«O poveste este o promisiune» – Juniper

Poveștile adevărate nu se livrează cu ajutorul comunicatelor de presă. Iar când doi părinți își aștern experiența dureroasă, fără perdele, pur și simplu, cred că oricare dintre noi ar trebui să o citească, părinte sau nu. Și nu pentru că uite un exemplu de părinți stăruitori, încrezători și puternici, nu, dimpotrivă, pentru cât de umani sunt, pentru sinceritatea realității, pentru greșelile pe care le-au făcut ori pentru alegerile discutabile.

Citind-o pe Juniper, mi-am notat câteva rânduri, care cu toate că poate sună familiar, sunt reprezentative și pentru câteva momente din postura mea de părinte. Citatele sunt extrase de pe la începutul cărții, când nu știam exact ce întorsătură vor lua lucrurile, când abia începeam să o descopăr pe Kelley French, o tânără jurnalistă care își dorea să fie mămică cu orice preț. Și sincer, nu cred că m-am gândit că o să meargă atât de departe, dar, din nou, acesta este farmecul cărții acesteia, sinceritatea și transparența.

Îi eram datoare cu un tată fantastic. Îi eram datoare cu devotamentul meu deplin și cu toate eforturile de a fi un exemplu bun pentru ea.

Voiam să-mi ajut fiica să devină cea mai bună versiune a sa, nu o copie a mea.

”Îmi doream să cresc un copil încrezător și curajos. În copilărie fusesem timidă. Voiam să cresc un lider, un om cu capul pe umeri.

Cu toate că este o carte grea, apăsătoare prin detaliile procedurilor medicale, care involuntar, mi-au stârnit frustrarea, mi-am dorit să o parcurg, mi-am dorit să o văd pe Junebug dincolo de orice pericol și pe cei doi, Tom și Kelley, apropiați din nou. Am simțit cumva că se vor regăsi, pentru că oricât de greu le-ar fi fost, Junebug nu a fost degeaba ”un miracol”. Un copilaș cu așa o personalitate, nu avea cum să nu-i învețe o lecție despre viață și puterea speranței.

O experiență apăsătoare, cu pauze de plâns, de introspecție, de autocritică, de încurajare, dar în definitiv, o experiență pozitivă. Cu toate că pe Tom și Kelley i-a transfigurat, în același timp, i-a transformat în părinții absolut normali care sunt astăzi, cu griji, frustrări, slăbiciuni, bucurii și reușite.

Juniper cred că m-a ajutat să-mi depășesc teama de a mai scrie pe aici, din când în când, câteva rânduri despre cum e să fii mamă în momentele acelea când simți efectiv că îți vine să-ți iei câmpii sau când abia aștepți să se lase liniștea, să te poți furișa sub dușul fierbinte unde să stai minute bune, golindu-ți mintea de grija micului-dejun de a doua zi. Juniper este și despre faptul că este în regulă să vorbești de întreg pachetul, a deveni părinte, în mod sigur, nu e întotdeauna cel mai roz lucru care ți s-a întâmplat. 😉

«O poveste este o promisiune», mi-a spus Tom odată. «Este promisiunea că merită să așteptăm sfârșitul.»

#greenmamasbreakfast

Săptămâna aceasta mi-am propus să pregătesc 5 mic-dejunuri sănătoase, în care să includ mixurile de nuci și fructe uscate Native Box. Și pentru că de mult timp îmi făceau cu ochiul, am zis că n-ar fi rău să le încerc și cumva să le introduc în masa de dimineață. Iată ce a ieșit:

Luni, am pregătit o omletă din două ouă și vreo trei-patru ciuperci, în lipie, cu piper, sare și ulei de măsline, un bol de iaurt cremos cu jumătate de banană  și o mânuță din mixul Berry Snack (caju, merișor și coacăze negre) + jumătate de rodie.

DSC_0755.jpg

Marți, ziua a doua de #greenmamasbreakfast, am servit un pahar de lapte de cocos cu Granola (fulgi de ovăz, cocoa nibs, caju crud, stafide brune, mix de semințe, foarte puțin zahăr de cocos, scorțișoară, sare de mare, ulei de rapiță și miere de albine), o felie de pâine (homemade) cu jumătate de avocado și piper proaspăt râșnit, iar fructul dimineții, o smochină, de fapt, 3/4 dintr-o smochină, pentru că little helper a fost pofticios.  Snack pe drum spre serviciu, o mânuță de semințe din mixul Seeds Snack (miez de dovleac, coacăze negre, migdale).

DSC_0761.jpg

O nouă zi, miercuri, un nou mic-dejun super rapid de încropit. Sandviș din pâinică neagră cu bulgărași de brânzică (preferații lui Luca), spanac proaspăt, două felii de roșii, sare, piper și vreo 3-4 ciuperci trase la tigaie. Paharul de lapte de cocos îndulcit cu o linguriță de miere polifloră Native Box, iar ca snack, un măr copt, feliat, cu scorțișoară (no sugar added).

DSC_0762.jpg

Joi a fost despre ochișor la cuptor cu ierburi à la Provence, sare, piper și ulei de măsline, așezat cu grijă pe o felie rotundă de toast cu spanac. Am pregătit două oușoare, just in case, și am mai uns o felie de pâine cu avocado frecat cu sare și zeamă de lămâie. Bolul de iaurt cremos cu 2 linguri de nuci din mixul Nutri Snack (merișor, stafide brune, migdale și alune de pădure) și jumătate dintr-un kaki.

DSC_0767.jpg

Ultima zi de #greenmamasbreakfast! Pentru o dimineață cețoasă de vineri, am pus la cale cel mai sățios mic-dejun.  Quiche cu bacon, spanac și ardei roșu, budincă de chia cu rodie, semințe și nuci din mixul Zen Snack (miez de floarea soarelui, migdale și merișor) – pentru un început de weekend zen  – , și două felii de ananas. În plus, încă o mânuță de nuci, pe drum spre serviciu, a fost alegerea perfectă.

DSC_0774.jpg

Cam asta am făcut noi, ne-am jucat și am mâncat sănătos.

P.S. Nu durează mult,  mai ales dacă ai toate ingredientele la îndemână.

P.S. 2 Dacă vă încântă ceva pe site-ul Native Box, la orice comandă în valoare de 100 lei, puteți folosi codul “greenmama” pentru o reducere de 15%.

”Să explorăm diabetul cu bufnițe”

La întrebarea, ușor retorică, ”Voi mai găsi eu ceva la fel de haios?”, răspunsul, în prezent, este inevitabil, da. Încă un Sedaris!

Să explorăm diabetul cu bufnițe” păstrează în mare parte aceeași nota umoristică a stilului care l-a consacrat pe David Sedaris, eseuri înțepătoare la propria adresă, îndreptate spre membrii familiei, ori spre terțe persoane, pe care le-a observat și despre care și-a notat cu însuflețire în caietul său de însemnări.

DSC_0639-2.jpg

Capitolele dedicate copilăriei rămân, în continuare, preferatele mele. Spre exemplu, m-a făcut să râd pe înfundate, dar m-a și uimit nonșalanța descrierii outfit-ului tatălui său la cină ori prin casă după ce se întorcea de la serviciu. Nu mulți ar spune adevărul despre tații lor, cum că ar umbla în cămașa de serviciu și indispensabili, arătând ca niște luptători de wrestling ori ca niște ”sugari care se fâțâie de colo-colo în scutece”. Pentru the many funny inside intel, trebuie să mulțumim relației lor aparte tată-fiu.

Trademark-ul pentru auto/ironia subtilă este atât de evident în aceste capitolele… și cu toate că sunt la cea de-a două carte, aș fi zis că m-am obișnuit, gata îi cunosc scriitura, ok, este funny, autoironic, but neah, tot m-a impresionat, mai ales, povestirile despre noncompetitivitatea lui la înot vs. insistențele mascate ale tatălui său în direcția asta. Ori când își concentrează atenția pe ”avantajele” de a avea o familie mare, mai mulți frați/surori mai mici: ”mai aveai trei și, mai târziu, patru frați pe care să-i iei în vizor, toți mai mici decât tine și fiecare cu propriile defecte: dinți de iepure, note proaste. Era ca și când ai fi pescuit un pește într-un butoi. Chiar dacă se lăsa cu pedepse, aveam ocazia să «comut canalele», asta însemnând, în cazul de față, să trec de la The Greg Show (un alt băiat, bun înotător, pe care îl venera Lou, tatăl lui David) la The David Show”.

Pe parcursul lecturii am descoperit și un David ușor sensibil, în timpul călătoriilor de promovare mereu alături de partenerul său Hugh, ori după ce una din cărțile lui a ajuns numărul 1 pe lista bestsellerurilor revistei Times, un David ecologist, iubitor de natură, de aer curat, ori un David ”apărător” al libertăților sistemului de sănătate. 😉

DSC_0645-2.jpg

Capitolul ”Să înțelegem totul despre bufnițe” este clar, ”o laudă” adusă simțului proprietății, care ne cuprinde în prezența ochilor misterioși ai acestor păsări nocturne. Întâmplarea lui David din acest capitol merită citită prima dată, mai ales, că spre sfârșitul acestuia, David descoperă câte ceva despre fascinația lui puerilă îndreptată spre anormalitate.

DSC_0662-2.jpg

Din categoria fun facts sau după cum am spus și data trecută, ”Let’s Explore Diabetes with Owls!”:

”Oare nu tocmai asta este frumusețea călătoriilor în țări străine – faptul că mereu dai peste ceva după care întorci capul? Ca să te miri, nu trebuie să fii fluent în nicio limbă, ci doar să stai bine mersi cu gura deschisă. Dar nu ca un prost, ci ca o persoană care a rămas fără cuvinte.”

 

Jurnal vs. Carnet de însemnări

”De foarte multe ori, acești termeni sunt folosiți interșantajabil și n-am înțeles niciodată motivul. Ambii au legătură cu cuvântul «zi», dar după părerea mea, jurnalul este un fel de depozit de idei – sunt gândurile taleașternute pe o foaie. Comparativ cu acesta, într-un carnețel de însemnări îți exprimi sentimentele. Cât despre verbul «a ține un jurnal» – un cuvânt care a apărut din senin, cam în același timp cu «a ține un album cu tăieturi din ziare» -, acesta nu spune despre tine decât că ești un ciudat care are prea mult timp liber.”

 

” – Primul ochi (este vorba despre un «aragaz simbolic», în felul acesta, obiectul studiului a fost mai accesibil explicat) reprezintă familia, al doilea, prietenii, al treilea, sănătatea, și al patrulea, munca. Ne-a explicat că, dacă voiai să ai succes, trebuia să renunți la unul dintre ochiuri, iar dacă voiai să ai succes pe bune, trebuia să renunți chiar a două dintre ele.”

Sofia, prima doamnă fermier

Citim și recitim de câteva zile o cărticică despre familie, copilărie și melci. Personajul central este o fetiță de patru ani, hotărâtă să se facă ”o doamnă fermier”. Exact, o doamnă fermier!

Sofia, căci despre ea este vorba, are doi frați gemeni, Matei și Marc sau Marc și Matei, cum se prezintă ei de fiecare dată amuzați, cu care se înțelege și nu prea. Adevărul e că au preocupări diferite, iar cu toate astea, Sofiei îi place să fie inclusă în jocurile lor, cursele cu melci fiind printre preferatele ei. De altfel, povestea începe cu o astfel de cursă, când Sofia găsește un melc micuț, cu o culoare ”gălbuie ca untișorul”, și complet diferit de melcii fraților ei.

După cursa de melci, Sofia îți anunță familia că atunci când va fi mare, se va face o doamnă fermier, iar la ferma ei va îngriji o singură vacă, al cărei lapte îl va bea ea tot, și pe care o va chema Floricica, va mai crește două găini drăguțe pe nume ”Aprilie” și ”Mai”, un ponei pe post de animal de companie, pe care nu-l va călări și căruia îi va da numele ”Sforăilă” și un porc – Pojar – ”deoarece o să fie un porc pătat, desigur”.

Dar până când visul i se va împlini, Sofiei nu îi rămâne decât să strângă ”buni pentru fermă” și să vadă de microferma încropită în magazia casei. ”Turmele și cirezile ei de vite” constau în gândaci de lemn, hrăniți cu bețe de chibrituri sau fulgi de porumb, miriapode, râme, pe care le ținea într-o cutie veche de tinichea plină cu pământ, urechelnițe, a căror creștere căpătase o nouă importanță în activitatea de fermier de zi cu zi, un limax enorm, maroniu-închis, și vreo douăzeci de melci, pe care îi ținea într-o cutie de carton, și, pe care îi hrănea cu frunze de varză.

Cu toate că nu este ca toate celelalte fetițe de vârsta ei, care se joacă cu ponei roz 😉 , Sofia este o fetiță încrezătoare și determinată, iar ”aventurile” ei îți captează atenția numaidecât, fie că ești mare, fie că ești mic. 😀 În plus, n-ai cum să nu o îndrăgești, mai ales când vezi că piticul căruia îi citești cartea, seară de seară, învăță, fără să-și dea seama, o serie de valori importante. Go team snail! 😀

Cutiuța cu amintiri

După ce ne-am întors din vacanță, am avut nevoie de ceva timp să mă dezmiticesc, să-mi intru în ritmul cel de toate zilele. Cu toate aceastea, mi-am dorit să păstrez aproape amintirile proaspăt create și să nu amân printarea lor.

 

treatyourself. (1).jpg

Așa că în prima seară ajunsă acasă, m-am pus pe treabă. Am descărcat toate fotografiile făcute, am ales ce urma să printez, am editat puțin pe ici, pe colo, am deschis Instantly.be, am încărcat vreo 50 de foto tip Polaroid, vreo 36 foto pentru Cărticică, am mai rotit, am mai cropat în stânga și în dreapta și am plasat comanda.

treatyourself. (2).jpg

A fost a doua comandă prin Instantly.be. Prima dată, am ales să-i fac o surpriză lui hubby și am printat doar câteva foto încărcate pe Instagram sub hashtagul #greenmamasboys. Nu știam exact la ce să mă aștept. Cunoașteam, din auzite, că fotografiile lor au o dimensiune și o formă bună, că materialul pentru hârtia pe care le printează este excelent, so, I gave it a try. M-am folosit de prilejul aniversării noastre, și am fost spot on. Ideea de cadou l-a încântat mult pe hubby, iar foto, în sine, ne-au făcut ziua.

treatyourself. (3).jpg

Deci propriul feedback pozitiv… check, calitate… check, cutiuță minunată care le protejează de praf… check.

treatyourself. (4).jpg

A doua oară, nici n-am stat prea mult pe gânduri când ne-am hotărât unde să le printăm.

treatyourself. (1).jpg

De ce mi-e drag de cei de la Instanly.be? Pentru că:

  • s-au gândit la o cutie minimalistă, tip polaroid, incredibil de practică;
  • poți comanda poze de pe contul de Instagram al unui prieten dacă vrei să i le faci cadou, te învață ei ce și cum;
  • dacă vrei să printezi mai puține foto sau să mai adăugi câteva, îi poți contacta repede, își verifică mail-ul foarte des :D;
  • pe site, găsești tutoriale cum să-ți printezi cărticica sau pozele în 5 minute;
  • au un blog cu tips and tricks super utile;
  • îți trimit și câteva rame foto cadou, how cool is that?!;
  • livrează oriunde în lume, într-un timp scurt.

treatyourself. (5).jpg

Țara Făgărașului, mai venim!

Și uite așa am plecat noi, trei drumeți, într-o aventură pe plaiuri săsești. Aventură i-am promis lui Luca, de aventuri am avut parte.

Sarcina mea a fost să mă ocup de alegerea destinației, de rezervări, lucru pe care l-am făcut numaidecât pentru că plănuiam de demult o escapadă într-un loc încărcat de povești, de legende. Așa că am ales să mergem, pentru prima parte a minivacanței noastre, la Cincșor, un sătuc din Țara Făgărașului.

Am pornit la drum din Pitești, într-o duminică. În lipsa tirurilor de pe străzi, timpul pe drum a zburat destul de repede. Trei ore de mers, timp suficient pentru un pui de somn – Luca – dar și răgaz să punem ultimele detalii la punct.

O dată ajunși, am pășit entuziasmați dincolo de portița Cincșor Transilvania Case de Oaspeți și am rămas cu gura căscată. Cât timp am așteptat să ni se facă check-in-ul, am aruncat o privire pe furiș. În principiu, știam la ce să mă aștept, îmi făcusem temele cu privire la locație, citisem toate review-urile, care erau excelente, dar, ca de obicei, am vrut să mă conving singură. 😀

DSC_0560.jpg

Biblioteca, pe care am filmat-o repede pe Insta Stories, se află într-o fostă școală protestantă construită undeva pe la începutul anilor 1900, iar camera unde am fost cazați s-a aflat în aceeași clădire, la etaj, unde trebuia să urci pe niște trepte de vis.

Punctul central, de altfel locul care m-a cucerit din prima, și practic locul unde ne-am petrecut majoritatea timpului este biblioteca. Una de vis! Impunătoare, înțesată de cărți! Cărți bune, vechi, miros de carte… perfect place to be! Literally!

Linișteee… 📖📖📖 #carticalatoare #haibunmd

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Complexul, însă, este mai mare, având și o grădină imensă cu hamace, șezlonguri și alte locuri de cazare la fel de încântătoare, în fosta casă parohială a Bisericii Fortificate din sat și într-o altă casă săsească. Luca a descoperit și smotocit de-a binelea vreo patru pisicuțe care moțăiau leneșe la soare în curtea casei săsești. Credeți că i-a plăcut să culeagă mere, căpșunele și roșii de acolo?! ”Siiigur că da”, cum ar răspunde Jucăușul.

20170820_151450.jpg

20170820_152330.jpg

DSC_0592.jpg

Despre masă… micul dejun este inclus în prețul de cazare, și este format din preparate tradiționale, sucuri naturale, gemuri, carnăciori de casă, salam vânătoresc, iar prânzul și cina sunt contra cost (în jur de 70 de lei de persoană). Noi am ales să servim doar prânzul, pentru că de obicei seara Luca este obosit și nu prea mai are răbdare. Cum spuneam, prânzul este mai mult decât sățios și delicios. Apropo, bucătarul este chef. 😉 Ciorbiță de legume cu tarhon, ruladă de carne cu merișoare și orez cu șofran, papanași… deliciu culinar.

Ai multe de făcut de aici. În prima zi, noi am mers să vedem caii lipițani de la Sâmbăta de Jos, seara, am mâncat la o păstrăvărie din cadrul Complexului Sâmbăta de Sus.

20170820_174141.jpg

A doua zi a plouat. Dar n-a fost cu supărare. Ne-am bucurat de cărți, fotografii și ne-am jucat din plin cu Luca.

Înainte de plecare o citim pe "Veronica". 😍

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Iar a treia zi, am vizitat Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Cetatea Făgărașului, am căutat-o pe doamna Ghircoiaș din Bucium pentru niște ii țesute la război, am văzut singura moară de apă funcțională de la noi din Ohaba, am urcat puțin și spre Șinca Veche la o mănăstire rupestră învăluită de mister.

20170822_103134.jpg

La plecare, am poposit și în Cârța unde am văzut singura mănăstire cisterciană din România construită în sec. XII. 😱Luca a cules struguri și s-a minunat de o moară simpatică cu trei ciocănașe.

Cam atât. Mi-a plăcut că am aflat de toate locațiile din vorbă în vorbă, stând la povești cu oamenii de prin sat. Dacă am fi avut timp, am mai fi vizitat Agnita, Biertan, Viscri, dar nu-i bai, pun eu la cale o nouă călătorie. 😉 Recomandăm cu căldură locația și zona!

August la munte, pe munte

Sâmbătă, dis de dimineață, și când zic asta, adică 5:30 de dimineață :O , împreună cu hubby și încă doi prieteni am fugit la munte. Pe munte, mai bine zis.

Obiectivul?! Vârful Lespezi… 2517 m. E ceva, mai ales când te gândești că urcarea începe undeva de la 1200 m.

Am mers cu mașina până la cabana Piscul Negru, de pe Transfăgărășan (la câțiva kilometri de Bâlea Lac), am parcat, ne-am echipat cu tot ce trebuie, echipament de munte, multă apă, sandvișuri, ochelari de soare, bețe de cățărat ș.a. și hai la drum!

După o oră de mers prin pădure, am ajuns deja în golul alpin, la o stână, unde ne așteptau câțiva căței, cam fometoși. Pauză de hidratare.

20170812_091052.jpg

Am continuat urcarea susținută, oprindu-ne din când în când pentru o poză, pentru o porție de afine, de la mama lor. 🙂

Peisajul a fost… fantastic! Nici nu știu cum să-l descriu. Vă las vreo două foto mai jos să vă convingeți. 🙂

IMG-20170812-WA0052.jpg

IMG-20170812-WA0053.jpg

Am ajuns în vârf după 3 ore, poate 3 ore și jumătate. Păcat că muntele a fost învăluit în ceață, așa că nu prea s-a văzut mare lucru. Pauza de masă. Picnic neaoș la înălțime. Nu am fost singuri, mai multe grupuri ajunseseră deja pe vârf și alții se pregăteau să plece.

IMG-20170812-WA0310.jpg

După ședința foto cu Roza Vânturilor, am început coborârea pe un alt traseu decât cel pe care am urcat. A fost greu! Credeam că nu se mai termină, dar încurajările băieților m-au făcut să merg mai departe. La un moment dat am luat o pauză mai lungă și am stat cu picioarele în apa unui pârâu. Relaxantă treabă!

Am terminat coborârea după aproape 4 ore. Mie una mi s-a părut mai grea decât urcarea. Totuși hubby nu a părut să aibe vreo problemă. A fost vesel și s-a ocupat de partea cu fotografiile. Uite ce a mai surpins.

20170812_145837.jpg  IMG-20170812-WA0042.jpg

Frumoasă zi! Mai vreau. Next challenge Vânătarea lui Buteanu (2507 m). Să vedem când.

Turnuri de negrese

Astăzi, căldura de afară a vrut să ne pună bețe în roate, dar prăjituritul a fost ”salvarea” noastră. De dimineață, ne-am luat porția de aventură printre căsuțele tradiționale românești de la Muzeul Golești, iar după-amiază, ca să evităm canicula, am rămas indoors, iar după luuungi negocieri cu ușile închise, Prințul Covrigel și Zâna Pâinica s-au învoit să facă de data asta niște negrese delicioase.

Trei perechi de mânuțe dibașe au pus numaidecât la copt o tava de negrese. Ajutor de bucătari, Marius, ne-a bucățit ciocalata amăruie și untul, iar, noi, am mixat compoziția până ne-au amorțit brațele, semn că ne-am făcut treaba cum se cuvine. 😀

DSC_0535-2.jpg

Dar să-ți povestim și ție ce am folosit pentru turnul nostru de negrese:

  • 200 gr. unt;
  • 275 gr. ciocolată amăruie;
  • 150 gr. zahăr (ori 170 ml. sirop de arțar sau agave);
  • 3 ouă mari;
  • o linguriță de extract de vanilie;
  • 225 gr. făină;
  • un vârf de linguriță de praf de copt (opțional);
  • 50 gr. cubulețe ciocolată albă/50 gr. nuci măcinate/50 gr. cereale de ovăz, etc.

Pentru 36 de pătrățele/cuburi de negrese, au fost nevoie de 20 de minute de pregătiri și 25 minute de copt la 180 grade (în cuptorul preîncălzit).

DSC_0539.jpg

How it’s made?!

  1. tai repede ciocolata și untul în cuburi și le topești la foc mic;
  2. între timp, mixezi cele 3 ouă cu zahărul, un praf de sare și extractul de vanilie până când compoziția își dublează volumul și se deschide la culoare;
  3. ciocolata topită și răcită câteva minute o adaugi puțin câte puțin peste ouă (folosești în continuare mixerul);
  4. acum poți să lași mixerul deoparte, iei o lingură de lemn și încorporezei treptat făina și praful de copt;
  5. torni compoziția într-o tavă dreptungiulară, circulară, nu prea contează forma, și lași totul la cuptor timp de 25 minute;
  6. musai, lași blatul să se răcorească puțin, altfel va opune rezistență când vei încerca să-l tai;
  7. tai negresele sub ce formă poftești, le suprapui, până formezi o piramidă, un bloc, un turn sau o cetate, abia apoi îți torni un pahar de lapte bătut și te așezi, lacom, la masă pentru cea mai dulce cină. 😉

    Rețeta este super accesibilă, special concepută și descrisă, astfel încât tu și micuțul tău să vă distrați de minune în bucătărie. Am descoperit-o în cartea Mummy and me bake, de unde ne-am inspirat și pentru niște baghete cu brânzică. Yum!

     

    DSC_0518.jpgDSC_0522-3.jpg

Cei mai deștepți copii din lume

”Cei mai deștepți copii din lume”. M-a atras titlul! Nu citisem nicio recenzie înainte să o deschid, dar am simțit că vreau să fac asta. Am fost curioasă!

Despre ce este vorba?

Trei adolescenți americani, Kim, Eric și Tom, decid să renunțe pentru un an la sistemul american de învățământ, un sistem care nu se află la cele mai înalte standarde, conform rezultatelor obținute de către elevi la testul PISA.

Testul PISA este un test internațional care apreciază abilitățile de cunoaștere și înțelegere ale tinerilor în diferite ramuri educaționale. În carte, sunt descrise câteva exemple de posibile întrebări, una dintre ele fiind despre un articol de ziar, în conținutul căruia se exprima îngrijorarea în privința creșterii alarmante a numărului de infracțiuni comise anual. Se prezenta, de asemenea, și un grafic care arăta creșterea, respectiv de la 510 la 515 într-un an de zile. Întrebarea era dacă știrea este adevărată sau falsă și necesita argumentări.

Revenind la Kim, Eric și Tom. Aceștia au ales schimbul de experiență în țări precum Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, țări cu punctaje de top la testul PISA. Pe tot parcursul anului, autoarea, Amanda Ripley, i-a urmărit și a păstrat legătura cu aceștia pentru a găsi răspunsurile pentru care sistemul american de învățământ nu era atât de performant.

Finlanda. O țară care a investit mult în profesori, în formarea acestora. Ei sunt respectați de către elevi, care au garanția faptului că în fața lor se află persoane foarte bine pregătite. Activitatea didactică este catalogată ca fiind una de normalitate, în sensul că adolescenții finlandezi conștientizează importanța studiului și îl acceptă ca pe un fapt unanim.

Definitoriu pentru sistemul finlandez este cuvântul ”sisu” care înseamnă tărie în fața sorții, dar și mult decât atât, un foc interior care ajută la izbânda finală, la atingerea scopului propus.

 ”Sisu este versiunea finalndeză a motivației, o forță tăcută care nu dispare niciodată.”

Coreea de Sud. Să fiu sinceră este capitolul care m-a captat cel mai mult.

Am fost cu adevărat mișcată să citesc despre ”competiția copilului de fier” sau ”oala sub presiune”.

Programul unui adolescent coreean te-ar putea speria de-a binelea. Începe cu orele de clasă, la școala de stat, ore la care elevii mai mult dorm. Da, dorm, așa se pare, datorită oboselii, mulți elevi sunt răpuși de oboseală și adorm pur și simplu la orele de clasă, un lucru ce pare a nu fi deranjant pentru profesori. În continuare, după câteva activități extracuriculare, de curățenie în sălile de curs, urmează meditațiile, de regulă, târziu după ora 23!

Sistemul coreean de meditații pare a fi extrem de bine organizat. Sunt constituite așa numitele ”hagwonuri”, societăți care le organizează. Acestea nu sunt deloc ieftine, dar fac parte din cultura acestui popor, astfel încât fiecare familie suportă, mai greu sau mai ușor aceste cheltuieli.

Este o comparație foarte inspirată între echipele de fotbal și aceste hagwonuri, evidențiată din perspectiva transferurilor de jucători, respectiv profesori. Există cazul unui profesor care a câștigat într-un an suma de 4 milioane de dolari din meditații. Fabulos!

Dată fiind amploarea acestui fapt, au apărut programe guvernamentale care să limiteze timpul petrecut de elevi în hagwonuri. A fost înființată chiar și o poliție specială care să controleze aceste aspecte, existând numeroase cazuri de eludare a legii. Frapant!

De ce toate astea? Pentru că în Coreea de Sud, accesul la universitățile de top, trei la număr, garantează succesul, concretizat în slujbe bine plătite și, în general, o viață fără griji. Însă puțini sunt cei care reușesc, iar nefericirea și frustrarea se traduc de multe ori în adevărate tragedii. De exemplu, rata sinuciderii în rândul tinerilor care termină școala este extrem de ridicată.

Polonia. Polonia este analizată prin prisma progreselor remarcabile pe care le-a făcut, în special, după situația dificilă în care s-a aflat după al doilea război mondial. Politici guvernamentale curajoase, deși amplu dezbătute și criticate, s-au dovedit a fi un succes pentru societate, iar, în prezent, sistemul polonez de invățământ este unul de elită.

Ca principală particularitate este plasarea elevilor, în funcție de aptitudini, la vârsta de 16 ani. Un fel de separare, în care apar și școlile de arte și meserii, care au fost și în sistemul românesc, și care preiau elevii ce nu vor urma o facultate, dar se vor axa pe o anumită meserie.

Una peste alta, o idee interesantă a Amandey Ripley, transpusă într-o carte de succes, care m-a captivat și care mi-a oferit mai multe imagini paralele, sugestive, între sisteme educaționale de succes, dar total diferite.

Aventurile lui Sacha

Tu știai că paharele sunt clopote care și-au înghițit limba sau că stelele sunt, de fapt, nasturi cusuți pe cer de o croitoreasă? Eu una nu, iar acum că am citit ”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” împreună cu Luca, cred că i-am dat și lui idei. 😀

DSC_0534.jpg

”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” este o povestioară tare nostimă despre ziua de naștere a unui băiețel pungaș care vede totul în jurul lui cu alți ochi. Cu o minte ageră, în permanență, atent la toate explicațiile tatălui său, Sacha reușește să te cam lase cu gura căscată când îl auzi zicând ”când te superi cu iubire, supărarea trece repede” sau ”Nu dăm nume la ceea ce mâncăm. Dăm nume doar la ceea ce iubim.”

Bine, contează mult și că tatăl lui Sacha este foarte implicat în activitățile lui, că ia în serios absolut tot ceea ce spune sau că în joaca lor inversează rolurile tată-fiu, fiu-tată, empatizând perfect cu băiețelul lui. Îl completează, îi oferă răspunsuri dintre cele mai amuzante, de genul ”scaunele sunt 4PD”, ”și muștele și albinele au o zi de naștere”.

DSC_0536.jpg

O relație tată-fiu tandră, jucăușă, plină de ”glume care se glumesc”, ”supe care se supesc”, iar faptul că pe parcurs sunt inserate pasaje round-up ale micuțului Sacha, care analizează toate spusele tatălui, oferă poveștii și o latură realistă. În ce sens realistă? Îți dau un exemplu concret. De multe ori, Luca, la doi ani și patru luni, are aceleași porniri creativo-amuzante. L-am surprins cum, în joaca lui, reproducea, repovestea dialogurile purtate de-a lungul zilei cu noi sau cu prietenii lui de la creșă, și gândindu-mă la el așa, mi-am dat seama că treaba asta îl ajută cumva să priceapă mai bine prin ce a trecut ori să înțeleagă ce tocmai a învățat.

O poveste despre cum să-ți implici copilașul în activitățile cotidiene și de care nu te-ai fi gândit că acesta ar putea să se bucure într-o așa măsură. Adulții vor spune că Sacha are calități deosebite de viitor storyteller, iar copii îi vor îndrăgi pur și simplu castelul fermecat, înțesat de animale și povești cu sau despre animale.

DSC_0537.jpg