Țara Făgărașului, mai venim!

Și uite așa am plecat noi, trei drumeți, într-o aventură pe plaiuri săsești. Aventură i-am promis lui Luca, de aventuri am avut parte.

Sarcina mea a fost să mă ocup de alegerea destinației, de rezervări, lucru pe care l-am făcut numaidecât pentru că plănuiam de demult o escapadă într-un loc încărcat de povești, de legende. Așa că am ales să mergem, pentru prima parte a minivacanței noastre, la Cincșor, un sătuc din Țara Făgărașului.

Am pornit la drum din Pitești, într-o duminică. În lipsa tirurilor de pe străzi, timpul pe drum a zburat destul de repede. Trei ore de mers, timp suficient pentru un pui de somn – Luca – dar și răgaz să punem ultimele detalii la punct.

O dată ajunși, am pășit entuziasmați dincolo de portița Cincșor Transilvania Case de Oaspeți și am rămas cu gura căscată. Cât timp am așteptat să ni se facă check-in-ul, am aruncat o privire pe furiș. În principiu, știam la ce să mă aștept, îmi făcusem temele cu privire la locație, citisem toate review-urile, care erau excelente, dar, ca de obicei, am vrut să mă conving singură. 😀

DSC_0560.jpg

Biblioteca, pe care am filmat-o repede pe Insta Stories, se află într-o fostă școală protestantă construită undeva pe la începutul anilor 1900, iar camera unde am fost cazați s-a aflat în aceeași clădire, la etaj, unde trebuia să urci pe niște trepte de vis.

Punctul central, de altfel locul care m-a cucerit din prima, și practic locul unde ne-am petrecut majoritatea timpului este biblioteca. Una de vis! Impunătoare, înțesată de cărți! Cărți bune, vechi, miros de carte… perfect place to be! Literally!

Linișteee… 📖📖📖 #carticalatoare #haibunmd

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Complexul, însă, este mai mare, având și o grădină imensă cu hamace, șezlonguri și alte locuri de cazare la fel de încântătoare, în fosta casă parohială a Bisericii Fortificate din sat și într-o altă casă săsească. Luca a descoperit și smotocit de-a binelea vreo patru pisicuțe care moțăiau leneșe la soare în curtea casei săsești. Credeți că i-a plăcut să culeagă mere, căpșunele și roșii de acolo?! ”Siiigur că da”, cum ar răspunde Jucăușul.

20170820_151450.jpg

20170820_152330.jpg

DSC_0592.jpg

Despre masă… micul dejun este inclus în prețul de cazare, și este format din preparate tradiționale, sucuri naturale, gemuri, carnăciori de casă, salam vânătoresc, iar prânzul și cina sunt contra cost (în jur de 70 de lei de persoană). Noi am ales să servim doar prânzul, pentru că de obicei seara Luca este obosit și nu prea mai are răbdare. Cum spuneam, prânzul este mai mult decât sățios și delicios. Apropo, bucătarul este chef. 😉 Ciorbiță de legume cu tarhon, ruladă de carne cu merișoare și orez cu șofran, papanași… deliciu culinar.

Ai multe de făcut de aici. În prima zi, noi am mers să vedem caii lipițani de la Sâmbăta de Jos, seara, am mâncat la o păstrăvărie din cadrul Complexului Sâmbăta de Sus.

20170820_174141.jpg

A doua zi a plouat. Dar n-a fost cu supărare. Ne-am bucurat de cărți, fotografii și ne-am jucat din plin cu Luca.

Înainte de plecare o citim pe "Veronica". 😍

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Iar a treia zi, am vizitat Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Cetatea Făgărașului, am căutat-o pe doamna Ghircoiaș din Bucium pentru niște ii țesute la război, am văzut singura moară de apă funcțională de la noi din Ohaba, am urcat puțin și spre Șinca Veche la o mănăstire rupestră învăluită de mister.

20170822_103134.jpg

La plecare, am poposit și în Cârța unde am văzut singura mănăstire cisterciană din România construită în sec. XII. 😱Luca a cules struguri și s-a minunat de o moară simpatică cu trei ciocănașe.

Cam atât. Mi-a plăcut că am aflat de toate locațiile din vorbă în vorbă, stând la povești cu oamenii de prin sat. Dacă am fi avut timp, am mai fi vizitat Agnita, Biertan, Viscri, dar nu-i bai, pun eu la cale o nouă călătorie. 😉 Recomandăm cu căldură locația și zona!

August la munte, pe munte

Sâmbătă, dis de dimineață, și când zic asta, adică 5:30 de dimineață :O , împreună cu hubby și încă doi prieteni am fugit la munte. Pe munte, mai bine zis.

Obiectivul?! Vârful Lespezi… 2517 m. E ceva, mai ales când te gândești că urcarea începe undeva de la 1200 m.

Am mers cu mașina până la cabana Piscul Negru, de pe Transfăgărășan (la câțiva kilometri de Bâlea Lac), am parcat, ne-am echipat cu tot ce trebuie, echipament de munte, multă apă, sandvișuri, ochelari de soare, bețe de cățărat ș.a. și hai la drum!

După o oră de mers prin pădure, am ajuns deja în golul alpin, la o stână, unde ne așteptau câțiva căței, cam fometoși. Pauză de hidratare.

20170812_091052.jpg

Am continuat urcarea susținută, oprindu-ne din când în când pentru o poză, pentru o porție de afine, de la mama lor. 🙂

Peisajul a fost… fantastic! Nici nu știu cum să-l descriu. Vă las vreo două foto mai jos să vă convingeți. 🙂

IMG-20170812-WA0052.jpg

IMG-20170812-WA0053.jpg

Am ajuns în vârf după 3 ore, poate 3 ore și jumătate. Păcat că muntele a fost învăluit în ceață, așa că nu prea s-a văzut mare lucru. Pauza de masă. Picnic neaoș la înălțime. Nu am fost singuri, mai multe grupuri ajunseseră deja pe vârf și alții se pregăteau să plece.

IMG-20170812-WA0310.jpg

După ședința foto cu Roza Vânturilor, am început coborârea pe un alt traseu decât cel pe care am urcat. A fost greu! Credeam că nu se mai termină, dar încurajările băieților m-au făcut să merg mai departe. La un moment dat am luat o pauză mai lungă și am stat cu picioarele în apa unui pârâu. Relaxantă treabă!

Am terminat coborârea după aproape 4 ore. Mie una mi s-a părut mai grea decât urcarea. Totuși hubby nu a părut să aibe vreo problemă. A fost vesel și s-a ocupat de partea cu fotografiile. Uite ce a mai surpins.

20170812_145837.jpg  IMG-20170812-WA0042.jpg

Frumoasă zi! Mai vreau. Next challenge Vânătarea lui Buteanu (2507 m). Să vedem când.

Turnuri de negrese

Astăzi, căldura de afară a vrut să ne pună bețe în roate, dar prăjituritul a fost ”salvarea” noastră. De dimineață, ne-am luat porția de aventură printre căsuțele tradiționale românești de la Muzeul Golești, iar după-amiază, ca să evităm canicula, am rămas indoors, iar după luuungi negocieri cu ușile închise, Prințul Covrigel și Zâna Pâinica s-au învoit să facă de data asta niște negrese delicioase.

Trei perechi de mânuțe dibașe au pus numaidecât la copt o tava de negrese. Ajutor de bucătari, Marius, ne-a bucățit ciocalata amăruie și untul, iar, noi, am mixat compoziția până ne-au amorțit brațele, semn că ne-am făcut treaba cum se cuvine. 😀

DSC_0535-2.jpg

Dar să-ți povestim și ție ce am folosit pentru turnul nostru de negrese:

  • 200 gr. unt;
  • 275 gr. ciocolată amăruie;
  • 150 gr. zahăr (ori 170 ml. sirop de arțar sau agave);
  • 3 ouă mari;
  • o linguriță de extract de vanilie;
  • 225 gr. făină;
  • un vârf de linguriță de praf de copt (opțional);
  • 50 gr. cubulețe ciocolată albă/50 gr. nuci măcinate/50 gr. cereale de ovăz, etc.

Pentru 36 de pătrățele/cuburi de negrese, au fost nevoie de 20 de minute de pregătiri și 25 minute de copt la 180 grade (în cuptorul preîncălzit).

DSC_0539.jpg

How it’s made?!

  1. tai repede ciocolata și untul în cuburi și le topești la foc mic;
  2. între timp, mixezi cele 3 ouă cu zahărul, un praf de sare și extractul de vanilie până când compoziția își dublează volumul și se deschide la culoare;
  3. ciocolata topită și răcită câteva minute o adaugi puțin câte puțin peste ouă (folosești în continuare mixerul);
  4. acum poți să lași mixerul deoparte, iei o lingură de lemn și încorporezei treptat făina și praful de copt;
  5. torni compoziția într-o tavă dreptungiulară, circulară, nu prea contează forma, și lași totul la cuptor timp de 25 minute;
  6. musai, lași blatul să se răcorească puțin, altfel va opune rezistență când vei încerca să-l tai;
  7. tai negresele sub ce formă poftești, le suprapui, până formezi o piramidă, un bloc, un turn sau o cetate, abia apoi îți torni un pahar de lapte bătut și te așezi, lacom, la masă pentru cea mai dulce cină. 😉

    Rețeta este super accesibilă, special concepută și descrisă, astfel încât tu și micuțul tău să vă distrați de minune în bucătărie. Am descoperit-o în cartea Mummy and me bake, de unde ne-am inspirat și pentru niște baghete cu brânzică. Yum!

     

    DSC_0518.jpgDSC_0522-3.jpg

Cei mai deștepți copii din lume

”Cei mai deștepți copii din lume”. M-a atras titlul! Nu citisem nicio recenzie înainte să o deschid, dar am simțit că vreau să fac asta. Am fost curioasă!

Despre ce este vorba?

Trei adolescenți americani, Kim, Eric și Tom, decid să renunțe pentru un an la sistemul american de învățământ, un sistem care nu se află la cele mai înalte standarde, conform rezultatelor obținute de către elevi la testul PISA.

Testul PISA este un test internațional care apreciază abilitățile de cunoaștere și înțelegere ale tinerilor în diferite ramuri educaționale. În carte, sunt descrise câteva exemple de posibile întrebări, una dintre ele fiind despre un articol de ziar, în conținutul căruia se exprima îngrijorarea în privința creșterii alarmante a numărului de infracțiuni comise anual. Se prezenta, de asemenea, și un grafic care arăta creșterea, respectiv de la 510 la 515 într-un an de zile. Întrebarea era dacă știrea este adevărată sau falsă și necesita argumentări.

Revenind la Kim, Eric și Tom. Aceștia au ales schimbul de experiență în țări precum Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, țări cu punctaje de top la testul PISA. Pe tot parcursul anului, autoarea, Amanda Ripley, i-a urmărit și a păstrat legătura cu aceștia pentru a găsi răspunsurile pentru care sistemul american de învățământ nu era atât de performant.

Finlanda. O țară care a investit mult în profesori, în formarea acestora. Ei sunt respectați de către elevi, care au garanția faptului că în fața lor se află persoane foarte bine pregătite. Activitatea didactică este catalogată ca fiind una de normalitate, în sensul că adolescenții finlandezi conștientizează importanța studiului și îl acceptă ca pe un fapt unanim.

Definitoriu pentru sistemul finlandez este cuvântul ”sisu” care înseamnă tărie în fața sorții, dar și mult decât atât, un foc interior care ajută la izbânda finală, la atingerea scopului propus.

 ”Sisu este versiunea finalndeză a motivației, o forță tăcută care nu dispare niciodată.”

Coreea de Sud. Să fiu sinceră este capitolul care m-a captat cel mai mult.

Am fost cu adevărat mișcată să citesc despre ”competiția copilului de fier” sau ”oala sub presiune”.

Programul unui adolescent coreean te-ar putea speria de-a binelea. Începe cu orele de clasă, la școala de stat, ore la care elevii mai mult dorm. Da, dorm, așa se pare, datorită oboselii, mulți elevi sunt răpuși de oboseală și adorm pur și simplu la orele de clasă, un lucru ce pare a nu fi deranjant pentru profesori. În continuare, după câteva activități extracuriculare, de curățenie în sălile de curs, urmează meditațiile, de regulă, târziu după ora 23!

Sistemul coreean de meditații pare a fi extrem de bine organizat. Sunt constituite așa numitele ”hagwonuri”, societăți care le organizează. Acestea nu sunt deloc ieftine, dar fac parte din cultura acestui popor, astfel încât fiecare familie suportă, mai greu sau mai ușor aceste cheltuieli.

Este o comparație foarte inspirată între echipele de fotbal și aceste hagwonuri, evidențiată din perspectiva transferurilor de jucători, respectiv profesori. Există cazul unui profesor care a câștigat într-un an suma de 4 milioane de dolari din meditații. Fabulos!

Dată fiind amploarea acestui fapt, au apărut programe guvernamentale care să limiteze timpul petrecut de elevi în hagwonuri. A fost înființată chiar și o poliție specială care să controleze aceste aspecte, existând numeroase cazuri de eludare a legii. Frapant!

De ce toate astea? Pentru că în Coreea de Sud, accesul la universitățile de top, trei la număr, garantează succesul, concretizat în slujbe bine plătite și, în general, o viață fără griji. Însă puțini sunt cei care reușesc, iar nefericirea și frustrarea se traduc de multe ori în adevărate tragedii. De exemplu, rata sinuciderii în rândul tinerilor care termină școala este extrem de ridicată.

Polonia. Polonia este analizată prin prisma progreselor remarcabile pe care le-a făcut, în special, după situația dificilă în care s-a aflat după al doilea război mondial. Politici guvernamentale curajoase, deși amplu dezbătute și criticate, s-au dovedit a fi un succes pentru societate, iar, în prezent, sistemul polonez de invățământ este unul de elită.

Ca principală particularitate este plasarea elevilor, în funcție de aptitudini, la vârsta de 16 ani. Un fel de separare, în care apar și școlile de arte și meserii, care au fost și în sistemul românesc, și care preiau elevii ce nu vor urma o facultate, dar se vor axa pe o anumită meserie.

Una peste alta, o idee interesantă a Amandey Ripley, transpusă într-o carte de succes, care m-a captivat și care mi-a oferit mai multe imagini paralele, sugestive, între sisteme educaționale de succes, dar total diferite.

Aventurile lui Sacha

Tu știai că paharele sunt clopote care și-au înghițit limba sau că stelele sunt, de fapt, nasturi cusuți pe cer de o croitoreasă? Eu una nu, iar acum că am citit ”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” împreună cu Luca, cred că i-am dat și lui idei. 😀

DSC_0534.jpg

”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” este o povestioară tare nostimă despre ziua de naștere a unui băiețel pungaș care vede totul în jurul lui cu alți ochi. Cu o minte ageră, în permanență, atent la toate explicațiile tatălui său, Sacha reușește să te cam lase cu gura căscată când îl auzi zicând ”când te superi cu iubire, supărarea trece repede” sau ”Nu dăm nume la ceea ce mâncăm. Dăm nume doar la ceea ce iubim.”

Bine, contează mult și că tatăl lui Sacha este foarte implicat în activitățile lui, că ia în serios absolut tot ceea ce spune sau că în joaca lor inversează rolurile tată-fiu, fiu-tată, empatizând perfect cu băiețelul lui. Îl completează, îi oferă răspunsuri dintre cele mai amuzante, de genul ”scaunele sunt 4PD”, ”și muștele și albinele au o zi de naștere”.

DSC_0536.jpg

O relație tată-fiu tandră, jucăușă, plină de ”glume care se glumesc”, ”supe care se supesc”, iar faptul că pe parcurs sunt inserate pasaje round-up ale micuțului Sacha, care analizează toate spusele tatălui, oferă poveștii și o latură realistă. În ce sens realistă? Îți dau un exemplu concret. De multe ori, Luca, la doi ani și patru luni, are aceleași porniri creativo-amuzante. L-am surprins cum, în joaca lui, reproducea, repovestea dialogurile purtate de-a lungul zilei cu noi sau cu prietenii lui de la creșă, și gândindu-mă la el așa, mi-am dat seama că treaba asta îl ajută cumva să priceapă mai bine prin ce a trecut ori să înțeleagă ce tocmai a învățat.

O poveste despre cum să-ți implici copilașul în activitățile cotidiene și de care nu te-ai fi gândit că acesta ar putea să se bucure într-o așa măsură. Adulții vor spune că Sacha are calități deosebite de viitor storyteller, iar copii îi vor îndrăgi pur și simplu castelul fermecat, înțesat de animale și povești cu sau despre animale.

DSC_0537.jpg

About Bookfest 2017

Am ajuns la Bookfest! Yey!… so, despre asta vreau să vă povestesc. 😀

Cu toate că târgul a fost la cea de-a XII-a ediție, pentru mine a fost prima, și cât de bine îmi pare că nu am ratat-o!

L-am luat pe hubby (vrând-nevrând :D) de mână, (știu eu că, de fapt, și-a dorit și el escapada noastră), l-am lăsat pe #greenmamasboy la bunici, și am tulit-o.

Într-o oră și un pic am ajuns. După cât ne-am învârtit după un loc de parcare eram sigură că va fi multă lume prezentă la eveniment. Am rezolvat repede și acest ”mic” detaliu și here we go! Cărți. Muuulte cărți! Just awesome!

Cred că am luat fiecare stand în parte, în căutare de diversitate. N-am venit după un titlu anume, we just went with the flow. 🙂 M-am bucurat de cărți, de mirosul lor, de atâtea persoane cu aceaași pasiune.

20170528_130101.jpg

Stock-ul de #1babybookpesaptamana s-a reînnoit rapid. I-am cumpărat pe Asterix și Obelix, o carte cu benzi desenate, pe curajoșii Gărzii Feline și am pus ochii pe Sacha și aventurile lui din Castelul fermecat, din colecția Nemi. Ce să mai, am fost surprinsă să văd cât de multe cărți pentru copii pot fi publicate. Cred că și ilustrațiile ajută, mai mult, îi încurajează pe cei mici să-și dorească să citească poveștile pline de pățanii dintre cele mai amuzante.

20170528_132117.jpg

Stand-ul Publica, a fost la mare căutare. Am dat câteva coate să-mi fac loc și să mă asigur că plec acasă cu titlurile de pe wishlist-ul meu, de fapt, al nostru. Hubby a fost foarte încântat să găsească autobiografia lui Ronnie OSullivan, și pentru că tot a început Rolland Garros-ul, a pus mâna și pe cartea despre Rafael Nadal. Eu, în schimb, mai girlish, am ales ”Nu genul ăla de fată„ de Lena Dunham, dacă ați urmărit serialul Girls difuzat pe HBO, știți despre ce vorbesc și ”10 materiale minune și poveștile lor” din Co-lecția de știință, o colecție dedicată celor mai interesante și importante idei științifice, descoperiri și inovații din lumea de azi. Nu mă voi opri aici. Mai vreau și alte titluri.

#bookfest, aici e de mine 😁

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Le-am salutat și pe fetele de la Books Express. Am fost impresionată de prezentarea lor și am stat de povești cu Bogdana. Btw, Frida rulz, o voi purta o vreme! 😉

Am cumpărat de la Okian, ”Of Mice and Men” de John Steinbeck, o nuvelă pe care abia aștept să o citesc, mai ales că a fost ecranizată prin 1992, cu John Malkovich în rolul lui Lennie Small, iar regizorul, din câte îmi aduc eu aminte, a fost nominalizat pentru Palm d’Or la Festivalul de la Cannes.

Una peste alta nu știu cum a trecut timpul, iar după câteva ore am ieșit cu un zâmbet larg și cu multe plase pline de cărți. Ce poate fi mai frumos pentru a Sunday Date?!

Go Lionbox!

Hei hei hei. V-am mai spus că îmi plac lucrurile făcute de noi, nu? Ooo… cum să nu! Și lui Luca îi plac. Ultima dată cred că am făcut avioane de hârtie :)) … a fost tare distractiv. Avioane roșii, verzi, cartonate, tot ce vrei și ce nu vrei. 😀

Consider că proiectele DIY îți dezvoltă imaginația, îndemânarea, și îți pot crea chiar un brand personal. De curând, am cunoscut-o pe Simona, cea care se află în spatele accesoriilor și bijuteriilor din lut polimeric Lionbox.

Special gift and special order! Inspired by Santoro ❤ Necklace – The hatter 💙 #customorder #polymerclay #girl #lionbox #specialgift #thehappynow

A post shared by Lionbox Handmade Creations (@lionbox.handmade.creations) on

U… arată bine, să știți!

Lionbox? De ce? Ei bine, pentru că și ea, ca și mine, este o leoaică până în măduva oaselor. 😀

Povestea a început acum un an și jumătate, la finalul anului 2015, când a decis să renunțe la aproape 10 ani de vânzări în piața farmaceutică. A fost o surpriză atât pentru familie, cât și pentru prieteni și cunoscuți, dar a fost prima dată când a știut că nu își mai dorește un program rigid, și a simțit mai mult ca oricând că trebuie să-și ofere libertate și să lase loc creativității… Cum nu se poate mai bine, aș adăuga eu.

Descoperind lutul polimeric, după ce și-a creat o pereche de cercei, Simona a simțit că se deconectează total de realitate și că pășește într-o lume în care orice devine posibil.

Produsele ei transmit multă drăgălășenie și bucurie. Exact ceea ce trebuie!

Simona dedică foarte mult timp și migală fiecărui accesoriu în parte, și o cred, e nevoie de multă răbdare și pasiune în modelaj, având în vedere că uneori realizează bijuterii unde anumite detalii au dimensiuni mai mici de un milimetru. Produsele ei sunt, în mare parte, personalizate. Acest fapt este un angajament destul de mare pe care și l-a asumat, iar cu toate că la început, a fost foarte dificil și stresant, până la urmă, s-a dovedit a fi drumul corect. Și iată cum au apărut broșele Dollme, colierele cu florile de liliac și toate celelalte lucrușoare create de ea. Modelează povești adevărate, vise și idei, pe care oameni frumoși au ales să le aducă la viață prin mâinile sale.

18575340_1725703930790155_1298391329_o.jpg

Ce ziceți?! Sună bine, nu-i așa?! Vorbesc cu ea și o văd captivată de lumea ei din lut polimeric și cât este de bucuroasă că a transformat o pasiune în business. Așa că orice lucru făcut cu pasiune și multă dedicare, aduce în cele din urmă și rezultatele la care visăm.

O apreciez pe Simona! Este un adevărat exemplu, iar povestea ei mă inspiră, și îmi lasă senzația că dacă vrei cu adevărat ceva, atunci vei reuși. Important este să crezi și să faci orice lucru din plăcere!

Vreți și voi o păpușică Dollme Joy?! Nimic mai simplu. Lăsați-ne un comentariu răspunzând la întrebările ”Ce te face fericit/ă? Ce pasiuni ascunse ai?” până în data de 04.06.2017, câștigătorul/câștigătoarea urmând a fi ales/aleasă prin random.org. 😀

Go Lionbox!

”Eu o să vorbește drăguț cândva” ;)

Am încheiat cu bine o săptămână mai ciudățică, multe deadline-uri la job, copil bolnav, vreme capricioasă… Cu toate astea, statul pe-acasă cu Luca a avut beneficiile lui: quality time cu prietenașul meu și o carte bună, citită cât ai zice Sedaris.

Eu o să vorbește drăguț cândva” de David Sedaris ședea în bibliotecă nebăgată în seamă de vreo lună, dar mi-am adus aminte de #haibunreadingchallenge de maicarte cu un titlu atractiv”, iar titlul ăsta mi s-a părut mai mult decât potrivit.

Short to read list for this may 👓📖

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Let’s ”Me Talk Pretty One Day”!

În agenda mea, am notat înainte, următoarele întrebări ”Voi râde cu lacrimi?”, ”Mi se va părea că se termină prea repede?”… DA și da, ar fi răspunsurile, după ce am dat-o gata în trei zile. 😀 Însă, acum, se ridică o nouă întrebare… ”Voi mai găsi eu ceva la fel de haios?”. (aștept recomandări 🙂 )

Mi-a plăcut scrierea lui pentru faptul că toate situațiile bizare în care intra, destul de des, au fost tratate ca atare, mai mult decât atât, le-a prezentat cu un spirit auto/critic, fără să facă exces de sarcasm. Practic, m-a determinat să încerc să privesc cu alți ochi momentele ”dificile” prin care, inevitabil, mai trec și eu, să nu mă las afectată, să fac haz de necaz, iar la sfârșitul zilei, să pun capul pe pernă cu zâmbetul pe buze.

De exemplu, David nu a fost câtuși de puțin deranjat să lucreze o vreme printre niște indivizi dubioși, care mai de care mai shady, dimpotrivă, s-a adaptat situației și cumva a început să aparțină găștii pestrițe formată din Lyle, un cântăreț de muzică folk, Ivan, un imigrant rus, Richie, un tip de 2 metri înălțime, 150 kg., fost condamnat pentru crimă și Patrick, angajatorul zgârcit. Cam asta a însemnat ”Marele salt înainte” pentru David, ”distinsul academician”. 🙂

Totuși, trebuie să recunosc că am regăsit, pe alocuri, și un David oarecum duios. (if that’s the case) M-a impresionat cum în aproape fiecare capitol este prezent tatăl său, Lou (căruia, de altfel, îi și dedică volumul): ”Când eram mic, tata…”. Cu toate că nu avea niciun interes comun cu tatăl său, David vorbește cu umor și tandrețe despre Lou. Înțeleg și de ce. Până la urmă cartea ar putea fi privită ca un elogiu la adresa lui Lou. Păi, Lou Sedaris a făcut o treabă destul de bună crescând 6 copii, cu toate ”prelegerile lui exasperante” ori cu împinsul de la spate în ”cariera” muzicală.

So, de la alegerea ingenioasă a titlurilor capitolelor, la glumele pe seama unor momente până la urmă penibile din viața lui, Sedaris m-a făcut să-mi doresc să mai vreau să-l citesc, să râd din nou pe înfundate cât timp doarme Luca, apoi să-i povestesc lui Marius, toate detaliile subtile, pățaniile (dacă le pot spune și așa) lui David, copilul sâsâit, dar și ale lui David, adultul responsabil… not!

Vă las mai jos și câteva fun facts pe care le-am descoperit parcurgând cartea:

Carrot juice, the book of May #haibunreadingchallenge and the cutest book sign 📑💭

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

  • băieții de 12 ani – cel mai barbar grup demografic care ar putea să existe;
  • Dexter Gordon – saxofonist tenor american, solist de muzică jazz;
  • Mr Natural – în top 35 al celor mai importante benzi desenate;
  • Sidney Sheldon – scriitor și scenarist american;
  • Fiecare dintre noi era un bărbat captiv într-un trup de copil.

Cartea o găsiți aici, și pe cuvânt, că merită citită. Te binedispune și chiar te face să râzi cu lacrimi. 😀

Peretele cu crocodili

Când locuiești într-un apartament cu două camere (și spuneți-mi că nu numai eu trec prin asta), cu un mititel năstrușnic care are nevoie de spațiu pentru aș desfășura toate activitățile bebelușești, te încearcă dorul de remobilare, reamenajare, de nou. Nu cred că intră în discuție plictiseala de ce ai reușit să faci până acum, dar când vezi că spațiul tău personal este încet, încet invadat de un „dictator” cuceritor, parcă te încearcă gânduri de exilare către o cameră a lui și doar a lui. Și pentru că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și cheap, you start small.

De exemplu, poți să decorezi un perete cu motive ludice, florale, care să inducă o oarecare transformare timidă, precoce a dormitorului tău extrem de bine gândit și proiectat, în viitorul culcuș al copilului mic și răsfățat. 😀

DSC_0295.JPG

Buun, so, you start small. 4-5 rame de la Ikea (pe care le aveam deja), o carte de colorat minunată și creioane colorate magice. Cam de asta ai nevoie, în primă instanță. În timp, în funcție de preferințele artistice ale micuțului, poți înlocui desenele cu altele noi, colorate în nuanțe mai închise, mai pastelate, în roz sau albastru, după cum te lasă inima. 😉 Mi-au făcut cu ochiul și alte desene, pe care probabil, le vom colora împreună pentru o experiență autentică, un teachable moment mamă-fiu.

„Dincolo de linii”, de altfel, o carte de colorat tare faină, m-a inspirat, inițial, cu desenele ei tipărite pe o singură față (pentru a putea fi ușor înrămate), cu formatul parcă anume tipărit pentru ramele mele disponibile și varietatea artiștilor care au contribuit cu ilustrațiile încântătoare (unele de-a dreptul hipnotizante).

Get creative! Mă gândesc acum că desenele ar putea foarte frumos să fie agățate de niște fire simple, albe, în jurul corpului de iluminat. Cred că ar putea crea efectul unui abajur, împrăștiind discret o lumină caldă și colorată în camera piticului.

Dacă ai alte idei, te invit să le scrii pe aici. 🙂 Iar dacă ți-a plăcut ideea de mai sus și ți-ar plăcea o astfel de carte de colorat, urmărește-ne pe pagina de facebook pentru un viitor #greengiveaway. Sharing is caring! 🙂

Patrick Mouratoglou. Omul care câștigă.

Totul este posibil. Nimic nu este bătut în cuie. Viața este o partidă de tenis. Intrăm în meci, ca și în viață, cu un potențial, cu un vis, cu temeri și incertitudini. Dând dovadă de ambiție, de curaj, de perseverență și de o doză considerabilă de inconștiență, putem muta și munții din loc.

New challenge for hubby 🎾 @editurapublica

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Povestea lui Patrick Mouratoglou, este una atipică pentru lumea sportului alb și se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a lui Jose Mourinho, din fotbal. Cei doi au dus conceptul de ”coach” la un alt nivel, având în comun faptul că niciunul dintre ei nu a practicat sportul ce l-a făcut celebru, la un nivel profesionist.

Visul lui Patrick, a fost să devină un tenismen de clasă. Avea potențial, dar un conflict de personalitate cu tatăl său a făcut ca acest lucru să nu fie posibil. Cu toate acestea pasiunea sa pentru tenis s-a concretizat după aproape 10 ani, atunci când a obținut finanțarea necesară deschiderii unei academii de tenis în Franța, academie care a purtat numele lui Bob Brett (sportiv australian de succes), mai apoi a devenind Mouratoglou Tennis Academy.

Patrick explică ce înseamnă să fii ”coach”, ce presupune acest lucru, cum diferă conceptul de cel de ”antrenor”. Rolul ”coach”-ului în viața unui sportiv nu este acela de a-i asigura antrenamente de calitate (acesta revenindu-i antrenorului), ci acela de a-l ajuta să depășească greutățile. Un coach trebuie să adopte o logică pe termen mediu, să dezvolte armele jucătorului său, care să-i aducă victoria ulterioară, și, în același timp, să asigure rezultatele sportive și pe termen scurt, această combinație garantând victoria.

Printre primele colaborări ale sale au fost cu Sebastian Lavie, un tănăr australian, Irena Pavlovic, Marcos Baghdatis, căruia îi rezervă un întreg capitol în cartea sa, un cipriot extrem de talentat, dar și de capricios, Anastasia Pavliucenkova sau Aravane Rezai, pe care a dus-o chiar aproape de top 10 WTA.

Dar de departe apogeul carierei lui Patrick Mouratoglou este relația pe care acesta o are cu liderul mondial, Serena Williams.

Venind după o eliminare prematură la Rolland Garros, Serena l-a cunoscut pe Mouratoglou, care îl antrena în acea perioadă pe Grigor Dimitrov, pe atunci o tânără speranță a tenisului mondial, și au hotărât să lucreze împreună începând cu turneul de la Wimbledon, turneu pe care aceasta l-a și câștigat, într-o finală în care a învins-o pe Aga Radwanska, pe atunci nr. 2 mondial. A fost primul titlu de grand slam pentru Serena după doi ani de pauză.

Patrick consideră acest reper ca fiind ”începutul unei incredibile și noi aventuri (…) o aventură pe care a început-o în urmă cu o lună” (de atât timp dura colaborarea celor doi), fiind convins că va schimba istoria tenisului, alături de Serena. Au urmat Jocurile Olimpice, US Open și Turneul Campioanelor. Serena a redevenit rapid nr. 1 mondial și acum se luptă cu recordurile. Așa cum afirmă ea în Prefața aceste cărți ”Asta înseamnă că se afla sub tutela lui Patrick Mouratoglou. Omul care câștigă”. De altfel întreaga prefață prezintă elogiile marii campioane americane la adresa celui ce îi este alături și în prezent, caracterizându-l ca un antrenor fenomenal, dar și ca un om cu ”un caracter foarte frumos”.

17692240_1070472303053169_1185929110_o.jpg

Cartea lui Patrick Mouratouglu ne îndeamnă să fim optimiști, să credem în șansa noastră și în visele noastre, chiar dacă la un moment dat par a fi foarte departe de a se împlini, ”să fim mai buni decât ne-am obișnuit să credem” așa cum bine punctează și Valentin Protopopescu (jurnalist sportiv).

Merită!