#Greengiveaway magic

“Într-o pădure deasă și adâncă, trăia odată o vulpe. De când se știa pe lume, singurul ei prieten era steaua care îi lumina în fiecare noapte drumul prin pădure. Dar, într-o noapte, steaua nu mai apăru pe cer, iar vulpea se văzu nevoită să înfrunte întunericul de una singură…”

Seara trecută am reușit să citim cap coadă Vulpea și steaua de Coralie Bickford-Smith. Până acum ne-am tot oprit asupra gândăceilor și iepurașilor, pe care vrei nu vrei, trebuie să-i numeri, e musai să știm exact câți mișună pe acolo, prin pădure, în preajma vulpiței. 😀

Cu alte cuvinte, ilustrațiile sunt încântătoare, nu te poți dezlipi prea ușor de paginile frumos desenate. Pe #bebeLuca îl văd vrăjit de farmecul cărții, efectiv nu i-ar mai da drumul din brațe. 😀

Cât despre lectură, e pe cât de fermecătoare, pe atât de educativă. În fabule, vulpile sunt șirete, descurcărețe și calculate, ori în cartea asta minunată avem de-a face cu o altfel de vulpiță, un suflețel inocent care își caută un loc în lume. Iar aventura minunată prin care trece, o învață valorile prieteniei și ale curajului.

Cărticica asta e una din cele mai deosebite lecturi pe care #bebeLuca le-a strâns în biblioteca lui. Și pentru că vrea să povestească cu alți bebei despre călătoria fascinantă a vulpiței, s-a consultat cu #greenmămica lui, și am hotărât să dăm mai departe 2 astfel de cărți.

Mecanismul #greengiveaway-ului:

1│În primul rând, am o întrebare pentru voi: Când ai citit ultima dată o fabulă/o poveste cu și/sau despre necuvântătoare? Cu ce impresie ai rămas?

2│În al doilea rând, dacă ai vreun prieten/ă cu #babyreader (= bebeluș/copilaș interesat de cărticele), aștept în comentariile postului de pe Facebook (ori aici pe blog) răspunsul la întrebarea de mai sus, urmat de tagul cunoștinței căreia ai vrea să-i faci o surpriză frumoasă;

3│Eu zic că e ușor! 😉 Termen limită: 5 aprilie. În felul ăsta, mă întâlnesc și cu iepurașul de Paște să bucurăm cum se cuvine copiii citicioși.

Succes!

“Știa că undeva, acolo sus, se afla o stea care fusese cândva a ei. Și astfel, sub cerul plin de stele, vulpea își croi drum prin pădure.”

Anunțuri

#greengiveaway 2

They say february is all about love! I say it’s all about reading! 😉

Povesteam zilele trecute, cum mi-a încolțit în minte o idee să organizez un giveaway livresc o dată pe lună. Buuun… Păi m-am decis! Let’s do this! 😀

Mecanismul “mini-concursului” e simplu: sub hashtag-ul #greengiveaway, voi posta, lunar, câte un articol pe blog (vezi articolul lunii ianuarie aici), în conținutul căruia voi anunța cartea “pusă la bătaie” și întrebarea, cumva tematică și poate doar puțin subiectivă. Răspunsurile voastre le voi aștepta (aici sau pe pagina de facebook la postarea pin-uită) până în data de 23 a fiecărei luni când voi anunța câștigătorul.

M-am gândit că ar fi minunat să vă cer să-mi sugerați ce v-ar plăcea să citiți în februarie, așa că voi ați hotărât! Vara în care mama a avut ochi verzi de Tatiana Țîbuleac. De ce cartea asta e perfectă pentru luna februarie? Să vedem:

1│respectăm HaiBun Reading Challenge – februarie: o carte scrisă de un autor basarabean;

2│ne pliem și pe The Big Okian Reading Challenge 2017 – cred că merge la o carte într-o singură zi;

3│motivul 3 îl completați voi… De ce cartea asta e perfectă pentru luna februarie? 😉

Pentru mine, cartea e perfectă, pentru că pe la începutul lui ianuarie, o frază din articolul lui Zavatos “Un trio de moldoveni s-a strecurat șmecherește pe rafturile îndoite ale bibliotecii mele.” got me thinking… dar eu nu am niciun autor basarabean în bibliotecă, darămite să fi citit vreunul. Cum e posibil? Ce-am făcut până la vârsta asta? Trebuie să remediez treaba asta!

So, will you join me on this adventure? 😀