#greenbiscuits pentru cei mici

Zilele trecute am povestit câte ceva despre un mic-dejun sănătos pentru întreaga familie, de la mic la mare, #greenmamasbreakfast. 😉 Am pornit de la ideea că masa de dimineața este cea mai importantă masă a zilei, pe care, într-o săptămână obișnuită, toți o servim împreună. Și cum fiecare dintre noi are nevoie de multă energie, cel puțin până la ora prânzului, am ales ingrediente, în primul rând, todler friendly, iar apoi, sățioase și care să ne ofere boost-ul de energie vital 😉 dimineților noastre încărcate.

În aceeași notă green, am vorbit acum ceva timp despre healthy snacking, când Luca abia începuse să primească prima gustare dintre mese. A trecut timpul, și mititelul primește, în continuare, snack-uri sănătoase. Faptul că am început de timpuriu să-i povestim despre morcovi, mere and co., dar și prin puterea exemplului propriu, cred că l-am ajutat să-și însușească câteva abilități de healthy snacking.

DSC_0883.JPG

Și cum inevitabil mai avem și zile când poate n-avem chef sau timp pentru a găti… da, mai trecem și prin momente dintr-acestea, iar cine nu le recunoaște înseamnă că… well, e din alta ligă, 😀 am zis totuși, să nu facem rabat de la regula healthy snacking.

În continuare, sunt de părere că gustările sănătoase dintre mese oferă echilibru alimentației pe parcursul zilei. Iar în dorința de a diversifica puțin, listei noastre old school, i-am adăugat câteva noutăți. Am întrebat în stânga, în dreapta, am vizionat liste de produse, de ingrediente, și am dat iama printre rafturile Băcăniei Naturiste, unde am descoperit niște biscuiți fără zahăr și fără gluten, care seamănă foarte mult cu cei făcuți în casă de noi.

DSC_0884.JPG

Biscuiții arată ca cei pe care îi prăjiturim noi în bucătărie și cel mai mult m-a încântat că sunt făcuți manual din făină de orez și făină din năut, despre care știu că este foarte bogată în fibre și proteine. Și pentru că nu conțin conservanți sau alte nebunii, sunt alternativa perfectă gustărilor homemade.

DSC_0885.JPG

Deci pe lângă morcovii cruzi, fructele de sezon (toamnă/iarnă: mere, pere, gutui, struguri, dovleac), merele coapte cu scorțișoară, după amiaza, în drum spre casă, până la ora cinei, prin parc, la joacă, în deplasări, ronțăim acum și biscuiți cu nuci, cu roșcove și lămâie. Cei cu lămâie sunt preferații mei, cu nuci pentru hubby, iar cei cu roșcove și ovăz, desigur, pentru Luca, mare amator de biscuiți cu ”ciocolată”. 😉 Lângă…? Un pahar de nectar de dovleac. L-am cucerit! 😀

Reclame

Micul bucătar și dovleceii pane

Când mă gândesc la perioada alăptării, nu pot să nu mă las cuprinsă de emoții. Era așa o veselie de ambele părți când se apropia ora mesei! Dar mai mult decât atât nu duceam grija gustărilor dintre mese, pentru că orice s-ar fi întâmplat, oriunde ne-am fi aflat, aveam la purtător cel mai bun snack. Sigur, au existat morcoveii, fructele, bucățelele de legume, cât de cât reușind chiar să-l conving că sunt delicioase și că este important să le consumăm des, mai ales pentru aportul natural de vitamine.

Povesteam astă-vară de conceptul de healthy snacking for babies. Ei bine, în prezent, sunt destul de mulțumită că au fost multe ocazii când îndemnul meu a fost ascultat cu băgare de seamă, în sensul că #bebeLuca a preferat un măr în favoarea unui biscuite. Ori dacă la început, am apelat la câteva vicleșuguri, ușor, ușor, el s-a deprins să-mi ceară singur un măr sau o pară.

Cu toate astea, după înțărcare au trecut vreo două săptămâni până mi-am găsit ritmul și m-am lămurit cam ce-ar putea să înlocuiască lăpticul matern ca și gustare. Fructele, legumele crude sau fierte, alunele au rămas de neînlocuit, power quick snackurile potrivite oricărui moment, de exemplu, pe drumul la întoarcere de la creșă, când mergeam la bunici, în vizite sau când plecam în vreun road trip.

Dar pe lângă gustările rapide, a fost necesar să învăț să-i gătesc mese ce ar fi putut să țină locul unui mic-dejun sau unei cine târzii (ușor, hrănitor), ceva care să funcționeze la fel de bine și pe post de gustare nutritivă.

Așa am ajuns la dovleceii pane, foarte simplu de pregătit, implicând musai atenția și ajutorul prețios al celui mic:

1│tocăm 3-4 fire de ceapă verde;

2│batem spumă 3 ouă cu un praf de sare și 2 lingurițe de ulei de măsline;

3│adăugăm o ceșcuță de lapte și o mână de făină de ovăz (sau de grâu), amestecând continuu până obținem o consistență asemănătoare celei de clătite;

4│îl lăsăm pe cel mic să amestece ceapa tăiată, să mai presare, eventual, puțin oregano;

DSC_1587.JPG

5│feliem un dovlecel (felii subțiri);

6│trecem dovlecelul prin ouă;

DSC_1605.JPG

7│fără a mai folosi ulei suplimentar, frigem dovleceii;

8│îi mâncăm cât încă mai sunt calzi, cu smântână.

DSC_1611.JPG

Pentru o idee mai green, ori dacă vrem să-i transformăm într-o masă propriu-zisă, alături, pregătim și o salată verde (rucola, spanac, lăptuci, broccoli) cu bucățele de brânză proaspătă, 2 linguri de ulei de măsline și puțină zeamă de lămâie. În felul ăsta, îl asigurăm pe cel mic, prin exemplul propriu, că este în regulă să mănânce și chestii verzi. 😀