”Eu o să vorbește drăguț cândva” ;)

Am încheiat cu bine o săptămână mai ciudățică, multe deadline-uri la job, copil bolnav, vreme capricioasă… Cu toate astea, statul pe-acasă cu Luca a avut beneficiile lui: quality time cu prietenașul meu și o carte bună, citită cât ai zice Sedaris.

Eu o să vorbește drăguț cândva” de David Sedaris ședea în bibliotecă nebăgată în seamă de vreo lună, dar mi-am adus aminte de #haibunreadingchallenge de maicarte cu un titlu atractiv”, iar titlul ăsta mi s-a părut mai mult decât potrivit.

Short to read list for this may 👓📖

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

Let’s ”Me Talk Pretty One Day”!

În agenda mea, am notat înainte, următoarele întrebări ”Voi râde cu lacrimi?”, ”Mi se va părea că se termină prea repede?”… DA și da, ar fi răspunsurile, după ce am dat-o gata în trei zile. 😀 Însă, acum, se ridică o nouă întrebare… ”Voi mai găsi eu ceva la fel de haios?”. (aștept recomandări 🙂 )

Mi-a plăcut scrierea lui pentru faptul că toate situațiile bizare în care intra, destul de des, au fost tratate ca atare, mai mult decât atât, le-a prezentat cu un spirit auto/critic, fără să facă exces de sarcasm. Practic, m-a determinat să încerc să privesc cu alți ochi momentele ”dificile” prin care, inevitabil, mai trec și eu, să nu mă las afectată, să fac haz de necaz, iar la sfârșitul zilei, să pun capul pe pernă cu zâmbetul pe buze.

De exemplu, David nu a fost câtuși de puțin deranjat să lucreze o vreme printre niște indivizi dubioși, care mai de care mai shady, dimpotrivă, s-a adaptat situației și cumva a început să aparțină găștii pestrițe formată din Lyle, un cântăreț de muzică folk, Ivan, un imigrant rus, Richie, un tip de 2 metri înălțime, 150 kg., fost condamnat pentru crimă și Patrick, angajatorul zgârcit. Cam asta a însemnat ”Marele salt înainte” pentru David, ”distinsul academician”. 🙂

Totuși, trebuie să recunosc că am regăsit, pe alocuri, și un David oarecum duios. (if that’s the case) M-a impresionat cum în aproape fiecare capitol este prezent tatăl său, Lou (căruia, de altfel, îi și dedică volumul): ”Când eram mic, tata…”. Cu toate că nu avea niciun interes comun cu tatăl său, David vorbește cu umor și tandrețe despre Lou. Înțeleg și de ce. Până la urmă cartea ar putea fi privită ca un elogiu la adresa lui Lou. Păi, Lou Sedaris a făcut o treabă destul de bună crescând 6 copii, cu toate ”prelegerile lui exasperante” ori cu împinsul de la spate în ”cariera” muzicală.

So, de la alegerea ingenioasă a titlurilor capitolelor, la glumele pe seama unor momente până la urmă penibile din viața lui, Sedaris m-a făcut să-mi doresc să mai vreau să-l citesc, să râd din nou pe înfundate cât timp doarme Luca, apoi să-i povestesc lui Marius, toate detaliile subtile, pățaniile (dacă le pot spune și așa) lui David, copilul sâsâit, dar și ale lui David, adultul responsabil… not!

Vă las mai jos și câteva fun facts pe care le-am descoperit parcurgând cartea:

Carrot juice, the book of May #haibunreadingchallenge and the cutest book sign 📑💭

A post shared by Alina (@green.mama.blog) on

  • băieții de 12 ani – cel mai barbar grup demografic care ar putea să existe;
  • Dexter Gordon – saxofonist tenor american, solist de muzică jazz;
  • Mr Natural – în top 35 al celor mai importante benzi desenate;
  • Sidney Sheldon – scriitor și scenarist american;
  • Fiecare dintre noi era un bărbat captiv într-un trup de copil.

Cartea o găsiți aici, și pe cuvânt, că merită citită. Te binedispune și chiar te face să râzi cu lacrimi. 😀