Principele, un roman “cu cheie”

ae867016a6becc1fce0ed6409a866d42.jpg

“O operă a calomniei și a ruinei”

Autor: Eugen Barbu,

Editura: Curtea Veche Publishing, 2011 – Colecția Biblioteca pentru toți,

Laitmotivuri: casa Meitani, casa magică, și împăratul bozagiilor, Malamos – apariția personajului din urmă este notabilă și din punct de vedere al delimitării narațiunii: la început, când izbucnește ciuma și la sfârșit, când este numit un nou Principe,

Tema centrală: puterea în epoca fanariotă, “o epocă crudă și somptuoasă”,

Romanul în câteva cuvinte: demagogie, lingușire, viclenie, intrigă, lăcomie, interes, corupție,

M-am tot gândit la aceste rânduri: 

Vin din lume, caut, știu, mai vreau să aflu…

Frica este legea guvernării

Setea este deliciul meu și foamea ceea ce îmi dă libertatea de a fi eu însumi.

O putere care nu e dovedită față de sine însăși nu este putere…

Să știi că cel mai ușor lucru pe lumea asta este să fii nedrept.

Lăcomia nu face casă bună cu fericirea, Doamne!

Virtutea e acțiune. Nu există virtute contemplativă… Nimic nu e mai păgubitor decât calea de mjloc, le vie del mezzo

Cu părere de bine:

Pentru că după primele pagini, mi-am spus “Ce-mi trebuie mie roman istoric?”, am lăsat cartea o vreme să adune praf. 🙂 Apoi, într-o zi ploioasă, m-am gândit să-i mai acord o șansă. Bine am făcut! Am terminat-o în câteva zile, iar când nu aveam cum să citesc (due to household chores and a needful baby :D) tot speram să se ivească un momențel să văd ce mai ticluește “rex proditorium”.

Dincolo de a fi un roman istoric, am descoperit un roman parabolă, construit în jurul a 3 elemente: Principele, messerul Ottavianul și Ioan Valahul. Despotul, care suferă de boala sufletelor alese, “melanholia”, îl acceptă pe Ottaviano (“o canalie sau un om divin”) din dorința de a se vindeca de “tristețea păgubitoare”, doar că acesta îl transformă într-un despot absolut, îl transfigurează. Iar Ioan Valahul, care întruchipează “înțelepciunea pământului, filosofia și demnitatea unui popor”, nu este suficient de puternic sau perseverent în grija pentru pământul strămoșesc și nu reușește să ajungă la urechile Domniei sale. Poate și datorită lipsei acestuia de profunzime, de implicare, Principele este sujugat “copilului nebun”, iar țara românească este îngenunchiată și sărăcită.

Relațiile celor două personaje fatale descrise pe fondul unui “fanariotism fascinant” și amoral, devin din ce în ce mai vizuale, căpătând “măreția viciului”. Am vrut să văd până unde merge nebunia unui conducător hipnotizat de un exaporit farsor. Și în fine, m-am convins, sfârșitul este tragic, dar în același timp îți demonstrează că istoria se repetă, la nesfârșit, sub alte forme.

Notă: Am recitit paginile 76-78 de vreo câteva ori. Vezi tu de ce când o citești. 😉

C’est moi, Alina, une lectrice attentive! 🙂

Sursă foto: Pinterest

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s