Aventurile lui Sacha

Tu știai că paharele sunt clopote care și-au înghițit limba sau că stelele sunt, de fapt, nasturi cusuți pe cer de o croitoreasă? Eu una nu, iar acum că am citit ”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” împreună cu Luca, cred că i-am dat și lui idei. 😀

DSC_0534.jpg

”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” este o povestioară tare nostimă despre ziua de naștere a unui băiețel pungaș care vede totul în jurul lui cu alți ochi. Cu o minte ageră, în permanență, atent la toate explicațiile tatălui său, Sacha reușește să te cam lase cu gura căscată când îl auzi zicând ”când te superi cu iubire, supărarea trece repede” sau ”Nu dăm nume la ceea ce mâncăm. Dăm nume doar la ceea ce iubim.”

Bine, contează mult și că tatăl lui Sacha este foarte implicat în activitățile lui, că ia în serios absolut tot ceea ce spune sau că în joaca lor inversează rolurile tată-fiu, fiu-tată, empatizând perfect cu băiețelul lui. Îl completează, îi oferă răspunsuri dintre cele mai amuzante, de genul ”scaunele sunt 4PD”, ”și muștele și albinele au o zi de naștere”.

DSC_0536.jpg

O relație tată-fiu tandră, jucăușă, plină de ”glume care se glumesc”, ”supe care se supesc”, iar faptul că pe parcurs sunt inserate pasaje round-up ale micuțului Sacha, care analizează toate spusele tatălui, oferă poveștii și o latură realistă. În ce sens realistă? Îți dau un exemplu concret. De multe ori, Luca, la doi ani și patru luni, are aceleași porniri creativo-amuzante. L-am surprins cum, în joaca lui, reproducea, repovestea dialogurile purtate de-a lungul zilei cu noi sau cu prietenii lui de la creșă, și gândindu-mă la el așa, mi-am dat seama că treaba asta îl ajută cumva să priceapă mai bine prin ce a trecut ori să înțeleagă ce tocmai a învățat.

O poveste despre cum să-ți implici copilașul în activitățile cotidiene și de care nu te-ai fi gândit că acesta ar putea să se bucure într-o așa măsură. Adulții vor spune că Sacha are calități deosebite de viitor storyteller, iar copii îi vor îndrăgi pur și simplu castelul fermecat, înțesat de animale și povești cu sau despre animale.

DSC_0537.jpg

Anunțuri

Ne jucăm

Sunt copil. Am în dreapta mea vreo câteva creioane colorate, în stânga, niște acuarele și o pensulă, iar în fața mea, cea mai groasă carte de colorat de care am avut parte până acum. Tata mă întreabă peste umăr dacă sunt mulțumiță, dacă îmi place. Dacă îmi place?! O ador! Nu m-aș mai dezlipi de ea!

Cartea aia de colorat a fost bucuria mea cea mai mare, nu vreo păpușică sau jucărie de pluș. Nu! Cartea de colorat!

Mă entuziasmam într-atât de tare când intram în vreo librărie că începeam să țopăi spre uimirea și hazul vânzătorilor, și dacă îmi aduc eu bine aminte, și spre satisfacția părinților, care răsuflau ușurați, dându-și seama că între fratele meu și mine nu se vor isca certuri de origine invidioaso-nemulțumite. El urma să se aleagă cu soldăței, iar eu scormoneam fericită printre cărțile de desenat.

DSC_1000.JPG

Și Luca, o generație mai târziu, este aplecat pe ceea ce înseamnă cărți, chiar dacă acum vorbim de cărticele pentru bebei. So, we might share the same pleasure after all! ^.^

Ce mi se pare deosebit pentru vârsta lui este spiritul de inițiativă de care dă dovadă. Este veșnic dornic să învețe, să știe cât mai multe despre tot ce-l înconjoară, iar curiozitatea asta se manifestă în cel mai amuzant mod: se ridică pe vârfuri pentru a apuca o carte anume (acum totul se învârte în jurul lui Mog, pisica uitucă), mi-o înmânează cu un huge grin dintr-ăla ca al pisicii din Alice in Wonderland, apoi se așează în poala mea și îmi arată personajele despre care este curios să afle câte ceva, orice.

DSC_0995.JPG

Băiatul meu copilărește atât de frumos, cu două rânduri de băluțe intrigate în colțul gurii, ori imaginea asta mă împinge mereu să-i caut cărticele sau jucării interesante care să-i ocupe timpul în cel mai folositor mod.

Abia aștept să-i observ fățuca când îi voi așterne în față o găletușă de nisip kinetic. It’s the new toy in town! O să modeleze și o să tot modeleze (pentru că e maaagic, they say), probabil că o să-i testeze și gustul (no worries, nu e toxic, e 100% baby-friendly), iar mami nu o să se spetească curâțind în urma lui, pentru că nu se risipește sau lipește de pereți, mobilier ori haine. E o alternativă sigură pentru zilele de joacă indoors. 🙂

Cine a încercat nisipul să ridice mâna sus!

Growing Up – Chapter II

Mai avem puțin și cântăm multe luni trăiască! Piticul meu de aproape 4 luni s-a făcut deja de 7,6 kg și 66 cm. :O Și iată ce-am mai descoperit eu la el:

A treia lună, ca orice lună, de până acum, a început cu un tortuleț pe care ne-am propus să scriem Happy X months + o poreclă cu grijă aleasă din borcanul cu porecle.

Started: să-i curgă băluțele și să-și mănânce pumnișorii…ooo, și e chiar amuzant, mai ales când gângurește în același timp. Inițial, am crezut că o face de foame sau că îi dă vreun dințișor, când, de fapt, lui pur și simplu îi plăcea gustul degețelelor lui. 😀

Loves: să vorbească, să vorbească și iar să vorbească (sunt convinsă că am un bebe precoce și mâine-poimâine o să spună primul lui cuvânt).

Hates: sughițul, dacă se prelungește enervant de mult. Remediu: o picătură de lămâie, urmată de cel mai mulțumitor zâmbet din lume.

A patra lună: se vede că e în creștere, se dolofănește pe zi ce trece, dar cu toate astea, simt că îl pot ține mai bine în brațe, fără frică, își ține și căpușorul destul de bine, plus că e un lipicios, se pliază pe oricine îl ia în brațe.

Tried: să-și țină singur biberonul, să stea pe burtică și în funduleț. În aceeași lună l-am descoperit reușind să se răsucească singur…câtă fericire în omulețul meu drag. N-aș fi crezut că bebelușii se pot bucura așa candid și mai mult, pot fi atât de ambițioși.

Started: să dea din picioare la băiță. Și pentru că s-a îngreunat, combo-ul ăsta îmi cam dă bătăi de cap și sfârșim băițele cu multe băltoace pe lângă noi. 😀

Pe lângă gângurelile care s-au înmulțit și parcă variază de la o zi la alta, acum cântă, și cântă bine, ca o vrăbiuță, dimineața, în special.

Loves: să râdă cu chicote când tati vine acasă sau îl ia la o porție de joacă. Aaa, și să nu uit, îi place să fie masat pe fețișoară, se strâmbă și scoate tot felul de sunete nostime.

Pumnișorii ca pumnișori, dar ce își iubește el viermișorii ăia mici de la picioare, de care se ține încontinuu, într-o poziție zen, ca de yoga. 😀

Hates: să stea singurel în pătuț când noi servim micul-dejun. Remediu: îl luăm cu noi la masă în scoică și în loc de radio, ne încântă el cu cele mai gingașe acorduri.

C’est moi, Alina! 🙂