Cei mai deștepți copii din lume

”Cei mai deștepți copii din lume”. M-a atras titlul! Nu citisem nicio recenzie înainte să o deschid, dar am simțit că vreau să fac asta. Am fost curioasă!

Despre ce este vorba?

Trei adolescenți americani, Kim, Eric și Tom, decid să renunțe pentru un an la sistemul american de învățământ, un sistem care nu se află la cele mai înalte standarde, conform rezultatelor obținute de către elevi la testul PISA.

Testul PISA este un test internațional care apreciază abilitățile de cunoaștere și înțelegere ale tinerilor în diferite ramuri educaționale. În carte, sunt descrise câteva exemple de posibile întrebări, una dintre ele fiind despre un articol de ziar, în conținutul căruia se exprima îngrijorarea în privința creșterii alarmante a numărului de infracțiuni comise anual. Se prezenta, de asemenea, și un grafic care arăta creșterea, respectiv de la 510 la 515 într-un an de zile. Întrebarea era dacă știrea este adevărată sau falsă și necesita argumentări.

Revenind la Kim, Eric și Tom. Aceștia au ales schimbul de experiență în țări precum Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, țări cu punctaje de top la testul PISA. Pe tot parcursul anului, autoarea, Amanda Ripley, i-a urmărit și a păstrat legătura cu aceștia pentru a găsi răspunsurile pentru care sistemul american de învățământ nu era atât de performant.

Finlanda. O țară care a investit mult în profesori, în formarea acestora. Ei sunt respectați de către elevi, care au garanția faptului că în fața lor se află persoane foarte bine pregătite. Activitatea didactică este catalogată ca fiind una de normalitate, în sensul că adolescenții finlandezi conștientizează importanța studiului și îl acceptă ca pe un fapt unanim.

Definitoriu pentru sistemul finlandez este cuvântul ”sisu” care înseamnă tărie în fața sorții, dar și mult decât atât, un foc interior care ajută la izbânda finală, la atingerea scopului propus.

 ”Sisu este versiunea finalndeză a motivației, o forță tăcută care nu dispare niciodată.”

Coreea de Sud. Să fiu sinceră este capitolul care m-a captat cel mai mult.

Am fost cu adevărat mișcată să citesc despre ”competiția copilului de fier” sau ”oala sub presiune”.

Programul unui adolescent coreean te-ar putea speria de-a binelea. Începe cu orele de clasă, la școala de stat, ore la care elevii mai mult dorm. Da, dorm, așa se pare, datorită oboselii, mulți elevi sunt răpuși de oboseală și adorm pur și simplu la orele de clasă, un lucru ce pare a nu fi deranjant pentru profesori. În continuare, după câteva activități extracuriculare, de curățenie în sălile de curs, urmează meditațiile, de regulă, târziu după ora 23!

Sistemul coreean de meditații pare a fi extrem de bine organizat. Sunt constituite așa numitele ”hagwonuri”, societăți care le organizează. Acestea nu sunt deloc ieftine, dar fac parte din cultura acestui popor, astfel încât fiecare familie suportă, mai greu sau mai ușor aceste cheltuieli.

Este o comparație foarte inspirată între echipele de fotbal și aceste hagwonuri, evidențiată din perspectiva transferurilor de jucători, respectiv profesori. Există cazul unui profesor care a câștigat într-un an suma de 4 milioane de dolari din meditații. Fabulos!

Dată fiind amploarea acestui fapt, au apărut programe guvernamentale care să limiteze timpul petrecut de elevi în hagwonuri. A fost înființată chiar și o poliție specială care să controleze aceste aspecte, existând numeroase cazuri de eludare a legii. Frapant!

De ce toate astea? Pentru că în Coreea de Sud, accesul la universitățile de top, trei la număr, garantează succesul, concretizat în slujbe bine plătite și, în general, o viață fără griji. Însă puțini sunt cei care reușesc, iar nefericirea și frustrarea se traduc de multe ori în adevărate tragedii. De exemplu, rata sinuciderii în rândul tinerilor care termină școala este extrem de ridicată.

Polonia. Polonia este analizată prin prisma progreselor remarcabile pe care le-a făcut, în special, după situația dificilă în care s-a aflat după al doilea război mondial. Politici guvernamentale curajoase, deși amplu dezbătute și criticate, s-au dovedit a fi un succes pentru societate, iar, în prezent, sistemul polonez de invățământ este unul de elită.

Ca principală particularitate este plasarea elevilor, în funcție de aptitudini, la vârsta de 16 ani. Un fel de separare, în care apar și școlile de arte și meserii, care au fost și în sistemul românesc, și care preiau elevii ce nu vor urma o facultate, dar se vor axa pe o anumită meserie.

Una peste alta, o idee interesantă a Amandey Ripley, transpusă într-o carte de succes, care m-a captivat și care mi-a oferit mai multe imagini paralele, sugestive, între sisteme educaționale de succes, dar total diferite.