Patrick Mouratoglou. Omul care câștigă.

Totul este posibil. Nimic nu este bătut în cuie. Viața este o partidă de tenis. Intrăm în meci, ca și în viață, cu un potențial, cu un vis, cu temeri și incertitudini. Dând dovadă de ambiție, de curaj, de perseverență și de o doză considerabilă de inconștiență, putem muta și munții din loc.

New challenge for hubby 🎾 @editurapublica

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Povestea lui Patrick Mouratoglou, este una atipică pentru lumea sportului alb și se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a lui Jose Mourinho, din fotbal. Cei doi au dus conceptul de ”coach” la un alt nivel, având în comun faptul că niciunul dintre ei nu a practicat sportul ce l-a făcut celebru, la un nivel profesionist.

Visul lui Patrick, a fost să devină un tenismen de clasă. Avea potențial, dar un conflict de personalitate cu tatăl său a făcut ca acest lucru să nu fie posibil. Cu toate acestea pasiunea sa pentru tenis s-a concretizat după aproape 10 ani, atunci când a obținut finanțarea necesară deschiderii unei academii de tenis în Franța, academie care a purtat numele lui Bob Brett (sportiv australian de succes), mai apoi a devenind Mouratoglou Tennis Academy.

Patrick explică ce înseamnă să fii ”coach”, ce presupune acest lucru, cum diferă conceptul de cel de ”antrenor”. Rolul ”coach”-ului în viața unui sportiv nu este acela de a-i asigura antrenamente de calitate (acesta revenindu-i antrenorului), ci acela de a-l ajuta să depășească greutățile. Un coach trebuie să adopte o logică pe termen mediu, să dezvolte armele jucătorului său, care să-i aducă victoria ulterioară, și, în același timp, să asigure rezultatele sportive și pe termen scurt, această combinație garantând victoria.

Printre primele colaborări ale sale au fost cu Sebastian Lavie, un tănăr australian, Irena Pavlovic, Marcos Baghdatis, căruia îi rezervă un întreg capitol în cartea sa, un cipriot extrem de talentat, dar și de capricios, Anastasia Pavliucenkova sau Aravane Rezai, pe care a dus-o chiar aproape de top 10 WTA.

Dar de departe apogeul carierei lui Patrick Mouratoglou este relația pe care acesta o are cu liderul mondial, Serena Williams.

Venind după o eliminare prematură la Rolland Garros, Serena l-a cunoscut pe Mouratoglou, care îl antrena în acea perioadă pe Grigor Dimitrov, pe atunci o tânără speranță a tenisului mondial, și au hotărât să lucreze împreună începând cu turneul de la Wimbledon, turneu pe care aceasta l-a și câștigat, într-o finală în care a învins-o pe Aga Radwanska, pe atunci nr. 2 mondial. A fost primul titlu de grand slam pentru Serena după doi ani de pauză.

Patrick consideră acest reper ca fiind ”începutul unei incredibile și noi aventuri (…) o aventură pe care a început-o în urmă cu o lună” (de atât timp dura colaborarea celor doi), fiind convins că va schimba istoria tenisului, alături de Serena. Au urmat Jocurile Olimpice, US Open și Turneul Campioanelor. Serena a redevenit rapid nr. 1 mondial și acum se luptă cu recordurile. Așa cum afirmă ea în Prefața aceste cărți ”Asta înseamnă că se afla sub tutela lui Patrick Mouratoglou. Omul care câștigă”. De altfel întreaga prefață prezintă elogiile marii campioane americane la adresa celui ce îi este alături și în prezent, caracterizându-l ca un antrenor fenomenal, dar și ca un om cu ”un caracter foarte frumos”.

17692240_1070472303053169_1185929110_o.jpg

Cartea lui Patrick Mouratouglu ne îndeamnă să fim optimiști, să credem în șansa noastră și în visele noastre, chiar dacă la un moment dat par a fi foarte departe de a se împlini, ”să fim mai buni decât ne-am obișnuit să credem” așa cum bine punctează și Valentin Protopopescu (jurnalist sportiv).

Merită!

Anunțuri

40-Love

Make it work! It’s so easy…start by doing everything together…like watching tennis.

Un sport intens care dezvoltă valori precum calmul, ambiția și stăpânirea de sine.

Dar și un sport elegant, a cărui istorie îl recunoaște ca fiind “sportul alb”, promovând încă din epoca romantică a jocului, albul. Se spune că domnișoarele din înalta societate priveau partidele de tenis îmbrăcate în rochii fluide albe, nuanța elitelor, ca pentru o mare ocazie. În ciuda micșorării taberei care susținea această culoare, tenisul a continuat să poarte această etichetă datorită atmosferei civilizate din timpul meciurilor și spectatorilor manierați. La Wimbledon și în zilele noastre toți sportivii sunt îmbrăcați în alb, ceea ce menține tradiția și farmecul turneului.

Tenisul de câmp nu se număra printre sporturile cărora le acordam prea multă atenție, dar aveam și eu câțiva jucători preferați și cunoșteam câteva tipuri de lovituri…puține, ce-i drept! A devenit un obicei să privim turneele de grand slam, dar și open-urile cu mai puține puncte puse în joc. Djokovic, Federer, Nadal, Wawrinka și alții mă țin captivată ore în șir în fața televizorului. Mi-am îmbogățit vocabularul cu expresii de genul backhand, topspin, smash, forehand, voleu, scurtă.

E un sport plăcut de practicat, deși personal, mi-a fost mai greu să învăț, dar am cel mai răbdător “antrenor” care îmi spune mereu că trebuie să fi perseverent. Se pare că nu am cel mai bun rever din circuit :D.

Mă bucură înmulțirea terenurilor de tenis, practicarea acestui sport în aer liber și, în general, deschiderea evidentă a oamenilor către acest joc atât de frumos. Să recunoaștem că și performanțele Simonei Halep au contribuit la schimbarea percepției vizavi de tenis. E minunat să vezi cum o româncă se află în elita mondială.

Așteptăm, cu nerăbdare, luna aprilie când va avea loc turneul BRD Năstase Țiriac Throphy (ATP World Tour 250) de la București. Vreau să strâng cât mai multe autografe, eventual, și pe cel al câștigătorului. Anul trecut a fost Dimitrov fetelor 😉

C’est moi, Alina! 🙂