Leagănul pisicii

27 decembrie. Status-ul challenge-ului #5cartipanalacraciun: 2-5 😦

N-am reușit să citesc toate cărțile de pe noptieră, cu toate astea, nu-mi pare chiar atât de rău.

Cea de-a doua carte terminată a fost Cat’s Cradle – Kurt Vonnegut, asupra căreia am poposit poate mai mult decât ar fi trebuit, daaar am “o scuză”, a fost fascinantă! Anul ăsta nu cred să fi citit ceva atât de twisted, dar în același timp, atât de beautifully written!

DSC_1498.JPG

Ficțiune, dar ce ficțiune! Am stat cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă cu ice-nine, moștenirea nimicitoare a profesorului Felix Hoenikker, unul din creatorii bombei atomice.

Acțiunea se derulează din perspectiva unui scriitor freelancer, Jonah Hoosier, care în primă instanță, urmărește să scrie un roman bazat pe viața profesorului, însă în urma cercetărilor efectuate, dar și a evenimentelor stranii la care este părtaș, sfârșește prin a scrie un fel de doomsday book.

Umorul aproape indiferent, satira, coincidențele mai mult decât stranii, pe alocuri, de-a dreptul amuzante, research-ul de după, căci, nu-i așa trebuia să aflu cine a inspirat personajul doctorului, m-au ținut prinsă pentru vreo săptămână. Cu toate că este vorba de vreo 200 de pagini, carnețelul meu este plin de însemnări, citate, referințe și alte informații de tipul “Știați că?!”.

De exemplu, Știați că?!

  • autorul romanului Ben Hur, Lew Wallace, a fost un hoosier, un locuitor al statului Indiana, precum Jonah sau alte câteva personaje din Cat’s Cradle (talking about odd coincidences), ori
  • Nobel a inventat dinamita, de unde și expresia dynamite money (eu nu, shame on me :D), ori
  • mirajul Fetei Morgana a fost denumit după Morgan le Fay, o vrăjitoare din legendele arturiene.

Am reflectat mult și la San Lorenzo, insula din Caraibe, unde se desfășoară mai bine de jumătate din acțiune. O țară guvernată de un dictator nebun, ai cărei locuitori, parcă lipsiți de coloană vertebrală, mai mult marionete decât oameni, sunt manevrați, în orb, când de conducătorul lunatic Papa Monzano, când de pustnicul poscris Bokonon.

Citind cu cât sarcasm Vonnegut satirizează politicile care își îngenunchează popoarele, de dragul puterii, din dorința oarbă de a fi mai presus de oricine și orice, m-am trezit un pic din starea de visare cu gândul să-mi reconsider şi percepțiile politice. Cireașa de pe tort, versurile acestea:

‛So I said good-bye to government,

And I gave my reason:

That a really good religion

Is a form of treason.’

2-5: un roman zguduitor cam din toate punctele de vedere, pe care vi-l recomand, chiar dacă vă va scoate puțin din comfort zone. Merită citit! Btw, de ce Cat’s Cradle, leagănul pisicii? Vezi capitolul 74. No spoilers here! 😉

Și acum mă întorc la #5cartipanalarev. Wish me luck!

3 gânduri despre „Leagănul pisicii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s