Pe fugă?

Always on the run!

Ai spune că am tot timpul din lume, but do I? De fapt, e un du-te-vino continuu în timp ce în mintea mea se derulează listele cu to buy stuff ori to do stuff pentru ziua respectivă.

Ieșim împreună “la aer” sau “la mamaie” (pe ritmul ăsta se bate din picior dimineața în pragul ușii), #bebeLuca and me 😀 , în jurul orei 8. Ne grăbim să ajungem la creșă, într-o mână ținând umbrela, în cealaltă 12 kg de happy-happy joy-joy, iar în spate, ducând trăistuța cu scutece. În graba noastră facem slalom printre băltoace, ocolim cățeii mofturoși scoși la plimbarea de dimineață, încercăm să o evităm pe vecina de la blocul B (pentru că ar sporovăi cât ziua de lungă), ca într-un final, să pășim dincolo de ușile clădirii, uscați, întregi și teferi. What a run!

Next on my list, trebuie să fug repede până la piața, să o prind pe precupeața cu sorț roșu care îmi vinde cele mele frumoase tufănele, proaspăt rupte din grădina ei în fiecare joi dimineață (pentru așa un tratament preferențial am avut grijă să o lingușesc cum se cuvine).

j.JPG

Mă duc repede și la taraba cu fructe unde, pe alese, aleg câteva mere, pere în panere, portocale, banane, rodii, pentru că atunci când piticul “comandă” ceva, mami se supune!

Poșta e în drumul meu, așa că de ce să nu mă opresc puțin și pe acolo. Ridic un colet, plătesc o factură, the usual errands. 😀

Trec pe lângă un magazin cu hăinuțe de copii, intru, cum să nu intru. În schimb, I only take mental snapshots, poate voi avea nevoie de ceva anume peste vreo zi sau două. În principiu și doar de principiu, nu mă arunc să cumpăr ceva, cu toate că lui #bebeLuca i-ar putea folosi și asta și cealaltă.

În fine, ajung acasă, încropesc ceva pentru prânz, mai adun una-alta că și trebuie să ies din nou. Spre creșă, fuguța-fuguța, altfel my little man îmi va duce lipsa.

Dacă după-amiaza e însorită, scoatem tricicleta la plimbare pentru o oră, două. Alergăm în jurul parcului, spre groapa de nisip, la topogan, leagăn, you name it. Și când simt că nu mai pot, mai pot încă puțin, am ratat caruselul cu elefanți. 😀

⭕🐘⭕

A photo posted by Alina (@green.mama.bear) on

Seara, continuă the amazing race: “Hai Luca să facem băiță!”, “Mami, e timpul pentru aerosoli!”, “I-al pe Ham și hai să ne pregătim pătuțul”, “Iar umbli în scutecel, nu vrei mai bine să-ți îmbraci pijamaua?”. Două ore pline mai târziu, liniște! Busy days, these days!


Pedometrul meu a luat-o razna azi! Știu că am mers ceva-ceva! Dacă stau să mă gândesc, cred că aș putea să mă răsfăț cu o pereche de ghete noi. After all, I’m always on the run! Nu că aș fi dat peste the cutest boots ever 😀 pe site-ul celor de la zorilestore.ro, unde de Black Friday (btw începe pe 18 noiembrie) vor fi reduceri de până la 60%. Nu, nu recunosc nimic!

Rubarb tart (3).jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s