Sunt un mic „mâncăcios”

Buun! Am cel mai ligav băiețel!

Este el simpatic, vorbăreț, pungaș din cale afară, dar când vine vorba de mâncare, Doamne cum ne mai “luptăm”. 😀

Nu știu ai altora cum sunt, dar al meu e fițos! Pe cuvânt! Știi la câte tertipuri trebuie să recurg să-l fac să-și pape porțiile (care de altfel sunt chiar mici)?! Funcționează azi, mai puțin mâine, bottom line, îl mai păcălesc (sau se lasă păcălit), altfel nu știu cu ce vitamine și nutrienți s-ar alege el.

Am stabilit că e pretențios, dar ca să-mi testeze și mai mult răbdarea, grămăjoara aia de mâncărică se vrea întinsă pe măsuță, covor, mami, dar mai ales pe hăinuțele lui. Și cum le mai murdărește, ce greu le scot fața (nu-ți mai spun câte am stricat). M-am săturat ca fiecare bluziță, onesie să aibe câte o pată verde, portocalie, galbenă. 🙂 Serios! E frustrant, mai ales că mie îmi sunt atât de dragi!

Bib to the rescue! Dar ce te faci când nici baveta nu face față murdăriei. Perseverezi… încerci alta! Am folosit bavete de unică folosință cu buzunărel, bavete cu scai, cu șnur, cu capse, tip pelican, dar cea care pare să ni se potrivească e cea cu mâneci, de tip pelerină. Mânecuțe curate, mai puțini nervișori, mai mult timp de joacă. Cu un imprimeu atrăgător, gură-cască like, (să intre mâncărica mai ușor 😀 ), șansele mele de a-l da jos de la masă cu burtica plină cresc considerabil.

Am găsit o bavetă cu mâneci potrivită, iar raportul calitate-preț m-a îndemnat să comand una în plus, de pompier :), just in case…

Baveta-cu-maneci-Pompier-BoboBaby-118790-1.jpg

C’est moi, Alina! 🙂

Anunțuri

11 gânduri despre „Sunt un mic „mâncăcios”

  1. Imi amintesc cand ma chinuiam si eu cu tot felul de piureuri de legume cu carne si asa ma necajeam cand erau refuzate!Il pacaleam sa manance,cu desenele animate,nu e o metoda chiar indicata dar in mintea mea de mama disperata sa vitaminizeze copilul as fi facut si pact cu diavolul :)) pana am descoperit ca ii plac ciorbele si legumele mancate ca atare,crude,la fel si fructele.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Hihihi! La prima mea masa la gradinita ne-au dat ciorba si eu nu mancam. Si m-a intrebat educatoarea de ce nu mananc. Si i-am zis: o astept pe bunica sa o dea prin sita. Eu mananc doar zeama, fara legume. :))
    Nu-l mai bibili pe pustiulica pentru ca o sa devina un mare rasfatat ca si mine pe vremea aia. Cum zice tata: copiii MICI sunt niste MARI santajisti 😀
    Succes!

    Apreciat de 1 persoană

      1. În primele zile la gradiniță, poate chiar 1-2 săptămâni, am făcut mii de nazuri. Până la urmă a trebuit să mă dau pe brazdă 🙂 Ba chiar le ceream alor mei mâncăruri gătite la grădiniță. Hihihi!

        Apreciat de 1 persoană

      2. La grădi sau creșă nu stă nimeni după el și mofturile lui. Va trebui să ai mare grijă. Și să fii atentă la tot ce mișcă acolo, pentru că nefiind copiii lor nu se comportă toți cum trebuie. Pe mine m-a lovit o altă educatoare peste mâini și nu am spus acasă. Dar a aflat tata de la alți copii și a vrut să dărâme grădinița peste ei. Deci, MARE GRIJĂ la tot ce mișcă!
        Succesuri! (cum zicea cineva :D)

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s