About Bookfest 2017

Am ajuns la Bookfest! Yey!… so, despre asta vreau să vă povestesc. 😀

Cu toate că târgul a fost la cea de-a XII-a ediție, pentru mine a fost prima, și cât de bine îmi pare că nu am ratat-o!

L-am luat pe hubby (vrând-nevrând :D) de mână, (știu eu că, de fapt, și-a dorit și el escapada noastră), l-am lăsat pe #greenmamasboy la bunici, și am tulit-o.

Într-o oră și un pic am ajuns. După cât ne-am învârtit după un loc de parcare eram sigură că va fi multă lume prezentă la eveniment. Am rezolvat repede și acest ”mic” detaliu și here we go! Cărți. Muuulte cărți! Just awesome!

Cred că am luat fiecare stand în parte, în căutare de diversitate. N-am venit după un titlu anume, we just went with the flow. 🙂 M-am bucurat de cărți, de mirosul lor, de atâtea persoane cu aceaași pasiune.

20170528_130101.jpg

Stock-ul de #1babybookpesaptamana s-a reînnoit rapid. I-am cumpărat pe Asterix și Obelix, o carte cu benzi desenate, pe curajoșii Gărzii Feline și am pus ochii pe Sacha și aventurile lui din Castelul fermecat, din colecția Nemi. Ce să mai, am fost surprinsă să văd cât de multe cărți pentru copii pot fi publicate. Cred că și ilustrațiile ajută, mai mult, îi încurajează pe cei mici să-și dorească să citească poveștile pline de pățanii dintre cele mai amuzante.

20170528_132117.jpg

Stand-ul Publica, a fost la mare căutare. Am dat câteva coate să-mi fac loc și să mă asigur că plec acasă cu titlurile de pe wishlist-ul meu, de fapt, al nostru. Hubby a fost foarte încântat să găsească autobiografia lui Ronnie OSullivan, și pentru că tot a început Rolland Garros-ul, a pus mâna și pe cartea despre Rafael Nadal. Eu, în schimb, mai girlish, am ales ”Nu genul ăla de fată„ de Lena Dunham, dacă ați urmărit serialul Girls difuzat pe HBO, știți despre ce vorbesc și ”10 materiale minune și poveștile lor” din Co-lecția de știință, o colecție dedicată celor mai interesante și importante idei științifice, descoperiri și inovații din lumea de azi. Nu mă voi opri aici. Mai vreau și alte titluri.

#bookfest, aici e de mine 😁

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Le-am salutat și pe fetele de la Books Express. Am fost impresionată de prezentarea lor și am stat de povești cu Bogdana. Btw, Frida rulz, o voi purta o vreme! 😉

Am cumpărat de la Okian, ”Of Mice and Men” de John Steinbeck, o nuvelă pe care abia aștept să o citesc, mai ales că a fost ecranizată prin 1992, cu John Malkovich în rolul lui Lennie Small, iar regizorul, din câte îmi aduc eu aminte, a fost nominalizat pentru Palm d’Or la Festivalul de la Cannes.

Una peste alta nu știu cum a trecut timpul, iar după câteva ore am ieșit cu un zâmbet larg și cu multe plase pline de cărți. Ce poate fi mai frumos pentru a Sunday Date?!

Anunțuri