Cana mea de inspirație

my nightly cup of inspiration (2).jpg

Ceaiul de ghimbir mă inspiră. Îmi este alături în momentele în care sunt singură și liniștită cu propriile-mi idei pe care mi le aștern pe hârtie pentru ca mai apoi să le împărtășesc cu voi.

Seara, după ce adoarme Luca, mă îndrept tacticos în bucătărie și îmi pregătesc o cană de ceai lângă care, recunosc, merge și ceva dulce, o brioșă, spre exemplu. 😀 Gustul ceaiului, o fărâmă de brioșă, două-trei cuvinte bine alese, lampă, creioane, carnețel, laptop, o carte bună… toate fac parte din latura mea de Creative Mama. Dacă aș fi nevoită să renunț la ceva mi-ar fi tare dificil.

my nightly cup of inspiration (1).jpg

Cum pregătesc ceiuțul?

  • 300 ml. apă fierbinte;
  • 2 lingurițe de ceai Ginger’s Treasure pe care îl găsesc mereu aici;
  • 8-10 minute răbdare până infuzează.

Easy ChocolateChip Cookie.jpg

Ceaiul de ghimbir m-a ajutat mult în timpul sarcinii, calmându-mi grețurile și stările nu foarte confortabile specifice perioadei. De-atunci suntem nedespărțiți.

Proprietățile acestuia sunt recunoscute, ajută la digestie, este bogat în calciu, fier, vitamina C, fiind de real folos în răceli și gripe. De asemenea, scade nivelul colesterolului, reduce stresul cotidian și întărește imunitatea.

Așa că alegerea mea este și relaxantă și benefică organismului.

Ce poate fi mai bine?!

C’est moi, Alina! 🙂

Reclame