Nu este neapărat vorba despre stres, epuizare sau rutină. Mai degrabă, aș spune că treptat, te lași învăluit de o moleșeală, pe care o resimți cumva ca o presiune, moment în care nu-ți dorești nimic altceva decât a little bit of quiet.
Piticul meu matinal îmi solicită uneori cam toată energia, așa că pe la prânz, când se apropie ora somnului, încep ușor, ușor să simt cum toții mușchișorii corpului mi se destind. 😀 Doarme aproape de fiecare dată în jur de trei ore, timp în care, în tihnă, fie mă uit luuung la el (ăsta da moment mindful), fie citesc, fie colorez.
Dacă cititul îmi solicită mintea, treaba cu desenatul/coloratul e la polul opus. Dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt momente când nici măcar nu mă uit ce creioane îmi pică în mână, puterea minții e cea care îmi ghidează mâinile… inner peace! 😀 that’s how zen I get! Totuși asta nu înseamnă că nu sunt prezentă, ci doar că renunț să mai las in faptul că livingul meu arată ca după bombardament.
E revigorant! Un moment mindful doar al meu!
„Tu ce faci ca să reduci din încărcătura zilei?”
Am de dat o carte de colorat faină celui/celei care răspunde sincer la întrebare. Sau poate îmi povestești cum ziua ta a decurs în perfectă armonie, iar la sfârșitul zilei ai face ceva fun, and yet mindful 😉 ca să te ia somnul mai ușor. Hai, adună-ți creioanele colorate!
Îmi dai de știre până pe 23 ianuarie aici sau pe pagina de facebook!
Ca să fiu sinceră, n-am încercat niciodată să colorez ca să obțin o stare zen. De obicei citesc ceva ușor, dar cred că ai dreptate, nu întotdeauna obțin relaxarea dorită. Mă pomenesc uneori că-mi zboară gândurile aiurea și trebuie să recitesc ce tocmai citisem. Poate că ar trebui să încerc să colorez, cred că e o idee bună :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact despre asta e vorba! Sunt pro citit! Dar cand mintea imi este prea incarcata, e musai sa fac ceva care sa nu oboseasca nicicum. Ma bucur ca va face cu ochiul ideea mea 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
In cursul saptamanii nu prea reusesc sa fac nimic, dar nu ma plang pentru ca jobul meu este totusi unul destul de relaxant. In weekend imi place sa fac tot ceea ce nu reusesc in timpul saptamanii: sa-mi fac timp pentru manichiura, sa rasfoiesc reviste, sa ma uit la filme si sa colorez cu castile pe urechi. 🙂
M-a prins febra coloratului acum, cu zilele astea libere, si chiar am reusit sa termin cateva pagini destul de complexe. Sper sa nu abandonez crioanele si agenda de colorat. 😀
Pupici si spor la colorat si voua! :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumim! 😊 Ti-am spus deja ca imi place cum colorezi 😍 As vrea si eu sa mai multicel timp la dispozitie pentru treaba asta. 😋
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mine depinde de zi. Uneori fac mâncare cat doarme, alteori stau pe net sau on pat langa el. Daca nu doarme la amiaza ma simt f obosita, parca ceva nu a mers bine :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te inteleg! Daca nici eu, atunci cine?!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu o tot ţin pe-a mea că n-am răbdare dar nici n-am încercat. Cred că n-ar fi rău să caut şi eu o cărţulie din asta. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuta, poate o sa fii castigatoarea cartii de colorat puse la bataie 😁 Succes!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult!
Seară bună să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună, Green Mama! Nu este pentru nimeni o surpriză dacă spun că cititul mă relaxează de cele mai multe ori, dar sunt unele momente mai năbădăioase, când cititul îmi pune piedici în drumul meu spre ZEN, de aceea aleg, ba să ies să mă plimb, (dacă mai este și frig afară, este perfect), ba, mai noi, cred că voi alege să colorez (am primit de Crăciun de la o bună prietenă, semne de carte de colorat), probabil voi aborda în viitor și o pagină dintr-o carte de colorat pe bune 🙂 și poate chiar voi realiza că mi se potrivește mănușă aceasta activitate. Momentan îmi cizelez răbdarea! Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna Cristina! Am un feeling ca o sa-ti placa coloratul 😉 Poate modele vintage sunt ceea ce cauti. Ma tii la curent daca gasesti altceva fain intre timp.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, cum să nu! Te țin la curent! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ştiu şi eu, parcă m-ai ispitit să-mi caut creioanele colorate…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa inteleg ca iti surade ideea de a colora modelele victoriene din cartea de colorat din giveaway? 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Peste zi sunt foarte stresata. Cand ajung acasa, ma relaxez cu o mancare buna, o carte si discutii cu sotul meu care reuseste sa imi dea o stare de confort, bine si relaxare. Nu a incercat sa colorez dar pare foarte distractiv.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
S-ar putea sa-ti placa! 😉
ApreciazăApreciază
Ceea ce mă deconectează de la grijile de zi cu zi sunt cărțile care mă poartă spre alte universuri și cu poveștile lor. Călătoresc, râd, mă emoționez, mă regăsesc între paginile lor, iar acest lucru reprezintă o experiență tare frumoasă. Pe lângă asta, uneori confecționez flori din hârtie colorată, ceea ce mă înveselește, iar în momentele de plictiseală sau de stres, mă relaxez desenând de multe ori niște flori stângace, dar mă ajută să mă concentrez asupra lor și astfel uit pentru câteva momente de griji, iar cartea colorată arătată de tine ar fi foarte utilă în activitățile mele zilnice.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ti-am vazut florile din hartie 😍 Frumoasa activitate!… acum, de fapt de vreo 2 ore tot citesc. A adormit bebe si ma delectec cu Celeste Ng, so I get you girl 🙌
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lectura placuta! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ascult muzica 🙂 Ma ajuta mult sa scap de incarcatura zilelor!
ApreciazăApreciat de 2 persoane