Sharapova. De neoprit.

Maria Sharapova. Toți o știm. Jucătoare de tenis rusoaică, blondă, înaltă, frumoasă, dar mai ales controversată.

Recunosc că înainte să-i citesc autobiografia, ”De neoprit”, nu o înțelegeam aproape deloc în privința comportamentului ei arogant (țin minte un interviu al Simonei Halep care vorbea despre celelalte jucătoare din circuit, afirmând despre Sharapova că este singura care nu salută și nu zâmbește vreoodată),  și al ”răutății” pe care o are în privire în timpul meciurilor, o ”răutate”, însă, care a ajutat-o enorm în cariera sa.

De curând, Sharapova a revenit după suspendarea de 15 luni care i-a fost dictată fiindcă a folosit o substanță interzisă. Din nou, când am auzit vestea suspendării, ”breaking news-ul”, mi-am zis, ca mulți alții, ”e o trișoare, doar așa a reușit, nu merită toată faima de care se bucură” și altele poate mai dure, însă e interesant să auzi și opinia ei, pe care și-a exprimat-o detaliat în această carte, fiind vorba despre o substanță nou introdusă de ITF, pe care și-o administra ca tratament pentru inimă de mulți ani. Maria recunoaște că a fost o greșeală, dar în niciun caz una intenționată sau una care să o ajute să-și îmbunătățească performanțele sportive.

Acest eveniment pare a fi ultimul dintr-un șir de momente de suspans, de cumpănă ale vieții sale. Aventura sa a început la vârsta de 4 ani când a fost observată de un antrenor rus pe terenurile de zgură din Soci, și care i-a recomandat tatălui Mariei să plece împreună din țară pentru a avea șansa de a ajunge numărul 1 mondial. (Îi spune că dacă Mozzart s-ar fi născut în Rusia, cu siguranță n-ar mai fi avut succesul și recunoașterea valorii sale).

Nu a fost un lucru ușor, contextul politic fiind unul nefavorabil (se destrăma URSS), dar printr-un complex de împrejurări, Maria și tatăl său Iuri au ajuns în America, unde au început să bată la porțile marilor academii de tenis. Drumul a fost plin de obstacole. Lipsa banilor, schimbarea mai multor orașe și evitarea unor capcane întinse de așa-ziși binevoitori au făcut din copilăria Mariei o adevărată poveste, din fericire cu happy-end.

Viața și cariera Mariei s-au schimbat după ce a câștigat Wimbledon-ul la doar 17 ani, după o finală cu Serena Williams. Este una dintre cele două victorii ale sale împotriva americancei. Interesant mi s-a părut cum Maria povestește că după meci, a auzit-o pe Serena plângând în vestiar, aceasta promițându-și că nu va mai pierde în fața ”fetișcanei aceleia”. În prezent, scorul întâlnirilor directe este de 19-2! 😐

Sharapova a mai câștigat două turnee de mare slam, US Open și Australian Open, devenind și nr. 1 mondial, dar o accidentare la umăr a forțat-o să se retragă din circuit pentru o perioadă și să-și piardă ritmul de competiție.

Însă, cu o voință de fier și cu dorința de a reuși, Maria a revenit și a câștigat în 2012 și ultimul titlu de mare slam care-i lipsea din palmares, Rolland Garros, într-o finală contra Sarei Errani. Ulterior, în 2014, a repetat această performanță chiar împotriva Simonei Halep, într-un meci epic, ce a durat mai mult de trei ore, și despre care afirmă că putea fi câștigat de oricare dintre jucătoare.

Sharapova vorbește și despre viața personală, atât de importantă în viața oricărei persoane, despre admirația secretă pe care i-a purtat-o spaniolului Juan Carlos Ferrero (fost câștigător de Rolland Garros), un tip mai în vârstă decât ea și pe seama căruia pune câștigarea primului titlu de mare slam, la Wimbledon.

Maria a fost logodită cu un jucător de baschet, Sasha Vujacic, cu care a avut o relație care nu s-a sfârșit cum și-ar fi dorit. 😦 Ultimul ”lover” amintit de Maria este Grigor Dimitrov, un bulgar chipeș, jucător de tenis asemănat la stil cu Federer și mai mic cu câțiva ani decât Sharapova.

Cu un total de 5 titluri de mare slam, câștigătoare la Turneul Campioanelor și fost lider mondial, cariera Mariei Sharapova este una impresionantă și nu pare să se încheie prea curând.

Puterea fantastică de luptă, dorința de a juca tenis, profesionalismul și, nu în ultimul rând, impresionanta poveste de viață m-au făcut să-mi schimb puțin părerea despre omul Maria Sharapova. E ca și când ai cunoaște mai bine o persoană și ai spune că ”mda… nu e chiar cel mai rău om din lume. Are și părți pozitive”.

24474638_1294289880671409_1136609524_o.jpg

Nu fac mofturi. Nu arunc racheta. Nu îi ameninț pe arbitrii de linie. Nu renunț. Dacă vrei să mă învingi, trebuie să muncești pentru fiecare punct, pentru fiecare game. Nu îți dau nimic gratis.

Oricum ar fi, oricum ai percepe-o, cu bune și rele, trebuie să recunoaștem că Maria este o mare campioană.

Anunțuri

Patrick Mouratoglou. Omul care câștigă.

Totul este posibil. Nimic nu este bătut în cuie. Viața este o partidă de tenis. Intrăm în meci, ca și în viață, cu un potențial, cu un vis, cu temeri și incertitudini. Dând dovadă de ambiție, de curaj, de perseverență și de o doză considerabilă de inconștiență, putem muta și munții din loc.

New challenge for hubby 🎾 @editurapublica

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Povestea lui Patrick Mouratoglou, este una atipică pentru lumea sportului alb și se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a lui Jose Mourinho, din fotbal. Cei doi au dus conceptul de ”coach” la un alt nivel, având în comun faptul că niciunul dintre ei nu a practicat sportul ce l-a făcut celebru, la un nivel profesionist.

Visul lui Patrick, a fost să devină un tenismen de clasă. Avea potențial, dar un conflict de personalitate cu tatăl său a făcut ca acest lucru să nu fie posibil. Cu toate acestea pasiunea sa pentru tenis s-a concretizat după aproape 10 ani, atunci când a obținut finanțarea necesară deschiderii unei academii de tenis în Franța, academie care a purtat numele lui Bob Brett (sportiv australian de succes), mai apoi a devenind Mouratoglou Tennis Academy.

Patrick explică ce înseamnă să fii ”coach”, ce presupune acest lucru, cum diferă conceptul de cel de ”antrenor”. Rolul ”coach”-ului în viața unui sportiv nu este acela de a-i asigura antrenamente de calitate (acesta revenindu-i antrenorului), ci acela de a-l ajuta să depășească greutățile. Un coach trebuie să adopte o logică pe termen mediu, să dezvolte armele jucătorului său, care să-i aducă victoria ulterioară, și, în același timp, să asigure rezultatele sportive și pe termen scurt, această combinație garantând victoria.

Printre primele colaborări ale sale au fost cu Sebastian Lavie, un tănăr australian, Irena Pavlovic, Marcos Baghdatis, căruia îi rezervă un întreg capitol în cartea sa, un cipriot extrem de talentat, dar și de capricios, Anastasia Pavliucenkova sau Aravane Rezai, pe care a dus-o chiar aproape de top 10 WTA.

Dar de departe apogeul carierei lui Patrick Mouratoglou este relația pe care acesta o are cu liderul mondial, Serena Williams.

Venind după o eliminare prematură la Rolland Garros, Serena l-a cunoscut pe Mouratoglou, care îl antrena în acea perioadă pe Grigor Dimitrov, pe atunci o tânără speranță a tenisului mondial, și au hotărât să lucreze împreună începând cu turneul de la Wimbledon, turneu pe care aceasta l-a și câștigat, într-o finală în care a învins-o pe Aga Radwanska, pe atunci nr. 2 mondial. A fost primul titlu de grand slam pentru Serena după doi ani de pauză.

Patrick consideră acest reper ca fiind ”începutul unei incredibile și noi aventuri (…) o aventură pe care a început-o în urmă cu o lună” (de atât timp dura colaborarea celor doi), fiind convins că va schimba istoria tenisului, alături de Serena. Au urmat Jocurile Olimpice, US Open și Turneul Campioanelor. Serena a redevenit rapid nr. 1 mondial și acum se luptă cu recordurile. Așa cum afirmă ea în Prefața aceste cărți ”Asta înseamnă că se afla sub tutela lui Patrick Mouratoglou. Omul care câștigă”. De altfel întreaga prefață prezintă elogiile marii campioane americane la adresa celui ce îi este alături și în prezent, caracterizându-l ca un antrenor fenomenal, dar și ca un om cu ”un caracter foarte frumos”.

17692240_1070472303053169_1185929110_o.jpg

Cartea lui Patrick Mouratouglu ne îndeamnă să fim optimiști, să credem în șansa noastră și în visele noastre, chiar dacă la un moment dat par a fi foarte departe de a se împlini, ”să fim mai buni decât ne-am obișnuit să credem” așa cum bine punctează și Valentin Protopopescu (jurnalist sportiv).

Merită!