«O poveste este o promisiune» – Juniper

Poveștile adevărate nu se livrează cu ajutorul comunicatelor de presă. Iar când doi părinți își aștern experiența dureroasă, fără perdele, pur și simplu, cred că oricare dintre noi ar trebui să o citească, părinte sau nu. Și nu pentru că uite un exemplu de părinți stăruitori, încrezători și puternici, nu, dimpotrivă, pentru cât de umani sunt, pentru sinceritatea realității, pentru greșelile pe care le-au făcut ori pentru alegerile discutabile.

Citind-o pe Juniper, mi-am notat câteva rânduri, care cu toate că poate sună familiar, sunt reprezentative și pentru câteva momente din postura mea de părinte. Citatele sunt extrase de pe la începutul cărții, când nu știam exact ce întorsătură vor lua lucrurile, când abia începeam să o descopăr pe Kelley French, o tânără jurnalistă care își dorea să fie mămică cu orice preț. Și sincer, nu cred că m-am gândit că o să meargă atât de departe, dar, din nou, acesta este farmecul cărții acesteia, sinceritatea și transparența.

Îi eram datoare cu un tată fantastic. Îi eram datoare cu devotamentul meu deplin și cu toate eforturile de a fi un exemplu bun pentru ea.

Voiam să-mi ajut fiica să devină cea mai bună versiune a sa, nu o copie a mea.

”Îmi doream să cresc un copil încrezător și curajos. În copilărie fusesem timidă. Voiam să cresc un lider, un om cu capul pe umeri.

Cu toate că este o carte grea, apăsătoare prin detaliile procedurilor medicale, care involuntar, mi-au stârnit frustrarea, mi-am dorit să o parcurg, mi-am dorit să o văd pe Junebug dincolo de orice pericol și pe cei doi, Tom și Kelley, apropiați din nou. Am simțit cumva că se vor regăsi, pentru că oricât de greu le-ar fi fost, Junebug nu a fost degeaba ”un miracol”. Un copilaș cu așa o personalitate, nu avea cum să nu-i învețe o lecție despre viață și puterea speranței.

O experiență apăsătoare, cu pauze de plâns, de introspecție, de autocritică, de încurajare, dar în definitiv, o experiență pozitivă. Cu toate că pe Tom și Kelley i-a transfigurat, în același timp, i-a transformat în părinții absolut normali care sunt astăzi, cu griji, frustrări, slăbiciuni, bucurii și reușite.

Juniper cred că m-a ajutat să-mi depășesc teama de a mai scrie pe aici, din când în când, câteva rânduri despre cum e să fii mamă în momentele acelea când simți efectiv că îți vine să-ți iei câmpii sau când abia aștepți să se lase liniștea, să te poți furișa sub dușul fierbinte unde să stai minute bune, golindu-ți mintea de grija micului-dejun de a doua zi. Juniper este și despre faptul că este în regulă să vorbești de întreg pachetul, a deveni părinte, în mod sigur, nu e întotdeauna cel mai roz lucru care ți s-a întâmplat. 😉

«O poveste este o promisiune», mi-a spus Tom odată. «Este promisiunea că merită să așteptăm sfârșitul.»

Anunțuri