Peretele cu crocodili

Când locuiești într-un apartament cu două camere (și spuneți-mi că nu numai eu trec prin asta), cu un mititel năstrușnic care are nevoie de spațiu pentru aș desfășura toate activitățile bebelușești, te încearcă dorul de remobilare, reamenajare, de nou. Nu cred că intră în discuție plictiseala de ce ai reușit să faci până acum, dar când vezi că spațiul tău personal este încet, încet invadat de un „dictator” cuceritor, parcă te încearcă gânduri de exilare către o cameră a lui și doar a lui. Și pentru că lucrurile nu sunt chiar atât de simple și cheap, you start small.

De exemplu, poți să decorezi un perete cu motive ludice, florale, care să inducă o oarecare transformare timidă, precoce a dormitorului tău extrem de bine gândit și proiectat, în viitorul culcuș al copilului mic și răsfățat. 😀

DSC_0295.JPG

Buun, so, you start small. 4-5 rame de la Ikea (pe care le aveam deja), o carte de colorat minunată și creioane colorate magice. Cam de asta ai nevoie, în primă instanță. În timp, în funcție de preferințele artistice ale micuțului, poți înlocui desenele cu altele noi, colorate în nuanțe mai închise, mai pastelate, în roz sau albastru, după cum te lasă inima. 😉 Mi-au făcut cu ochiul și alte desene, pe care probabil, le vom colora împreună pentru o experiență autentică, un teachable moment mamă-fiu.

„Dincolo de linii”, de altfel, o carte de colorat tare faină, m-a inspirat, inițial, cu desenele ei tipărite pe o singură față (pentru a putea fi ușor înrămate), cu formatul parcă anume tipărit pentru ramele mele disponibile și varietatea artiștilor care au contribuit cu ilustrațiile încântătoare (unele de-a dreptul hipnotizante).

Get creative! Mă gândesc acum că desenele ar putea foarte frumos să fie agățate de niște fire simple, albe, în jurul corpului de iluminat. Cred că ar putea crea efectul unui abajur, împrăștiind discret o lumină caldă și colorată în camera piticului.

Dacă ai alte idei, te invit să le scrii pe aici. 🙂 Iar dacă ți-a plăcut ideea de mai sus și ți-ar plăcea o astfel de carte de colorat, urmărește-ne pe pagina de facebook pentru un viitor #greengiveaway. Sharing is caring! 🙂

Anunțuri

“Caravana 07ALAPTARE”

12006148_1643756979232153_8464639711536767112_n

“Caravana 07ALAPTARE” a poposit pentru prima dată în Pitești, la ceainăria Mon Cher, unde pe acorduri beethoveniane, am schimbat păreri, am povestit din experințele noastre și am învățat o mulțime de lucruri noi despre naștere, alăptare, babywearing, ș.a.

Caravana este un proiect demarat de Clinica de Alăptare împreună cu Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare, prin intermediul unor mămici înainte de toate,  cum foarte frumos s-au prezentat ele, desigur, mămici în cunoștință de cauză, care s-au îngrijit de promovarea evenimentului, tipărirea flyerelor, alegerea unei locații mommy friendly, etc. … și evident, să petreacă cu noi vreo 5-6 ore.

Între o doula, un consultant în alăptare și medici pediatri, au fost descrise tot felul de întâmplări, anecdote, care să detensioneze o oarecare stânjeală din partea noastră, apoi am vorbit deschis despre preocupările noastre ca părinți la început de drum.

Au oferit consultații directe mamă-copil-supt (probleme de lactație), au combătut, rând pe rând, toate miturile lipsite de temei real în alăptare, ne-au încurajat să-i purtăm pe micuți în sisteme ergonomice și ne-au povestit despre diversificarea copilului alăptat.

Am urmărit câteva filmulețe emoționante despre breast crawl, am învățat câte ceva despre tehnicile Lamaze, rolul prietenei la naștere aka. doula, opțiunea pentru rooming-in după naștere, cât și despre co-sleeping/bed-sharing vs. nursery care (camera copilului).

Mi-a plăcut mult determinarea pe care ne-au “împrumutat-o” cu privire la alăptarea exclusivă a bebelușilor noștri, atât timp cât ne dorim, sau cu privire la “strigătul de ajutor” (0725 278 273 – 07ALAPTARE ) în situațiile în care ne simțim copleșite de emoții ori intrăm în panică.

Deși nu am reușit să rămân până la sfârșitul workshop-ului, am părăsit ceainăria cu un sentiment de siguranță, motiv pentru care vă încurajez să nu ratați opririle caravanei.

C’est moi, Alina! 🙂

Sursă foto: Facebook