Cutiuța cu amintiri

După ce ne-am întors din vacanță, am avut nevoie de ceva timp să mă dezmiticesc, să-mi intru în ritmul cel de toate zilele. Cu toate aceastea, mi-am dorit să păstrez aproape amintirile proaspăt create și să nu amân printarea lor.

 

treatyourself. (1).jpg

Așa că în prima seară ajunsă acasă, m-am pus pe treabă. Am descărcat toate fotografiile făcute, am ales ce urma să printez, am editat puțin pe ici, pe colo, am deschis Instantly.be, am încărcat vreo 50 de foto tip Polaroid, vreo 36 foto pentru Cărticică, am mai rotit, am mai cropat în stânga și în dreapta și am plasat comanda.

treatyourself. (2).jpg

A fost a doua comandă prin Instantly.be. Prima dată, am ales să-i fac o surpriză lui hubby și am printat doar câteva foto încărcate pe Instagram sub hashtagul #greenmamasboys. Nu știam exact la ce să mă aștept. Cunoașteam, din auzite, că fotografiile lor au o dimensiune și o formă bună, că materialul pentru hârtia pe care le printează este excelent, so, I gave it a try. M-am folosit de prilejul aniversării noastre, și am fost spot on. Ideea de cadou l-a încântat mult pe hubby, iar foto, în sine, ne-au făcut ziua.

treatyourself. (3).jpg

Deci propriul feedback pozitiv… check, calitate… check, cutiuță minunată care le protejează de praf… check.

treatyourself. (4).jpg

A doua oară, nici n-am stat prea mult pe gânduri când ne-am hotărât unde să le printăm.

treatyourself. (1).jpg

De ce mi-e drag de cei de la Instanly.be? Pentru că:

  • s-au gândit la o cutie minimalistă, tip polaroid, incredibil de practică;
  • poți comanda poze de pe contul de Instagram al unui prieten dacă vrei să i le faci cadou, te învață ei ce și cum;
  • dacă vrei să printezi mai puține foto sau să mai adăugi câteva, îi poți contacta repede, își verifică mail-ul foarte des :D;
  • pe site, găsești tutoriale cum să-ți printezi cărticica sau pozele în 5 minute;
  • au un blog cu tips and tricks super utile;
  • îți trimit și câteva rame foto cadou, how cool is that?!;
  • livrează oriunde în lume, într-un timp scurt.

treatyourself. (5).jpg

Anunțuri

Țara Făgărașului, mai venim!

Și uite așa am plecat noi, trei drumeți, într-o aventură pe plaiuri săsești. Aventură i-am promis lui Luca, de aventuri am avut parte.

Sarcina mea a fost să mă ocup de alegerea destinației, de rezervări, lucru pe care l-am făcut numaidecât pentru că plănuiam de demult o escapadă într-un loc încărcat de povești, de legende. Așa că am ales să mergem, pentru prima parte a minivacanței noastre, la Cincșor, un sătuc din Țara Făgărașului.

Am pornit la drum din Pitești, într-o duminică. În lipsa tirurilor de pe străzi, timpul pe drum a zburat destul de repede. Trei ore de mers, timp suficient pentru un pui de somn – Luca – dar și răgaz să punem ultimele detalii la punct.

O dată ajunși, am pășit entuziasmați dincolo de portița Cincșor Transilvania Case de Oaspeți și am rămas cu gura căscată. Cât timp am așteptat să ni se facă check-in-ul, am aruncat o privire pe furiș. În principiu, știam la ce să mă aștept, îmi făcusem temele cu privire la locație, citisem toate review-urile, care erau excelente, dar, ca de obicei, am vrut să mă conving singură. 😀

DSC_0560.jpg

Biblioteca, pe care am filmat-o repede pe Insta Stories, se află într-o fostă școală protestantă construită undeva pe la începutul anilor 1900, iar camera unde am fost cazați s-a aflat în aceeași clădire, la etaj, unde trebuia să urci pe niște trepte de vis.

Punctul central, de altfel locul care m-a cucerit din prima, și practic locul unde ne-am petrecut majoritatea timpului este biblioteca. Una de vis! Impunătoare, înțesată de cărți! Cărți bune, vechi, miros de carte… perfect place to be! Literally!

Linișteee… 📖📖📖 #carticalatoare #haibunmd

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Complexul, însă, este mai mare, având și o grădină imensă cu hamace, șezlonguri și alte locuri de cazare la fel de încântătoare, în fosta casă parohială a Bisericii Fortificate din sat și într-o altă casă săsească. Luca a descoperit și smotocit de-a binelea vreo patru pisicuțe care moțăiau leneșe la soare în curtea casei săsești. Credeți că i-a plăcut să culeagă mere, căpșunele și roșii de acolo?! ”Siiigur că da”, cum ar răspunde Jucăușul.

20170820_151450.jpg

20170820_152330.jpg

DSC_0592.jpg

Despre masă… micul dejun este inclus în prețul de cazare, și este format din preparate tradiționale, sucuri naturale, gemuri, carnăciori de casă, salam vânătoresc, iar prânzul și cina sunt contra cost (în jur de 70 de lei de persoană). Noi am ales să servim doar prânzul, pentru că de obicei seara Luca este obosit și nu prea mai are răbdare. Cum spuneam, prânzul este mai mult decât sățios și delicios. Apropo, bucătarul este chef. 😉 Ciorbiță de legume cu tarhon, ruladă de carne cu merișoare și orez cu șofran, papanași… deliciu culinar.

Ai multe de făcut de aici. În prima zi, noi am mers să vedem caii lipițani de la Sâmbăta de Jos, seara, am mâncat la o păstrăvărie din cadrul Complexului Sâmbăta de Sus.

20170820_174141.jpg

A doua zi a plouat. Dar n-a fost cu supărare. Ne-am bucurat de cărți, fotografii și ne-am jucat din plin cu Luca.

Înainte de plecare o citim pe "Veronica". 😍

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Iar a treia zi, am vizitat Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Cetatea Făgărașului, am căutat-o pe doamna Ghircoiaș din Bucium pentru niște ii țesute la război, am văzut singura moară de apă funcțională de la noi din Ohaba, am urcat puțin și spre Șinca Veche la o mănăstire rupestră învăluită de mister.

20170822_103134.jpg

La plecare, am poposit și în Cârța unde am văzut singura mănăstire cisterciană din România construită în sec. XII. 😱Luca a cules struguri și s-a minunat de o moară simpatică cu trei ciocănașe.

Cam atât. Mi-a plăcut că am aflat de toate locațiile din vorbă în vorbă, stând la povești cu oamenii de prin sat. Dacă am fi avut timp, am mai fi vizitat Agnita, Biertan, Viscri, dar nu-i bai, pun eu la cale o nouă călătorie. 😉 Recomandăm cu căldură locația și zona!

August la munte, pe munte

Sâmbătă, dis de dimineață, și când zic asta, adică 5:30 de dimineață :O , împreună cu hubby și încă doi prieteni am fugit la munte. Pe munte, mai bine zis.

Obiectivul?! Vârful Lespezi… 2517 m. E ceva, mai ales când te gândești că urcarea începe undeva de la 1200 m.

Am mers cu mașina până la cabana Piscul Negru, de pe Transfăgărășan (la câțiva kilometri de Bâlea Lac), am parcat, ne-am echipat cu tot ce trebuie, echipament de munte, multă apă, sandvișuri, ochelari de soare, bețe de cățărat ș.a. și hai la drum!

După o oră de mers prin pădure, am ajuns deja în golul alpin, la o stână, unde ne așteptau câțiva căței, cam fometoși. Pauză de hidratare.

20170812_091052.jpg

Am continuat urcarea susținută, oprindu-ne din când în când pentru o poză, pentru o porție de afine, de la mama lor. 🙂

Peisajul a fost… fantastic! Nici nu știu cum să-l descriu. Vă las vreo două foto mai jos să vă convingeți. 🙂

IMG-20170812-WA0052.jpg

IMG-20170812-WA0053.jpg

Am ajuns în vârf după 3 ore, poate 3 ore și jumătate. Păcat că muntele a fost învăluit în ceață, așa că nu prea s-a văzut mare lucru. Pauza de masă. Picnic neaoș la înălțime. Nu am fost singuri, mai multe grupuri ajunseseră deja pe vârf și alții se pregăteau să plece.

IMG-20170812-WA0310.jpg

După ședința foto cu Roza Vânturilor, am început coborârea pe un alt traseu decât cel pe care am urcat. A fost greu! Credeam că nu se mai termină, dar încurajările băieților m-au făcut să merg mai departe. La un moment dat am luat o pauză mai lungă și am stat cu picioarele în apa unui pârâu. Relaxantă treabă!

Am terminat coborârea după aproape 4 ore. Mie una mi s-a părut mai grea decât urcarea. Totuși hubby nu a părut să aibe vreo problemă. A fost vesel și s-a ocupat de partea cu fotografiile. Uite ce a mai surpins.

20170812_145837.jpg  IMG-20170812-WA0042.jpg

Frumoasă zi! Mai vreau. Next challenge Vânătarea lui Buteanu (2507 m). Să vedem când.

Cei mai deștepți copii din lume

”Cei mai deștepți copii din lume”. M-a atras titlul! Nu citisem nicio recenzie înainte să o deschid, dar am simțit că vreau să fac asta. Am fost curioasă!

Despre ce este vorba?

Trei adolescenți americani, Kim, Eric și Tom, decid să renunțe pentru un an la sistemul american de învățământ, un sistem care nu se află la cele mai înalte standarde, conform rezultatelor obținute de către elevi la testul PISA.

Testul PISA este un test internațional care apreciază abilitățile de cunoaștere și înțelegere ale tinerilor în diferite ramuri educaționale. În carte, sunt descrise câteva exemple de posibile întrebări, una dintre ele fiind despre un articol de ziar, în conținutul căruia se exprima îngrijorarea în privința creșterii alarmante a numărului de infracțiuni comise anual. Se prezenta, de asemenea, și un grafic care arăta creșterea, respectiv de la 510 la 515 într-un an de zile. Întrebarea era dacă știrea este adevărată sau falsă și necesita argumentări.

Revenind la Kim, Eric și Tom. Aceștia au ales schimbul de experiență în țări precum Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, țări cu punctaje de top la testul PISA. Pe tot parcursul anului, autoarea, Amanda Ripley, i-a urmărit și a păstrat legătura cu aceștia pentru a găsi răspunsurile pentru care sistemul american de învățământ nu era atât de performant.

Finlanda. O țară care a investit mult în profesori, în formarea acestora. Ei sunt respectați de către elevi, care au garanția faptului că în fața lor se află persoane foarte bine pregătite. Activitatea didactică este catalogată ca fiind una de normalitate, în sensul că adolescenții finlandezi conștientizează importanța studiului și îl acceptă ca pe un fapt unanim.

Definitoriu pentru sistemul finlandez este cuvântul ”sisu” care înseamnă tărie în fața sorții, dar și mult decât atât, un foc interior care ajută la izbânda finală, la atingerea scopului propus.

 ”Sisu este versiunea finalndeză a motivației, o forță tăcută care nu dispare niciodată.”

Coreea de Sud. Să fiu sinceră este capitolul care m-a captat cel mai mult.

Am fost cu adevărat mișcată să citesc despre ”competiția copilului de fier” sau ”oala sub presiune”.

Programul unui adolescent coreean te-ar putea speria de-a binelea. Începe cu orele de clasă, la școala de stat, ore la care elevii mai mult dorm. Da, dorm, așa se pare, datorită oboselii, mulți elevi sunt răpuși de oboseală și adorm pur și simplu la orele de clasă, un lucru ce pare a nu fi deranjant pentru profesori. În continuare, după câteva activități extracuriculare, de curățenie în sălile de curs, urmează meditațiile, de regulă, târziu după ora 23!

Sistemul coreean de meditații pare a fi extrem de bine organizat. Sunt constituite așa numitele ”hagwonuri”, societăți care le organizează. Acestea nu sunt deloc ieftine, dar fac parte din cultura acestui popor, astfel încât fiecare familie suportă, mai greu sau mai ușor aceste cheltuieli.

Este o comparație foarte inspirată între echipele de fotbal și aceste hagwonuri, evidențiată din perspectiva transferurilor de jucători, respectiv profesori. Există cazul unui profesor care a câștigat într-un an suma de 4 milioane de dolari din meditații. Fabulos!

Dată fiind amploarea acestui fapt, au apărut programe guvernamentale care să limiteze timpul petrecut de elevi în hagwonuri. A fost înființată chiar și o poliție specială care să controleze aceste aspecte, existând numeroase cazuri de eludare a legii. Frapant!

De ce toate astea? Pentru că în Coreea de Sud, accesul la universitățile de top, trei la număr, garantează succesul, concretizat în slujbe bine plătite și, în general, o viață fără griji. Însă puțini sunt cei care reușesc, iar nefericirea și frustrarea se traduc de multe ori în adevărate tragedii. De exemplu, rata sinuciderii în rândul tinerilor care termină școala este extrem de ridicată.

Polonia. Polonia este analizată prin prisma progreselor remarcabile pe care le-a făcut, în special, după situația dificilă în care s-a aflat după al doilea război mondial. Politici guvernamentale curajoase, deși amplu dezbătute și criticate, s-au dovedit a fi un succes pentru societate, iar, în prezent, sistemul polonez de invățământ este unul de elită.

Ca principală particularitate este plasarea elevilor, în funcție de aptitudini, la vârsta de 16 ani. Un fel de separare, în care apar și școlile de arte și meserii, care au fost și în sistemul românesc, și care preiau elevii ce nu vor urma o facultate, dar se vor axa pe o anumită meserie.

Una peste alta, o idee interesantă a Amandey Ripley, transpusă într-o carte de succes, care m-a captivat și care mi-a oferit mai multe imagini paralele, sugestive, între sisteme educaționale de succes, dar total diferite.

Aventurile lui Sacha

Tu știai că paharele sunt clopote care și-au înghițit limba sau că stelele sunt, de fapt, nasturi cusuți pe cer de o croitoreasă? Eu una nu, iar acum că am citit ”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” împreună cu Luca, cred că i-am dat și lui idei. 😀

DSC_0534.jpg

”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” este o povestioară tare nostimă despre ziua de naștere a unui băiețel pungaș care vede totul în jurul lui cu alți ochi. Cu o minte ageră, în permanență, atent la toate explicațiile tatălui său, Sacha reușește să te cam lase cu gura căscată când îl auzi zicând ”când te superi cu iubire, supărarea trece repede” sau ”Nu dăm nume la ceea ce mâncăm. Dăm nume doar la ceea ce iubim.”

Bine, contează mult și că tatăl lui Sacha este foarte implicat în activitățile lui, că ia în serios absolut tot ceea ce spune sau că în joaca lor inversează rolurile tată-fiu, fiu-tată, empatizând perfect cu băiețelul lui. Îl completează, îi oferă răspunsuri dintre cele mai amuzante, de genul ”scaunele sunt 4PD”, ”și muștele și albinele au o zi de naștere”.

DSC_0536.jpg

O relație tată-fiu tandră, jucăușă, plină de ”glume care se glumesc”, ”supe care se supesc”, iar faptul că pe parcurs sunt inserate pasaje round-up ale micuțului Sacha, care analizează toate spusele tatălui, oferă poveștii și o latură realistă. În ce sens realistă? Îți dau un exemplu concret. De multe ori, Luca, la doi ani și patru luni, are aceleași porniri creativo-amuzante. L-am surprins cum, în joaca lui, reproducea, repovestea dialogurile purtate de-a lungul zilei cu noi sau cu prietenii lui de la creșă, și gândindu-mă la el așa, mi-am dat seama că treaba asta îl ajută cumva să priceapă mai bine prin ce a trecut ori să înțeleagă ce tocmai a învățat.

O poveste despre cum să-ți implici copilașul în activitățile cotidiene și de care nu te-ai fi gândit că acesta ar putea să se bucure într-o așa măsură. Adulții vor spune că Sacha are calități deosebite de viitor storyteller, iar copii îi vor îndrăgi pur și simplu castelul fermecat, înțesat de animale și povești cu sau despre animale.

DSC_0537.jpg

About Bookfest 2017

Am ajuns la Bookfest! Yey!… so, despre asta vreau să vă povestesc. 😀

Cu toate că târgul a fost la cea de-a XII-a ediție, pentru mine a fost prima, și cât de bine îmi pare că nu am ratat-o!

L-am luat pe hubby (vrând-nevrând :D) de mână, (știu eu că, de fapt, și-a dorit și el escapada noastră), l-am lăsat pe #greenmamasboy la bunici, și am tulit-o.

Într-o oră și un pic am ajuns. După cât ne-am învârtit după un loc de parcare eram sigură că va fi multă lume prezentă la eveniment. Am rezolvat repede și acest ”mic” detaliu și here we go! Cărți. Muuulte cărți! Just awesome!

Cred că am luat fiecare stand în parte, în căutare de diversitate. N-am venit după un titlu anume, we just went with the flow. 🙂 M-am bucurat de cărți, de mirosul lor, de atâtea persoane cu aceaași pasiune.

20170528_130101.jpg

Stock-ul de #1babybookpesaptamana s-a reînnoit rapid. I-am cumpărat pe Asterix și Obelix, o carte cu benzi desenate, pe curajoșii Gărzii Feline și am pus ochii pe Sacha și aventurile lui din Castelul fermecat, din colecția Nemi. Ce să mai, am fost surprinsă să văd cât de multe cărți pentru copii pot fi publicate. Cred că și ilustrațiile ajută, mai mult, îi încurajează pe cei mici să-și dorească să citească poveștile pline de pățanii dintre cele mai amuzante.

20170528_132117.jpg

Stand-ul Publica, a fost la mare căutare. Am dat câteva coate să-mi fac loc și să mă asigur că plec acasă cu titlurile de pe wishlist-ul meu, de fapt, al nostru. Hubby a fost foarte încântat să găsească autobiografia lui Ronnie OSullivan, și pentru că tot a început Rolland Garros-ul, a pus mâna și pe cartea despre Rafael Nadal. Eu, în schimb, mai girlish, am ales ”Nu genul ăla de fată„ de Lena Dunham, dacă ați urmărit serialul Girls difuzat pe HBO, știți despre ce vorbesc și ”10 materiale minune și poveștile lor” din Co-lecția de știință, o colecție dedicată celor mai interesante și importante idei științifice, descoperiri și inovații din lumea de azi. Nu mă voi opri aici. Mai vreau și alte titluri.

#bookfest, aici e de mine 😁

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Le-am salutat și pe fetele de la Books Express. Am fost impresionată de prezentarea lor și am stat de povești cu Bogdana. Btw, Frida rulz, o voi purta o vreme! 😉

Am cumpărat de la Okian, ”Of Mice and Men” de John Steinbeck, o nuvelă pe care abia aștept să o citesc, mai ales că a fost ecranizată prin 1992, cu John Malkovich în rolul lui Lennie Small, iar regizorul, din câte îmi aduc eu aminte, a fost nominalizat pentru Palm d’Or la Festivalul de la Cannes.

Una peste alta nu știu cum a trecut timpul, iar după câteva ore am ieșit cu un zâmbet larg și cu multe plase pline de cărți. Ce poate fi mai frumos pentru a Sunday Date?!

Peretele cu crocodili

Când locuiești într-un apartament cu două camere (și spuneți-mi că nu numai eu trec prin asta), cu un mititel năstrușnic care are nevoie de spațiu pentru aș desfășura toate activitățile bebelușești, te încearcă dorul de remobilare, reamenajare, de nou. Nu cred că intră în discuție plictiseala de ce ai reușit să faci până acum, dar când vezi că spațiul tău personal este încet, încet invadat de un „dictator” cuceritor, parcă te încearcă gânduri de exilare către o cameră a lui și doar a lui. Și pentru că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și cheap, you start small.

De exemplu, poți să decorezi un perete cu motive ludice, florale, care să inducă o oarecare transformare timidă, precoce a dormitorului tău extrem de bine gândit și proiectat, în viitorul culcuș al copilului mic și răsfățat. 😀

DSC_0295.JPG

Buun, so, you start small. 4-5 rame de la Ikea (pe care le aveam deja), o carte de colorat minunată și creioane colorate magice. Cam de asta ai nevoie, în primă instanță. În timp, în funcție de preferințele artistice ale micuțului, poți înlocui desenele cu altele noi, colorate în nuanțe mai închise, mai pastelate, în roz sau albastru, după cum te lasă inima. 😉 Mi-au făcut cu ochiul și alte desene, pe care probabil, le vom colora împreună pentru o experiență autentică, un teachable moment mamă-fiu.

„Dincolo de linii”, de altfel, o carte de colorat tare faină, m-a inspirat, inițial, cu desenele ei tipărite pe o singură față (pentru a putea fi ușor înrămate), cu formatul parcă anume tipărit pentru ramele mele disponibile și varietatea artiștilor care au contribuit cu ilustrațiile încântătoare (unele de-a dreptul hipnotizante).

Get creative! Mă gândesc acum că desenele ar putea foarte frumos să fie agățate de niște fire simple, albe, în jurul corpului de iluminat. Cred că ar putea crea efectul unui abajur, împrăștiind discret o lumină caldă și colorată în camera piticului.

Dacă ai alte idei, te invit să le scrii pe aici. 🙂 Iar dacă ți-a plăcut ideea de mai sus și ți-ar plăcea o astfel de carte de colorat, urmărește-ne pe pagina de facebook pentru un viitor #greengiveaway. Sharing is caring! 🙂

Ted Talks – primul meu discurs

Pregătisem un discurs pe care trebuia să îl susțin în fața unor mămici sau viitoare mămici. Un discurs despre ce înseamnă să fii mamă, ce schimbări se produc, ce responsabilități apar, ceva personal. Un eveniment cu mai mulți invitați și o temă care mi se potrivea, despre care aș fi vorbit ore întregi în fața oglinzii sau cu fetele la cafea. Dar în fața a 50 de perechi de ochi ațintiți asupra mea, care îmi urmăreau și analizau cu atenție și curiozitate fiecare gest, mimică, expresie a feței, credeți că a fost la fel?!

Nu chiar. Vorbitul în public este una dintre cele mai mari temeri pe care le cunoaște firea umană. Cred că unii se tem mai mult să vorbească în public decât se tem de păianjeni, de exemplu… Serios!

Eu una nu știam că am această temere. Credeam că nu poate fi chiar așa de greu… dar a fost. Am ajuns pe scenă, am luat microfonul și… m-am blocat. Am ridicat privirea, toată lumea era curioasă, pregătită cu pixuri, agende. Am zis „Oh, my god! Ce Doamne iartă-mă fac acum?!” A trebuit să amân discursul pentru următoarea întâlnire, le-am zis celor din public ceva scurt despre mine, o povestioară ușoară despre Luca și că urmează să revin peste o lună cu ceva mai mult curaj. Era o întâlnire lunară a mămicilor, o comunitate, ceva friendly, așa că m-au înțeles și m-au încurajat.

Am ajuns acasă. Am fost destul de supărată. Dar m-am apucat imediat de ceva research (trebuia să fac asta înainte, dar asta e).

Așa am dat peste Ted Talks… bine, nu din prima. Am citit multe articole, am vizionat destul YouTube, dar multe făceau referire la discursurile Ted.

Am găsit cartea aici…  și apoi am început să o citesc cu entuziasm.

Mi-am schițat un To Do List pentru un discurs simpatic și util.

Plecând de la esența cărții, că scopul unui discurs e acela de a spune ceva cu sens, mi-am creat un fir roșu, un fel de nucleu al discursului, de maxim 15 cuvinte (la mine a fost destul de ușor, deh, e frumos să fii mămică), pe care l-am dezvoltat astfel încât să atrag publicul de partea mea încă de la început, asta fiind una din problemele care apar frecvent și despre care am citit în carte. Publicul se plictisește repede. O, da! De câte ori nu m-am plictisit și eu…

A fost nevoie să evit discursurile capcană, precum cele comerciale, vorbăria organizațională sau prestația inspirațională. Nimănui nu-i place să te audă că te lauzi și că ești cea mai bună mămică… aşa că mi-am propus să transmit lucruri utile și practice.

Acum am un discurs, l-am avut și prima dată, totuși ce n-am mers?!

Cred că n-am interacționat prea bine cu publicul. Poate nu ne-am conectat. În sensul ăsta, mi-am notat câteva sfaturi utile din carte care mi-au prins foarte bine: „Trebuie să te conectezi cu publicul! Fă contact vizual, arată vulnerabilitate, fă-l să râdă!”

Mici trucuri de la cei cu experiență. Notat.

Am trăit experiența multor vorbitori parcurgând cartea Ted Talks, m-am pregătit pentru multe din situațiile care se pot ivi pe scenă, le-am înțeles și am încercat să le personalizez discursului meu.

Cred că am reușit. La următoarea întâlnire m-am simțit confortabil pe scenă și am transmis ceea ce mi-am dorit, iar publicul a fost foarte receptiv. Mi-am făcut mulți prieteni noi.

M-am întors acasă, Ted Talks era tot la mine pe birou. Am zâmbit. A fost aliatul meu. Un ghid pentru un discurs reușit. Recomand.

„Salutări din partea celor fără cod de bare”

Povesteam acum ceva timp despre Dilema Omnivorului… După prima parte din carte, despre care am scris câte ceva aici, Michael Pollan abordează, într-un al doilea capitol amplu, lanțul trofic organic.

Organic… sună bine, nu?!… pare ceva în care poți avea încredere… cel puțin așa a fost pentru mine. Dar citind cu atenție povestea puiului de hipermarket, (puiul acela pe care îl cumpărăm de fiecare dată când ieșim la cumpărături), fie el și cu etichetă “organic”, am început să mă gândesc de două ori la ceea ce pun în coș, pentru mine și pentru bebe Luca. Și asta pentru că analiza făcută de Pollan arată foarte clar, cum puiul organic nu diferă cu nimic de varianta sa industrială, în sensul că nici acesta  nu știe și nu poate să fie “liber”, fiindcă nu înțelege pe deplin ideea mișcării neîngrădite, nu știe să mănânce iarbă, nu știe să iasă din cotețul în care s-a născut, și din care va pleca către noi, consumatorii. 😦 Trist. De ce?! Totul a plecat de la interesele producătorilor, agrobusinessmen-ilor, pentru care paleta termenului de produs “organic” a trebuit să se lărgească la maxim, iar, ca de obicei, o mână de ajutor a fost dată de programele guvernamentale.

Așadar ferma unde cresc puii organici presupune, printre altele, existența unui spațiu verde, spațiu cu iarbă, unde puii să iasă și “să se recreeze”. Puiul, însă, nu înțelege acest lucru și nu profită, percepția sa față de acel spațiu, oricum foarte mic, fiind una de frică de necunoscut. În concluzie, care e partea organică?!

Trecând la drumul salatelor “organice” până în hypermarket, modalitățile de ambalare, proprietățile pe care acestea le pierd, ca urmare a proceselor tehnologice, inevitabile în cazul ambalării, vidării, transportării, autorul sintetizează că ar fi o greșeală să presupunem că termenul organic pe o etichetă înseamnă automat aliment sănătos, mai ales, când acesta apare pe alimente procesate și aduse de la mare distanță, care și-au pierdut din valoarea nutritivă și din gust, cu mult înainte să ajungă pe masa noastră.

În cele din urmă, Michael Pollan ajunge la ferma Polyface, un adevărat exemplu de producător de hrană organică. Polyface este o fermă de mici dimensiuni, care aprovizionează doar o regiune din USA, unde oamenii vin cu încredere și cumpără produsele lor știind că sunt de calitate. Pornind de la folosirea judicioasă a materiilor prime, precum iarba, cei de la Polyface au pus bazele unei ferme, care arată ca un sistem natural, în care foarte puține lucruri se pierd, majoritatea fiind transformate în lucruri utile, realizându-se astfel un lanț trofic natural.

Autorul face o comparație între puii organici analizați anterior și puii crescuți la ferma Polyface. Modul transparent în care aceștia din urmă sunt crescuți, posibilitatea cumpărătorului de a asista la tăierea puilor, la pregătirea lor pentru vânzare, la analizarea mediului lor de viață, l-au impresionat plăcut făcâdu-l să afirme că merită, cu siguranță, un preț mai mare, fiind un produs care îți prezintă încredere.

DSC_0235.JPG

Ultima parte din Dilema Omnivorului prezintă lanțul trofic reprezentat de pădure, de vânători-culegători, fiind prezentate povestioare despre cum să alegi ciupercile comestibile sau cum să vânezi un porc mistreț. Ai nevoie de oameni pricepuți lângă tine, îți pot spune cu siguranță. 😀

Mi-a plăcut cartea și o recomand.  Michael Pollan a abordat un subiect din ce în ce mai controversat și mi-a oferit o imagine mai profundă a deprinderilor noastre culinare.

Într-o societate și o economie de piață în care, de cele mai multe ori prețul dictează, cred că o educație alimentară este imperios necesară pentru a ne menține un set de valori și de principii care să ne conducă la un stil de viață sănătos.

Mami, facem un puzzle?

Atenția, nevoia de ordine, chiar și logica copilului tău se manifestă în feluri nebănuite atunci când îl urmărești jucându-se. Ce fel de jocuri crezi că-i oferă prilejul de a se concentra și de a lucra cu mâinile? Am enumerat mai jos 5 tipuri de puzzle-uri care, din punctul meu de vedere, stimulează dezvoltarea copilului, capacitatea acestuia de concentrare și sporesc cunoștințele sale despre lume, ținând cont, în același timp, și de interesul lui pentru limbaj, vocabular.

1│Cuburile de plastic:

DSC_0134.JPG

 

Vin la pachet într-o sumedenie de culori și forme, însă fără prea multe exemple de ansamble, which is ok. În rest, rămâne să accesezi tu sertarul imaginație și să-ți uimești piticul cu tot felul de construcții.

Este bine, totuși, să nu faci pe eroul (pentru tăticii zeloși 😉 ). Începe cu forme simple, din câteva piese, atrage-i atenția, observă-i reacția. Apoi, implică-l, fă-l să-și dorească să contribuie și el. Încet-încet vei observa cum îți va cere să construiți ceva anume, folosind doar cuburi de culoare roșie. 😀

2│Cuburile din lemn (cu cifre):

DSC_0125.JPG

Și acestea se găsesc într-o sumedenie de forme și culori. Le prefer pe cele din lemn, doar pentru aspectul fizic, deși cele din plastic sunt poate mai home-friendly: dacă micuții le-ar arunca, nu ar strica mare lucru, dar imaginează-ți ce s-ar putea întâmpla dacă ar arunca cu cele din lemn într-o oglindă ori într-un tv? The horror! :O

Anyways, cuburile din lemn cu cifre sunt utile atunci când poate încercați să adunați și să sortați celelalte cuburi în funcție de culori sau forme. După ce formați grămăjoarele, în dreptul fiecăreia, așezați cubul care indică și numărul pieselor. În felul acesta, cred că piticii ar vizualiza și interioriza mai eficient și in a funny-playful kinda way noțiunea de “numărat”.

În orice caz, ambele tipuri de cuburi sunt educative în egală măsură.

3│Puzzle-urile din lemn ilustrând animale:

DSC_0124.JPG

Până la vârsta de 1 an, 1 an și jumătate, pentru etapa de descoperire a îmbinărilor sunt indicate puzzle-urile cu 2 până la 5 piese. După vârsta de 2 ani, copiii se vor descurca și cu puzzle-uri cu până la 10-12 piese, desigur, în ritmul și după logica proprie.

Potrivit pedagogiei Montessori, cele mai accesibile sunt cele de zoologie. Se pare că ar fi mai ușor de realizat, dar cred că s-a și demonstrat că cei mici sunt cu mult mai încântați să rezolve astfel de jocuri cu animăluțe decât cu prinți și prințese, de exemplu. (mințișoarele lor vin la pachet, în mod sigur, cu o afinitate nemărginită pentru animale ❤ ).

4│Puzzle-urile din lemn un pic mai “complicate” (cu litere):

DSC_0121.JPG

Nu e musai ca orice copil să învețe literele de la o vârstă fragedă, dar de ce să nu încerci să-l ajuți măcar să facă niște conexiuni de felul:

  • litera și animalul: C de la cămilă, I de la iepure;
  • litera și obiecte din jurul lui: J de la jucărie, M de la măsuță;
  • litera și numele apropiaților: G de la Gabi, R de la Roxi.

După ce micuțul se familiarizează cât de cât cu idea de “literă-cuvântul X începe cu litera…”, poți să încerci să schimbi, treptat, corelațiile cu alte exemple. Astfel, aproape că fără să-ți dai seama, ei vor stoca o mulțime de cuvinte, îmbogățindu-și vocabularul, și iată, învățând alfabetul. 😉

5│Cartonașele (mie îmi plac cele Montessori, editura Gama) cu ilustrații realiste:

DSC_0130.JPG

În jurul vârstei de 2 ani (poate și puțin mai devreme), poți să introduci joaca cu astfel de cartonașe sau “carduri dicționar”. Acestea pot reprezenta animale, forme și culori, fructe și legume, ori meserii (nivel hardcore :D).

Pe lângă elementul de dezvoltare a vocabularului, cartonașele vor dezvălui copiilor varietatea lumii, cu ajutorul lor reușind să cunoască tot felul de obiecte, pe care, de altfel, nu le văd zi de zi.

Răsfoindu-le de fiecare dată când se joacă, vei observa cum singurei te vor întreba ce vor să ilustreze anumite foto, îți vor spune chiar și unde au mai văzut ceva asemănător sau vor face niște ochișori mari în semn că nu cunosc destinația obiectului respectiv.

Crezi că astfel de puzzle-uri răspund și nevoii de ordine a copilului?

Tu ce tipuri de jocuri de acest fel ai folosit? Ai descoperit cumva și alte tipuri de puzzle-uri minune? 🙂