Așa-zisa răpire a prințului Oleomargarină

Așa-zisa răpire a prințului Oleomargarină” a fost titlul poveștii care ne-a ținut ocupați în diminețile din vacanța noastră la munte. Titlul, care pe mine m-a intrigat puțin, pe Luca l-a cucerit negreșit. De altfel, spune-i un cuvânt care sună neobișnuit, iar el îl va reproduce la nesfârșit, ori cel puțin până va învăța unul nou. Iar Oleomargarină a fost catchy! 🙂

Și am fost tare inspirată că am luat-o cu noi! Cred că m-am gândit că ar fi frumos să-i citesc lui Luca ceva scris de autorul preferat al copilăriei mele. Așa am ajuns să citesc această poveste fermecătoare (care a văzut lumina tiparului de puțin timp) despre aventura inițiatică a unui băiețel inocent, Johnny, împreună cu tovarășa lui, găina Molimă și Foamete. Molimă și Foamete?! Daa, m-am gândit de vreo două ori înainte de a-i pronunța numele, pentru că Molimă și Foamete, nu? Dar am ales să citesc povestea originară, fără ”floricelele” noastre și se pare că a fost bine.

27605588_1345994455500951_335573318_o.jpg

Continuând, trebuie să vă spun că Johnny nu avea experiență în arta conversației, dar dacă la început, i se adresa, timid, unui ”bou răbdător, pierdut în reverie”, care nici nu-i răspundea, mai târziu, numai după ce mănâncă floarea juju (despre care o să aflați mai multe citind povestea ;), a capătat abilități oratorice nebănuite și a început să vorbească liber cu un sconcs pe nume Suzy. Suzy l-a condus în rândul animalelor din pădure, unde Johnny a ținut primul lui discurs public ”Mă bucur să fiu aici.”

Cât despre celelalte personaje, regele din ținut și fiul său, prințul Oleomargarină, ei bine, despre aceștia am învățat că sunt complet diferiți de animale, de fapt, sunt la polul opus. Sunt mici, neînsemnați și prea impresionați de propriile coarde vocale. 😀 Se consideră isteți ca vulpile și puternici ca elefanții, magnifici în luptă și mai arătoși decât oricine la vârsta lor, dar dacă îi vezi, râzi pe înfundate de ”măreția” lor.

”Sunt oameni care nu aud animalele, a zis el. Și sunt și oameni care nu aud absolut nimic.” – Mark Twain

De-a lungul poveștii, sunt inserate, subtil, în momente cheie, pauzele simbolistice de ceai dintre Mark Twain și Philip Stead. Sunt foarte binevenite, mai ales pentru că în jurul comentariilor, pe alocuri, ironice, se țese, pas cu pas, această poveste minunată. Vin cumva ca o explicație în plus, ori ca să mențină vreun punct culminant timpuriu.

”Să știi un lucru, mi-a zis Twain ridicând ceașca în aer, pe lumea asta sunt mai multe găini decât își poate închipui un om, dar un act gratuit de bunătate este cea mai rară dintre găini.”

Ilustrațiile soției lui Philip, Erin Stead, care, de altfel, se numără printre ilustratorii mei preferați de cărți pentru copii, sunt emoționante, sunt grăitoare, întregesc povestea.

”La urma urmei, sfârșitul este sigura parte care contează cu adevărat.” – nevăstuica sau Philip Stead

Reclame

Sofia, prima doamnă fermier

Citim și recitim de câteva zile o cărticică despre familie, copilărie și melci. Personajul central este o fetiță de patru ani, hotărâtă să se facă ”o doamnă fermier”. Exact, o doamnă fermier!

Sofia, căci despre ea este vorba, are doi frați gemeni, Matei și Marc sau Marc și Matei, cum se prezintă ei de fiecare dată amuzați, cu care se înțelege și nu prea. Adevărul e că au preocupări diferite, iar cu toate astea, Sofiei îi place să fie inclusă în jocurile lor, cursele cu melci fiind printre preferatele ei. De altfel, povestea începe cu o astfel de cursă, când Sofia găsește un melc micuț, cu o culoare ”gălbuie ca untișorul”, și complet diferit de melcii fraților ei.

După cursa de melci, Sofia îți anunță familia că atunci când va fi mare, se va face o doamnă fermier, iar la ferma ei va îngriji o singură vacă, al cărei lapte îl va bea ea tot, și pe care o va chema Floricica, va mai crește două găini drăguțe pe nume ”Aprilie” și ”Mai”, un ponei pe post de animal de companie, pe care nu-l va călări și căruia îi va da numele ”Sforăilă” și un porc – Pojar – ”deoarece o să fie un porc pătat, desigur”.

Dar până când visul i se va împlini, Sofiei nu îi rămâne decât să strângă ”buni pentru fermă” și să vadă de microferma încropită în magazia casei. ”Turmele și cirezile ei de vite” constau în gândaci de lemn, hrăniți cu bețe de chibrituri sau fulgi de porumb, miriapode, râme, pe care le ținea într-o cutie veche de tinichea plină cu pământ, urechelnițe, a căror creștere căpătase o nouă importanță în activitatea de fermier de zi cu zi, un limax enorm, maroniu-închis, și vreo douăzeci de melci, pe care îi ținea într-o cutie de carton, și, pe care îi hrănea cu frunze de varză.

Cu toate că nu este ca toate celelalte fetițe de vârsta ei, care se joacă cu ponei roz 😉 , Sofia este o fetiță încrezătoare și determinată, iar ”aventurile” ei îți captează atenția numaidecât, fie că ești mare, fie că ești mic. 😀 În plus, n-ai cum să nu o îndrăgești, mai ales când vezi că piticul căruia îi citești cartea, seară de seară, învăță, fără să-și dea seama, o serie de valori importante. Go team snail! 😀