„Salutări din partea celor fără cod de bare”

Povesteam acum ceva timp despre Dilema Omnivorului… După prima parte din carte, despre care am scris câte ceva aici, Michael Pollan abordează, într-un al doilea capitol amplu, lanțul trofic organic.

Organic… sună bine, nu?!… pare ceva în care poți avea încredere… cel puțin așa a fost pentru mine. Dar citind cu atenție povestea puiului de hipermarket, (puiul acela pe care îl cumpărăm de fiecare dată când ieșim la cumpărături), fie el și cu etichetă “organic”, am început să mă gândesc de două ori la ceea ce pun în coș, pentru mine și pentru bebe Luca. Și asta pentru că analiza făcută de Pollan arată foarte clar, cum puiul organic nu diferă cu nimic de varianta sa industrială, în sensul că nici acesta  nu știe și nu poate să fie “liber”, fiindcă nu înțelege pe deplin ideea mișcării neîngrădite, nu știe să mănânce iarbă, nu știe să iasă din cotețul în care s-a născut, și din care va pleca către noi, consumatorii. 😦 Trist. De ce?! Totul a plecat de la interesele producătorilor, agrobusinessmen-ilor, pentru care paleta termenului de produs “organic” a trebuit să se lărgească la maxim, iar, ca de obicei, o mână de ajutor a fost dată de programele guvernamentale.

Așadar ferma unde cresc puii organici presupune, printre altele, existența unui spațiu verde, spațiu cu iarbă, unde puii să iasă și “să se recreeze”. Puiul, însă, nu înțelege acest lucru și nu profită, percepția sa față de acel spațiu, oricum foarte mic, fiind una de frică de necunoscut. În concluzie, care e partea organică?!

Trecând la drumul salatelor “organice” până în hypermarket, modalitățile de ambalare, proprietățile pe care acestea le pierd, ca urmare a proceselor tehnologice, inevitabile în cazul ambalării, vidării, transportării, autorul sintetizează că ar fi o greșeală să presupunem că termenul organic pe o etichetă înseamnă automat aliment sănătos, mai ales, când acesta apare pe alimente procesate și aduse de la mare distanță, care și-au pierdut din valoarea nutritivă și din gust, cu mult înainte să ajungă pe masa noastră.

În cele din urmă, Michael Pollan ajunge la ferma Polyface, un adevărat exemplu de producător de hrană organică. Polyface este o fermă de mici dimensiuni, care aprovizionează doar o regiune din USA, unde oamenii vin cu încredere și cumpără produsele lor știind că sunt de calitate. Pornind de la folosirea judicioasă a materiilor prime, precum iarba, cei de la Polyface au pus bazele unei ferme, care arată ca un sistem natural, în care foarte puține lucruri se pierd, majoritatea fiind transformate în lucruri utile, realizându-se astfel un lanț trofic natural.

Autorul face o comparație între puii organici analizați anterior și puii crescuți la ferma Polyface. Modul transparent în care aceștia din urmă sunt crescuți, posibilitatea cumpărătorului de a asista la tăierea puilor, la pregătirea lor pentru vânzare, la analizarea mediului lor de viață, l-au impresionat plăcut făcâdu-l să afirme că merită, cu siguranță, un preț mai mare, fiind un produs care îți prezintă încredere.

DSC_0235.JPG

Ultima parte din Dilema Omnivorului prezintă lanțul trofic reprezentat de pădure, de vânători-culegători, fiind prezentate povestioare despre cum să alegi ciupercile comestibile sau cum să vânezi un porc mistreț. Ai nevoie de oameni pricepuți lângă tine, îți pot spune cu siguranță. 😀

Mi-a plăcut cartea și o recomand.  Michael Pollan a abordat un subiect din ce în ce mai controversat și mi-a oferit o imagine mai profundă a deprinderilor noastre culinare.

Într-o societate și o economie de piață în care, de cele mai multe ori prețul dictează, cred că o educație alimentară este imperios necesară pentru a ne menține un set de valori și de principii care să ne conducă la un stil de viață sănătos.

Anunțuri

Un săpun natural cu dichis

sapunul cu lapte de capra.jpg

Laptele de capră poate fi secretul unei vieți mai sănătoase. Consumat ca atare sau folosit ca ingredient de bază la fabricarea unor produse de îngrijire, laptele de capră hrănește și fortifică organismul într-un mod natural.

Am introdus cu succes laptele de capră în alimentația lui Luca, deocamdată sub forma iaurtului de la Artesana și mi-a fost drag să văd cu câtă plăcere și nerăbdare îl cere. Chiar nu a făcut nazuri. Sper să se înțeleagă bine și pe viitor.

Acum câteva zile, m-am gândit să încerc și produsele de îngrijire care au la bază laptele de capră. Am început cu săpunurile handmade, iar cum de curând am descoperit brandul Jovis, am comandat pe site-ul lor săpunul cu lăptișor de matcă. Citisem despre el că împuținează ridurile 😉 , regenerează, tonifică și revitalizează pielea și hidratează în profunzime.

Jovis este un brand nou, 100% românesc, ale cărui produse sunt fabricate numai din ingrediente naturale, de proveniență organică. Produsele potrivite persoanelor care alăptează, nu conțin uleiuri esențiale sau ingrediente cu potențial alergen și sunt foarte blânde cu pielea sensibilă.

Săpunul cu lapte de capră l-am găsit în categoria “Copii”, iar opiniile celorlalți utilizatori m-au convins să-l cumpăr.

Am primit o cutiuța drăguță, simplă, cu design pe placul meu. Săpunul m-a surprins mai întâi cu mirosul discret al lăptișorului de matcă, dar fiindcă l-am scăpat din ochi pentru o secundă, cineva l-a folosit pe post de rotiță. 😀

DSC_0357.JPG

Folosesc săpunul de o săptămână deja. Pielea mâinilor, dar și a corpului rămâne moale și revitalizată de fiecare dată. Pot spune și eu că am piele de bebeluș. 😀 O simt mai hidratată și parcă nu mi se mai înăsprește așa repede după ce mă ocup de treburile cotidiene. Mă gândesc serios să-l testez și pentru față.

Anyway… în oferta celor de la Jovis mai gãseşti şi sãpunuri cu aloe vera și nămol de Techirghiol. Le-am trecut și pe ele pe wishlist-ul meu.

sapun-natural-lapte-de-capra-si-aloe-vera-500x500.jpg sapun-natural-lapte-de-capra-namol-500x500.jpg

Sunt mulțumită de alegerea mea în direcția organic, natural, handmade, iar decizia de a înlocui, treptat, produsele de îngrijire dermato-cosmetice cu altele ce conțin 100% ingrediente naturale mi se pare una foarte inspirată.

C’est moi, Alina! 🙂