Turnuri de negrese

Astăzi, căldura de afară a vrut să ne pună bețe în roate, dar prăjituritul a fost ”salvarea” noastră. De dimineață, ne-am luat porția de aventură printre căsuțele tradiționale românești de la Muzeul Golești, iar după-amiază, ca să evităm canicula, am rămas indoors, iar după luuungi negocieri cu ușile închise, Prințul Covrigel și Zâna Pâinica s-au învoit să facă de data asta niște negrese delicioase.

Trei perechi de mânuțe dibașe au pus numaidecât la copt o tava de negrese. Ajutor de bucătari, Marius, ne-a bucățit ciocalata amăruie și untul, iar, noi, am mixat compoziția până ne-au amorțit brațele, semn că ne-am făcut treaba cum se cuvine. 😀

DSC_0535-2.jpg

Dar să-ți povestim și ție ce am folosit pentru turnul nostru de negrese:

  • 200 gr. unt;
  • 275 gr. ciocolată amăruie;
  • 150 gr. zahăr (ori 170 ml. sirop de arțar sau agave);
  • 3 ouă mari;
  • o linguriță de extract de vanilie;
  • 225 gr. făină;
  • un vârf de linguriță de praf de copt (opțional);
  • 50 gr. cubulețe ciocolată albă/50 gr. nuci măcinate/50 gr. cereale de ovăz, etc.

Pentru 36 de pătrățele/cuburi de negrese, au fost nevoie de 20 de minute de pregătiri și 25 minute de copt la 180 grade (în cuptorul preîncălzit).

DSC_0539.jpg

How it’s made?!

  1. tai repede ciocolata și untul în cuburi și le topești la foc mic;
  2. între timp, mixezi cele 3 ouă cu zahărul, un praf de sare și extractul de vanilie până când compoziția își dublează volumul și se deschide la culoare;
  3. ciocolata topită și răcită câteva minute o adaugi puțin câte puțin peste ouă (folosești în continuare mixerul);
  4. acum poți să lași mixerul deoparte, iei o lingură de lemn și încorporezei treptat făina și praful de copt;
  5. torni compoziția într-o tavă dreptungiulară, circulară, nu prea contează forma, și lași totul la cuptor timp de 25 minute;
  6. musai, lași blatul să se răcorească puțin, altfel va opune rezistență când vei încerca să-l tai;
  7. tai negresele sub ce formă poftești, le suprapui, până formezi o piramidă, un bloc, un turn sau o cetate, abia apoi îți torni un pahar de lapte bătut și te așezi, lacom, la masă pentru cea mai dulce cină. 😉

    Rețeta este super accesibilă, special concepută și descrisă, astfel încât tu și micuțul tău să vă distrați de minune în bucătărie. Am descoperit-o în cartea Mummy and me bake, de unde ne-am inspirat și pentru niște baghete cu brânzică. Yum!

     

    DSC_0518.jpgDSC_0522-3.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s