Mami, facem un puzzle?

Atenția, nevoia de ordine, chiar și logica copilului tău se manifestă în feluri nebănuite atunci când îl urmărești jucându-se. Ce fel de jocuri crezi că-i oferă prilejul de a se concentra și de a lucra cu mâinile? Am enumerat mai jos 5 tipuri de puzzle-uri care, din punctul meu de vedere, stimulează dezvoltarea copilului, capacitatea acestuia de concentrare și sporesc cunoștințele sale despre lume, ținând cont, în același timp, și de interesul lui pentru limbaj, vocabular.

1│Cuburile de plastic:

DSC_0134.JPG

 

Vin la pachet într-o sumedenie de culori și forme, însă fără prea multe exemple de ansamble, which is ok. În rest, rămâne să accesezi tu sertarul imaginație și să-ți uimești piticul cu tot felul de construcții.

Este bine, totuși, să nu faci pe eroul (pentru tăticii zeloși 😉 ). Începe cu forme simple, din câteva piese, atrage-i atenția, observă-i reacția. Apoi, implică-l, fă-l să-și dorească să contribuie și el. Încet-încet vei observa cum îți va cere să construiți ceva anume, folosind doar cuburi de culoare roșie. 😀

2│Cuburile din lemn (cu cifre):

DSC_0125.JPG

Și acestea se găsesc într-o sumedenie de forme și culori. Le prefer pe cele din lemn, doar pentru aspectul fizic, deși cele din plastic sunt poate mai home-friendly: dacă micuții le-ar arunca, nu ar strica mare lucru, dar imaginează-ți ce s-ar putea întâmpla dacă ar arunca cu cele din lemn într-o oglindă ori într-un tv? The horror! :O

Anyways, cuburile din lemn cu cifre sunt utile atunci când poate încercați să adunați și să sortați celelalte cuburi în funcție de culori sau forme. După ce formați grămăjoarele, în dreptul fiecăreia, așezați cubul care indică și numărul pieselor. În felul acesta, cred că piticii ar vizualiza și interioriza mai eficient și in a funny-playful kinda way noțiunea de “numărat”.

În orice caz, ambele tipuri de cuburi sunt educative în egală măsură.

3│Puzzle-urile din lemn ilustrând animale:

DSC_0124.JPG

Până la vârsta de 1 an, 1 an și jumătate, pentru etapa de descoperire a îmbinărilor sunt indicate puzzle-urile cu 2 până la 5 piese. După vârsta de 2 ani, copiii se vor descurca și cu puzzle-uri cu până la 10-12 piese, desigur, în ritmul și după logica proprie.

Potrivit pedagogiei Montessori, cele mai accesibile sunt cele de zoologie. Se pare că ar fi mai ușor de realizat, dar cred că s-a și demonstrat că cei mici sunt cu mult mai încântați să rezolve astfel de jocuri cu animăluțe decât cu prinți și prințese, de exemplu. (mințișoarele lor vin la pachet, în mod sigur, cu o afinitate nemărginită pentru animale ❤ ).

4│Puzzle-urile din lemn un pic mai “complicate” (cu litere):

DSC_0121.JPG

Nu e musai ca orice copil să învețe literele de la o vârstă fragedă, dar de ce să nu încerci să-l ajuți măcar să facă niște conexiuni de felul:

  • litera și animalul: C de la cămilă, I de la iepure;
  • litera și obiecte din jurul lui: J de la jucărie, M de la măsuță;
  • litera și numele apropiaților: G de la Gabi, R de la Roxi.

După ce micuțul se familiarizează cât de cât cu idea de “literă-cuvântul X începe cu litera…”, poți să încerci să schimbi, treptat, corelațiile cu alte exemple. Astfel, aproape că fără să-ți dai seama, ei vor stoca o mulțime de cuvinte, îmbogățindu-și vocabularul, și iată, învățând alfabetul. 😉

5│Cartonașele (mie îmi plac cele Montessori, editura Gama) cu ilustrații realiste:

DSC_0130.JPG

În jurul vârstei de 2 ani (poate și puțin mai devreme), poți să introduci joaca cu astfel de cartonașe sau “carduri dicționar”. Acestea pot reprezenta animale, forme și culori, fructe și legume, ori meserii (nivel hardcore :D).

Pe lângă elementul de dezvoltare a vocabularului, cartonașele vor dezvălui copiilor varietatea lumii, cu ajutorul lor reușind să cunoască tot felul de obiecte, pe care, de altfel, nu le văd zi de zi.

Răsfoindu-le de fiecare dată când se joacă, vei observa cum singurei te vor întreba ce vor să ilustreze anumite foto, îți vor spune chiar și unde au mai văzut ceva asemănător sau vor face niște ochișori mari în semn că nu cunosc destinația obiectului respectiv.

Crezi că astfel de puzzle-uri răspund și nevoii de ordine a copilului?

Tu ce tipuri de jocuri de acest fel ai folosit? Ai descoperit cumva și alte tipuri de puzzle-uri minune? 🙂

Dilema omnivorului… din mine

Hubby s-a apucat din nou de citit. Să vedem ce ne mai povestește. 😀

Dilema omnivorului este o carte de succes, o carte care ne-a inspirat realmente, care ne-a deschis noi orizonturi și care ne-a răspuns la multe întrebări, într-o manieră simplă și precisă.

În ultima vreme, chiar am încercat să fim mult mai atenți la ceea ce mâncăm, să gătim cât mai natural, mai neprocesat și să ne documentăm puțin înainte de a consuma un anume aliment, citind cu atenție etichetele produselor pe care le cumpărăm.

Fără să ne dăm seama, ne frământau două din întrebările care stau la baza aceste cărți:

“Ce trebuie să mâncăm?”

“Ce mâncăm de fapt?”

Autorul Michael Pollan începe să ne relateze aventura sa inițiatică, pornind de la imaginea perfectă a unui hypermarket, cu raioane mari, așezate în mod strategic, pline de produse care mai de care mai variate, raioane care niciodată nu sunt goale, oricâți clienți ar fi prezenți, dar și pornind de la curiozitatea: “Cum au ajuns toate aceste produse acolo?”.

Cartea Dilema omnivorului este structurată în trei părți, corespunzătoare lanțurilor trofice propuse de autor: industrial, organic și vânătoresc-crescut.

Lanțul trofic industrial este explicat plecând dintr-un lan de porumb, din Iowa, și sfârșindu-se cu un prânz în familie mâncat la McDonald’s, în timpul unei plimbări cu mașina. Nouă imaginea finală ne-a creat o senzație de déjà-vu… Ups!

Am aflat multe istorioare despre porumb și implicațiile acestuia în alimentație, despre rolul de “plantă protocapitalistă”, în sensul unei monede de schimb. Ajungând în secolul XX am găsit și informații despre apariția speciilor hibride (care determinau productivitatea superioară, dată fiind capacitatea de adaptare a porumbului, putând fi plantată de patru ori mai mult pe aceeași suprafață) și despre folosirea îngrășămintelor chimice pe bază de azot (după al doilea Război Mondial).

Toate aceste schimbări au adus pe piață o supraofertă de porumb, fapt ce a condus la scăderea masivă a prețurilor. A fost introdus conceptul de “porumb marfă”, pierzându-se astfel legătura dintre producătorul de hrană și consumatorul final, și lăsând loc industrializării.

DSC_0115.JPG

Michael Pollan și-a continuat călătoria, urmărind drumul porumbului și modul cum acesta ajunge să fie consumat de către un juncan dintr-un combinat zootehnic. Cu toate că prin natura lui, acesta este un animal erbivor, juncanul este silit să mănânce porumb, fiind îngrășat forțat și obligat să consume medicamente, pentru a putea supraviețui schimbărilor, ulterior, fiind sacrificat și trimis pe mesele noastre la un preț cât mai mic.

O altă etapă în industrializarea porumbului este prezentată ca fiind descompunerea acestuia prin procedeul măcinării ude – o versiune industrială a digestiei – într-o mulțime de substanțe, pe care acum mi le amintesc de pe etichetele produselor: acid citric, acid lactic, gumă de xantan și altele.

Totodată, m-a frapat faptul că marii producători de sucuri acidulate Coca Cola și Pepsi (pe care nu le mai consum de ceva vreme și vă recomand și vouă același lucru) folosesc încă din 1984 siropul de porumb în produsele lor, în locul altor îndulcitori. De ce? Pentru că este foarte ieftin!

În final, cum vă spuneam, este explicată senzația plăcută, cauzată de șocul de carbohidrați și grăsimi ce inundă creierul într-o baie de substanțe chimice, după ce consumăm o masă la McDonald’s.

Suntem ceea ce mâncăm, iar această parte industrială din cartea Dilema omnivorului mie unul mi-a arătat și latura mai puțin cunoscută a lucrurilor, fiind evidențiat procesul tehnologic al mâncării de la prima verigă (fermierul), până la valorificarea produsului finit, dar și toate implicațiile acestui proces: poluare, decizii politice, factori umani și multe altele.

Recomand! Cartea o găsiți aici. Va urma!

#greengiveaway 2

They say february is all about love! I say it’s all about reading! 😉

Povesteam zilele trecute, cum mi-a încolțit în minte o idee să organizez un giveaway livresc o dată pe lună. Buuun… Păi m-am decis! Let’s do this! 😀

Mecanismul “mini-concursului” e simplu: sub hashtag-ul #greengiveaway, voi posta, lunar, câte un articol pe blog (vezi articolul lunii ianuarie aici), în conținutul căruia voi anunța cartea “pusă la bătaie” și întrebarea, cumva tematică și poate doar puțin subiectivă. Răspunsurile voastre le voi aștepta (aici sau pe pagina de facebook la postarea pin-uită) până în data de 23 a fiecărei luni când voi anunța câștigătorul.

M-am gândit că ar fi minunat să vă cer să-mi sugerați ce v-ar plăcea să citiți în februarie, așa că voi ați hotărât! Vara în care mama a avut ochi verzi de Tatiana Țîbuleac. De ce cartea asta e perfectă pentru luna februarie? Să vedem:

1│respectăm HaiBun Reading Challenge – februarie: o carte scrisă de un autor basarabean;

2│ne pliem și pe The Big Okian Reading Challenge 2017 – cred că merge la o carte într-o singură zi;

3│motivul 3 îl completați voi… De ce cartea asta e perfectă pentru luna februarie? 😉

Pentru mine, cartea e perfectă, pentru că pe la începutul lui ianuarie, o frază din articolul lui Zavatos “Un trio de moldoveni s-a strecurat șmecherește pe rafturile îndoite ale bibliotecii mele.” got me thinking… dar eu nu am niciun autor basarabean în bibliotecă, darămite să fi citit vreunul. Cum e posibil? Ce-am făcut până la vârsta asta? Trebuie să remediez treaba asta!

So, will you join me on this adventure? 😀

O hiperbolă și jumătate

Cu toate că nu-mi aduc aminte să fi mâncat în ambiția mamei un tort întreg, just to make a point, sau să fi adoptat două cățele, ale căror origini dubioase sunt reflectate constant în comportamentul lor îndărătnic, m-am regăsit destul de des în povestirile lui Allie Brosh.

DSC_0021.JPG

Spre deliciul cititorului amuzat, Allie are tendința de a exagera puțin experiențele prin care a trecut. Cu toate astea, este aproape imposibil să nu te regăsești în cel puțin una din situațiile hiperbolizate. Unde mai pui că ilustrațiile care însoțesc poveștile sunt pe cât de convingătoare, pe atât de nostime. (zoom in pe gâște)

În plus, poveștile pățaniilor bizare asociate cu situații din viața de zi cu zi, rămân, inevitabil, în minte. De exemplu, eu nu pot uita de povestea papagalului pentru că zilele astea, la fel ca și papagalul de jucărie al lui Allie, #bebeLuca înregistrează aproape toate conversațiile noastre fix ca o jucărie ce repetă orice sunet din lume. Dacă din exterior, acest lucru poate părea “enervant”, aș spune că mai degrabă este de bun augur – bine, bine, dar ne aflăm în prezența unui copil precoce și receptiv. Cu toate astea, când vine vorba de jucăriile țiuitoare care imită orice, mărturisesc, fără nicio urmă de regret că și noi ne-am lovit de problema avarierii lor bruște și a incapacității de a le repara sau găsi baterii potrivite. 😉

Procesul dresajului celor două cățele se dovedește puțin anevoios. Citind despre strădaniile aproape deșarte ale lui Allie în acest sens, m-am bucurat în sinea mea de faptul că e cu adevărat mai încurajator să educi un copilaș decât să dresezi un câine. 😀 Sau poate că nu și-a ales ea bine învățăceii. Totuși, perseverența și ambiția lui Allie sunt de apreciat.

DSC_0020.JPG

Citind despre atitudinea sfidătoare a realității vizavi de planurile bine gândite ale lui Allie, recunosc că am resimțit aceeși uimire, dezamăgire și frustrare: “Realitatea ar trebui să-mi știe planurile. Ar trebui să fie pe fază când nu mă aștept să dau nas în nas cu neprevăzutul, chiar dacă acesta nu este chiar așa de neprevăzut.” Dar cum ea (aka realitatea), nu dă doi bani pe regulile ei, se necăjește, “Dar nu prea tare. Și nici prea evident.” E omenește până la urmă, nu? De câte ori nu te-ai supărat și tu când tocmeala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg?! De câte ori?

Anyway, ca să-i râdem în față realității, amintesc câteva episoade hilarious, prilej cu care voi râde din nou cu lacrimi. 😀 Sunt un fel de must read, don’t skip it whatever you do!:

1│părerea greșită nr. 4 a cățelei nătăflețe “Ar trebui să mănânc albine.” – din categoria cum să-ți înveți câinele că nu e bine să mănânce albine?!;

2│capitolul 4 Pericolul – cățelei nătăflețe îi este frică de !BALOANE! (nu de mașinile în mișcare sau de mașina de tuns iarba, nu!) – numai aerul e de ele!;

3│alergatul în genunchi al cățelei de companie – nici măcar copiii în parc nu vor să joace jocul ăsta. 😀

Păstrând aceeași notă amuzată, vă las și unul dintre cele mai pozitive citate “Când mă gândesc că pot face lucruri bune mă simt ca și cum le-aș face cu adevărat.” Hai că aproape sună motivațional?! 😀 Cartea o găsiți aici. Citiți-o și probabil că o să învățați cum să stați cu ochii pe realitate, așa doar ca să vă convingeți că nu face vreo pungășie. 😉

Fridge assistant

DSC_0030.JPG

Expresia feței lui Luca când se apropie de frigider “Uuu, what do those buttons do?!” + o pereche de googly eyes = funniest moment of the day :D.

Momentul funny începe să-și cam piardă din intensitate când îi povestim cum stă treaba cu uriașul rece din bucătărie. Cu ce rămâne Luca în urma tuturor explicațiilor noastre:

E friiig, e rece! Vreau iaurt!

Noi: Mami, trebuie să așteptăm puțin să se încălzească, nu-l poți mânca rece!

Luca: Nuu, vreau iaurt!

Noi: Luca, ai puțină răbdare, hai mai bine să construim un castel.

Luca: Nu, iaurt! … and it goes on and on and on. Dialogul nostru devine din ce în ce mai intens. 😀

Ca să fac față infinitelor cerințe mai mult sau mai puțin capricioase, mă gândesc că aș avea nevoie urgent de un frigider high-tech. Atât de high-tech încât ar avea încorporat un techcenter cu multiple funcții și senzorii, după cum urmează:

1│o funcție baby food – să-l pot programa în funcție de orele meselor lui Luca, urmând să-mi dea de știre că într-o oră e musai să servesc gustarea de la ora 17: Beep, beep, boop, fructul de la ora 17;

2│senzori smart care să citească termenul de valabilitate al alimentelor, eventual, să mă anunțe cu vreo zi înainte că ar fi cazul să consumăm produsul X: Beep, beep, boop, mâine expiră Z;

3│o funcţie + un compartiment special pentru tocare  – multifuncţionalitatea frigiderului ar crea mai mult spaţiu în bucătărioara mea. Seara, aş curăţa legumele pentru supă, iar dimineaţa, le-aş găsi feliate, tăiate, proaspete, numai bune de adăugat în mâncărică;

4│un fridgepad înrămat ori încorporat care să scaneze şi să afişeze ultimele works of art (desene, măzgălituri) ale lui Luca, care să ne bine dispună dimineţile;

5│un compartiment în care să găsesc oricând fresh homemade icecream – după o zi luuungă, seara, mi-ar prinde bine câteva scoopuri de îngheţată de banane. 😉 Cum ar fi să pot fi mereu la doar un scoop distanţă de cea mai green îngheţată ever?!

Fridge assistant l-aş numi! Prietenul meu din umbră, din colţul răcoros al bucătăriei care m-ar ajuta să-mi păstrez răbdarea în caz de tantrum, să economisesc timp, bănuţi şi amintiri. 🙂

Voi ce idei de frigidere of the future ați avea? 😉

Dieta câștigătoare, o dietă green ;)

În ton cu postarea green de zilele trecute, voi publica primul meu guest post 😉 Drum rolls… it’s hubby’s. ❤ A ținut el morțiș să-și dea cu părerea, motiv pentru care a citit cartea într-o zi. Deh, acum, pot eu să nu-i fac pe plac?! Here it goes…

DSC_0015.JPG

Novak Djokovic este unul dintre sportivii care realmente mă inspiră.

Mă regăsesc în tenacitatea sa, dorința de a câștiga și de a fi primul în ceea ce face. De asemenea, îl admir pentru simțul umorului și pentru naturalețea comportamentului în timpul turneelor de tenis, fiind un tip care-și atrage ușor publicul de partea lui.

Am răsfoit de curând cartea Dieta câștigătoare, în care este relatat secretul ce a stat la baza reușitei sale, la explozia sa, la câștigarea celui mai prestigios turneu de tenis, Wimbledon-ul, și în final, la a ajunge numărul 1 mondial.

Povestește Nole despre faptul că provine dintr-o familie care avea o pizzerie în Belgrad, că este cel mai mare dintre cei trei frați Djokovic și că Serbia (fosta Yugoslavie) a fost o țară greu încercată de război, de conflicte armate, o țară fără tradiție în tenis și fără a fi propice dezvoltării unor astfel de talente.

Cu toate acestea, norocul lui Novak a fost deschiderea unei academii de tenis, cu terenuri de iarbă, în apropierea loculul unde-și petrecea vacanțele de vară împreună cu familia sa, într-o stațiune montană din Serbia.

A fost repede remarcat de antrenoarea clubului, cea care a antrenat-o și pe Monica Seles,  și care a văzut în el un real talent. Se pare că nu s-a înșelat.

Prima finală din carieră în circuitul ATP a fost la Croația Open 2006, împotriva favoritului Stan Wawrinka. Djokovic nu a făcut față presiunii, resimțind durere, apoi prăbușindu-se pe teren. Se pare că nu ar fi fost prima dată când i s-ar fi întâmplat asta, specialiștii vorbind despre o alergie, de care acesta ar suferi, despre o anumită formă de astm sau “cine știe ce-o fi cu băiatul ăsta”.

Aceleași dureri le-a acuzat și în cadrul Open-ului Australian din 2010, în meciul contra lui Tsonga, pe care l-a pierdut cu toate că avea sentimentul că ar fi putut să-l câștige lejer.

Așa că Nole a decis că e momentul să schimbe ceva la stilul său de viață.

După multe cercetări, analize și teste, Novak a decis să elimine din alimentația sa glutenul, proteină care se regăsește în grâu. Din păcate, multe persoane au o problemă cu toleranța la gluten, proteina regăsindu-se în multe alimente precum pâinea, pastele, biscuiții și alte produse destul de comune în alimentația de zi cu zi.

O dată cu această schimbare, Novak a decis să renunțe la zahăr și la produsele lactate. Astfel că a slăbit rapid 5 kilograme, dar a început să se simtă mult mai puternic, mai stăpân pe situațiile ivite, iar ceața care-i umplea capul în momentele dificile, a dispărut, reușind în acel an să-și atingă toate obiectivele, culminând cu câștigarea Wimbledon-ului.

Ce m-a atras din meniul campionului este modul cum acesta își organizează mesele, începând ziua cu un pahar de apă, câteva exerciții, 2 linguri de miere, o mică pauză și abia apoi Power Bowl Muesli (un amestec de migdale, nuci, arahide, fulgi de ovăz, semințe de floarea soarelui și de dovleac, banane, fructe de pădure, lapte de migdale sau de orez).

Dieta lui Novak este foarte simplă și include legume, fasole, carne albă, pește, paste fără gluten, migdale, humus, fructe, smoothie-uri. Majoritatea alimentelor sunt naturale, nicidecum procesate, zahărul, de care corpul lui are nevoie, fiind extras din fructe și miere (fructoza).

Am extras regulile pe care le-a instituit și care cred că ar putea să mă inspire:

  1. mănâncă încet și conștient că faci asta;
  2. oferă-i organismului instrucțiuni clare;
  3. rămâi pozitiv;
  4. alege calitatea, nu cantitatea.

Tot el ne îndeamnă să renunțăm la gluten măcar pentru 14 zile și să observăm diferența.

Cartea este ușor de citit (o găsiți aici), răsfoindu-o veți descoperi mult mai multe lucruri interesante despre importanța somnului, despre tipuri de antrenamente fizice, despre meditație, yoga și altele, inclusiv rețete care compun farfuria campionului (capitolul 8).

Micul bucătar și dovleceii pane

Când mă gândesc la perioada alăptării, nu pot să nu mă las cuprinsă de emoții. Era așa o veselie de ambele părți când se apropia ora mesei! Dar mai mult decât atât nu duceam grija gustărilor dintre mese, pentru că orice s-ar fi întâmplat, oriunde ne-am fi aflat, aveam la purtător cel mai bun snack. Sigur, au existat morcoveii, fructele, bucățelele de legume, cât de cât reușind chiar să-l conving că sunt delicioase și că este important să le consumăm des, mai ales pentru aportul natural de vitamine.

Povesteam astă-vară de conceptul de healthy snacking for babies. Ei bine, în prezent, sunt destul de mulțumită că au fost multe ocazii când îndemnul meu a fost ascultat cu băgare de seamă, în sensul că #bebeLuca a preferat un măr în favoarea unui biscuite. Ori dacă la început, am apelat la câteva vicleșuguri, ușor, ușor, el s-a deprins să-mi ceară singur un măr sau o pară.

Cu toate astea, după înțărcare au trecut vreo două săptămâni până mi-am găsit ritmul și m-am lămurit cam ce-ar putea să înlocuiască lăpticul matern ca și gustare. Fructele, legumele crude sau fierte, alunele au rămas de neînlocuit, power quick snackurile potrivite oricărui moment, de exemplu, pe drumul la întoarcere de la creșă, când mergeam la bunici, în vizite sau când plecam în vreun road trip.

Dar pe lângă gustările rapide, a fost necesar să învăț să-i gătesc mese ce ar fi putut să țină locul unui mic-dejun sau unei cine târzii (ușor, hrănitor), ceva care să funcționeze la fel de bine și pe post de gustare nutritivă.

Așa am ajuns la dovleceii pane, foarte simplu de pregătit, implicând musai atenția și ajutorul prețios al celui mic:

1│tocăm 3-4 fire de ceapă verde;

2│batem spumă 3 ouă cu un praf de sare și 2 lingurițe de ulei de măsline;

3│adăugăm o ceșcuță de lapte și o mână de făină de ovăz (sau de grâu), amestecând continuu până obținem o consistență asemănătoare celei de clătite;

4│îl lăsăm pe cel mic să amestece ceapa tăiată, să mai presare, eventual, puțin oregano;

DSC_1587.JPG

5│feliem un dovlecel (felii subțiri);

6│trecem dovlecelul prin ouă;

DSC_1605.JPG

7│fără a mai folosi ulei suplimentar, frigem dovleceii;

8│îi mâncăm cât încă mai sunt calzi, cu smântână.

DSC_1611.JPG

Pentru o idee mai green, ori dacă vrem să-i transformăm într-o masă propriu-zisă, alături, pregătim și o salată verde (rucola, spanac, lăptuci, broccoli) cu bucățele de brânză proaspătă, 2 linguri de ulei de măsline și puțină zeamă de lămâie. În felul ăsta, îl asigurăm pe cel mic, prin exemplul propriu, că este în regulă să mănânce și chestii verzi. 😀