dezlipi prea ușor de paginile frumos desenate. Pe #bebeLuca îl văd vrăjit de farmecul cărții, efectiv nu i-ar mai da drumul din brațe. 😀

Cât despre lectură, e pe cât de fermecătoare, pe atât de educativă. În fabule, vulpile sunt șirete, descurcărețe și calculate, ori în cartea asta minunată avem de-a face cu o altfel de vulpiță, un suflețel inocent care își caută un loc în lume. Iar aventura minunată prin care trece, o învață valorile prieteniei și ale curajului.

Cărticica asta e una din cele mai deosebite lecturi pe care #bebeLuca le-a strâns în biblioteca lui. Și pentru că vrea să povestească cu alți bebei despre călătoria fascinantă a vulpiței, s-a consultat cu #greenmămica lui, și am hotărât să dăm mai departe 2 astfel de cărți.

Mecanismul #greengiveaway-ului:

1│În primul rând, am o întrebare pentru voi: Când ai citit ultima dată o fabulă/o poveste cu și/sau despre necuvântătoare? Cu ce impresie ai rămas?

2│În al doilea rând, dacă ai vreun prieten/ă cu #babyreader (= bebeluș/copilaș interesat de cărticele), aștept în comentariile postului de pe Facebook (ori aici pe blog) răspunsul la întrebarea de mai sus, urmat de tagul cunoștinței căreia ai vrea să-i faci o surpriză frumoasă;

3│Eu zic că e ușor! 😉 Termen limită: 5 aprilie. În felul ăsta, mă întâlnesc și cu iepurașul de Paște să bucurăm cum se cuvine copiii citicioși.

Succes!

“Știa că undeva, acolo sus, se afla o stea care fusese cândva a ei. Și astfel, sub cerul plin de stele, vulpea își croi drum prin pădure.”

Mami, facem un puzzle?

Atenția, nevoia de ordine, chiar și logica copilului tău se manifestă în feluri nebănuite atunci când îl urmărești jucându-se. Ce fel de jocuri crezi că-i oferă prilejul de a se concentra și de a lucra cu mâinile? Am enumerat mai jos 5 tipuri de puzzle-uri care, din punctul meu de vedere, stimulează dezvoltarea copilului, capacitatea acestuia de concentrare și sporesc cunoștințele sale despre lume, ținând cont, în același timp, și de interesul lui pentru limbaj, vocabular.

1│Cuburile de plastic:

DSC_0134.JPG

 

Vin la pachet într-o sumedenie de culori și forme, însă fără prea multe exemple de ansamble, which is ok. În rest, rămâne să accesezi tu sertarul imaginație și să-ți uimești piticul cu tot felul de construcții.

Este bine, totuși, să nu faci pe eroul (pentru tăticii zeloși 😉 ). Începe cu forme simple, din câteva piese, atrage-i atenția, observă-i reacția. Apoi, implică-l, fă-l să-și dorească să contribuie și el. Încet-încet vei observa cum îți va cere să construiți ceva anume, folosind doar cuburi de culoare roșie. 😀

2│Cuburile din lemn (cu cifre):

DSC_0125.JPG

Și acestea se găsesc într-o sumedenie de forme și culori. Le prefer pe cele din lemn, doar pentru aspectul fizic, deși cele din plastic sunt poate mai home-friendly: dacă micuții le-ar arunca, nu ar strica mare lucru, dar imaginează-ți ce s-ar putea întâmpla dacă ar arunca cu cele din lemn într-o oglindă ori într-un tv? The horror! :O

Anyways, cuburile din lemn cu cifre sunt utile atunci când poate încercați să adunați și să sortați celelalte cuburi în funcție de culori sau forme. După ce formați grămăjoarele, în dreptul fiecăreia, așezați cubul care indică și numărul pieselor. În felul acesta, cred că piticii ar vizualiza și interioriza mai eficient și in a funny-playful kinda way noțiunea de “numărat”.

În orice caz, ambele tipuri de cuburi sunt educative în egală măsură.

3│Puzzle-urile din lemn ilustrând animale:

DSC_0124.JPG

Până la vârsta de 1 an, 1 an și jumătate, pentru etapa de descoperire a îmbinărilor sunt indicate puzzle-urile cu 2 până la 5 piese. După vârsta de 2 ani, copiii se vor descurca și cu puzzle-uri cu până la 10-12 piese, desigur, în ritmul și după logica proprie.

Potrivit pedagogiei Montessori, cele mai accesibile sunt cele de zoologie. Se pare că ar fi mai ușor de realizat, dar cred că s-a și demonstrat că cei mici sunt cu mult mai încântați să rezolve astfel de jocuri cu animăluțe decât cu prinți și prințese, de exemplu. (mințișoarele lor vin la pachet, în mod sigur, cu o afinitate nemărginită pentru animale ❤ ).

4│Puzzle-urile din lemn un pic mai “complicate” (cu litere):

DSC_0121.JPG

Nu e musai ca orice copil să învețe literele de la o vârstă fragedă, dar de ce să nu încerci să-l ajuți măcar să facă niște conexiuni de felul:

  • litera și animalul: C de la cămilă, I de la iepure;
  • litera și obiecte din jurul lui: J de la jucărie, M de la măsuță;
  • litera și numele apropiaților: G de la Gabi, R de la Roxi.

După ce micuțul se familiarizează cât de cât cu idea de “literă-cuvântul X începe cu litera…”, poți să încerci să schimbi, treptat, corelațiile cu alte exemple. Astfel, aproape că fără să-ți dai seama, ei vor stoca o mulțime de cuvinte, îmbogățindu-și vocabularul, și iată, învățând alfabetul. 😉

5│Cartonașele (mie îmi plac cele Montessori, editura Gama) cu ilustrații realiste:

DSC_0130.JPG

În jurul vârstei de 2 ani (poate și puțin mai devreme), poți să introduci joaca cu astfel de cartonașe sau “carduri dicționar”. Acestea pot reprezenta animale, forme și culori, fructe și legume, ori meserii (nivel hardcore :D).

Pe lângă elementul de dezvoltare a vocabularului, cartonașele vor dezvălui copiilor varietatea lumii, cu ajutorul lor reușind să cunoască tot felul de obiecte, pe care, de altfel, nu le văd zi de zi.

Răsfoindu-le de fiecare dată când se joacă, vei observa cum singurei te vor întreba ce vor să ilustreze anumite foto, îți vor spune chiar și unde au mai văzut ceva asemănător sau vor face niște ochișori mari în semn că nu cunosc destinația obiectului respectiv.

Crezi că astfel de puzzle-uri răspund și nevoii de ordine a copilului?

Tu ce tipuri de jocuri de acest fel ai folosit? Ai descoperit cumva și alte tipuri de puzzle-uri minune? 🙂

Micul bucătar și dovleceii pane

Când mă gândesc la perioada alăptării, nu pot să nu mă las cuprinsă de emoții. Era așa o veselie de ambele părți când se apropia ora mesei! Dar mai mult decât atât nu duceam grija gustărilor dintre mese, pentru că orice s-ar fi întâmplat, oriunde ne-am fi aflat, aveam la purtător cel mai bun snack. Sigur, au existat morcoveii, fructele, bucățelele de legume, cât de cât reușind chiar să-l conving că sunt delicioase și că este important să le consumăm des, mai ales pentru aportul natural de vitamine.

Povesteam astă-vară de conceptul de healthy snacking for babies. Ei bine, în prezent, sunt destul de mulțumită că au fost multe ocazii când îndemnul meu a fost ascultat cu băgare de seamă, în sensul că #bebeLuca a preferat un măr în favoarea unui biscuite. Ori dacă la început, am apelat la câteva vicleșuguri, ușor, ușor, el s-a deprins să-mi ceară singur un măr sau o pară.

Cu toate astea, după înțărcare au trecut vreo două săptămâni până mi-am găsit ritmul și m-am lămurit cam ce-ar putea să înlocuiască lăpticul matern ca și gustare. Fructele, legumele crude sau fierte, alunele au rămas de neînlocuit, power quick snackurile potrivite oricărui moment, de exemplu, pe drumul la întoarcere de la creșă, când mergeam la bunici, în vizite sau când plecam în vreun road trip.

Dar pe lângă gustările rapide, a fost necesar să învăț să-i gătesc mese ce ar fi putut să țină locul unui mic-dejun sau unei cine târzii (ușor, hrănitor), ceva care să funcționeze la fel de bine și pe post de gustare nutritivă.

Așa am ajuns la dovleceii pane, foarte simplu de pregătit, implicând musai atenția și ajutorul prețios al celui mic:

1│tocăm 3-4 fire de ceapă verde;

2│batem spumă 3 ouă cu un praf de sare și 2 lingurițe de ulei de măsline;

3│adăugăm o ceșcuță de lapte și o mână de făină de ovăz (sau de grâu), amestecând continuu până obținem o consistență asemănătoare celei de clătite;

4│îl lăsăm pe cel mic să amestece ceapa tăiată, să mai presare, eventual, puțin oregano;

DSC_1587.JPG

5│feliem un dovlecel (felii subțiri);

6│trecem dovlecelul prin ouă;

DSC_1605.JPG

7│fără a mai folosi ulei suplimentar, frigem dovleceii;

8│îi mâncăm cât încă mai sunt calzi, cu smântână.

DSC_1611.JPG

Pentru o idee mai green, ori dacă vrem să-i transformăm într-o masă propriu-zisă, alături, pregătim și o salată verde (rucola, spanac, lăptuci, broccoli) cu bucățele de brânză proaspătă, 2 linguri de ulei de măsline și puțină zeamă de lămâie. În felul ăsta, îl asigurăm pe cel mic, prin exemplul propriu, că este în regulă să mănânce și chestii verzi. 😀

Liniște și o carte de colorat – giveaway

Nu este neapărat vorba despre stres, epuizare sau rutină. Mai degrabă, aș spune că treptat, te lași învăluit de o moleșeală, pe care o resimți cumva ca o presiune, moment în care nu-ți dorești nimic altceva decât a little bit of quiet.

Piticul meu matinal îmi solicită uneori cam toată energia, așa că pe la prânz, când se apropie ora somnului, încep ușor, ușor să simt cum toții mușchișorii corpului mi se destind. 😀 Doarme aproape de fiecare dată în jur de trei ore, timp în care, în tihnă, fie mă uit luuung la el (ăsta da moment mindful), fie citesc, fie colorez.

Menajeria (5).jpg

Dacă cititul îmi solicită mintea, treaba cu desenatul/coloratul e la polul opus. Dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt momente când nici măcar nu mă uit ce creioane îmi pică în mână, puterea minții e cea care îmi ghidează mâinile… inner peace! 😀 that’s how zen I get! Totuși asta nu înseamnă că nu sunt prezentă, ci doar că renunț să mai las in faptul că livingul meu arată ca după bombardament.

E revigorant! Un moment mindful doar al meu!

„Tu ce faci ca să reduci din încărcătura zilei?”

Am de dat o carte de colorat faină celui/celei care răspunde sincer la întrebare. Sau poate îmi povestești cum ziua ta a decurs în perfectă armonie, iar la sfârșitul zilei ai face ceva fun, and yet mindful 😉 ca să te ia somnul mai ușor. Hai, adună-ți creioanele colorate!

Îmi dai de știre până pe 23 ianuarie aici sau pe pagina de facebook!

Menajeria (3).jpg

Pe fugă?

Always on the run!

Ai spune că am tot timpul din lume, but do I? De fapt, e un du-te-vino continuu în timp ce în mintea mea se derulează listele cu to buy stuff ori to do stuff pentru ziua respectivă.

Ieșim împreună “la aer” sau “la mamaie” (pe ritmul ăsta se bate din picior dimineața în pragul ușii), #bebeLuca and me 😀 , în jurul orei 8. Ne grăbim să ajungem la creșă, într-o mână ținând umbrela, în cealaltă 12 kg de happy-happy joy-joy, iar în spate, ducând trăistuța cu scutece. În graba noastră facem slalom printre băltoace, ocolim cățeii mofturoși scoși la plimbarea de dimineață, încercăm să o evităm pe vecina de la blocul B (pentru că ar sporovăi cât ziua de lungă), ca într-un final, să pășim dincolo de ușile clădirii, uscați, întregi și teferi. What a run!

Next on my list, trebuie să fug repede până la piața, să o prind pe precupeața cu sorț roșu care îmi vinde cele mele frumoase tufănele, proaspăt rupte din grădina ei în fiecare joi dimineață (pentru așa un tratament preferențial am avut grijă să o lingușesc cum se cuvine).

j.JPG

Mă duc repede și la taraba cu fructe unde, pe alese, aleg câteva mere, pere în panere, portocale, banane, rodii, pentru că atunci când piticul “comandă” ceva, mami se supune!

Poșta e în drumul meu, așa că de ce să nu mă opresc puțin și pe acolo. Ridic un colet, plătesc o factură, the usual errands. 😀

Trec pe lângă un magazin cu hăinuțe de copii, intru, cum să nu intru. În schimb, I only take mental snapshots, poate voi avea nevoie de ceva anume peste vreo zi sau două. În principiu și doar de principiu, nu mă arunc să cumpăr ceva, cu toate că lui #bebeLuca i-ar putea folosi și asta și cealaltă.

În fine, ajung acasă, încropesc ceva pentru prânz, mai adun una-alta că și trebuie să ies din nou. Spre creșă, fuguța-fuguța, altfel my little man îmi va duce lipsa.

Dacă după-amiaza e însorită, scoatem tricicleta la plimbare pentru o oră, două. Alergăm în jurul parcului, spre groapa de nisip, la topogan, leagăn, you name it. Și când simt că nu mai pot, mai pot încă puțin, am ratat caruselul cu elefanți. 😀

⭕🐘⭕

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Seara, continuă the amazing race: “Hai Luca să facem băiță!”, “Mami, e timpul pentru aerosoli!”, “I-al pe Ham și hai să ne pregătim pătuțul”, “Iar umbli în scutecel, nu vrei mai bine să-ți îmbraci pijamaua?”. Două ore pline mai târziu, liniște! Busy days, these days!


Pedometrul meu a luat-o razna azi! Știu că am mers ceva-ceva! Dacă stau să mă gândesc, cred că aș putea să mă răsfăț cu o pereche de ghete noi. After all, I’m always on the run! Nu că aș fi dat peste the cutest boots ever 😀 pe site-ul celor de la zorilestore.ro, unde de Black Friday (btw începe pe 18 noiembrie) vor fi reduceri de până la 60%. Nu, nu recunosc nimic!