„If You Accept The Key, You Accept The Rules”

Ispita sau The Loft (titlul original), un film foarte la modă în cinematografele din România, ocupând locul 3 săptămâna aceasta în Box Office, prezintă povestea a 5 prieteni care împart un apartament despre care doar ei știu și pe care îl transformă într-un loc tabu, pentru rendez-vous-uri “ilicite”, departe de ochii nevestelor.

Fiecare dintre cei 5 are câte o cheie, iar intriga filmului o reprezintă faptul că într-o dimineață, unul dintre ei, ajuns în apartament, găsește pe pat cadavrul unei tinere blonde.

Thrillerul erotic este un remake al aceleiași pelicule a regizorului Van Loy din 2008.

În film îl regăsim și pe Wentworth Miller, actorul consacrat de serialul fenomen “Prison Break”, dar și pe James Marsden, Karl Urban, Eric Stonestreet, simpaticul actor din “Modern Family” și Matthias Schoenaerts.

Pe platforma IMDB, filmul a primit nota 6.3. Ca o parere personală, este o notă corectă, reflectând valoarea filmului care prezintă și unele carențe la interpretare. Vă las pe voi să vă convingeți sau nu. 😀

Una peste alta, deși recenziile spun că nu prea a meritat așteptarea, este un film ce merită văzut într-o seară de miercuri, când la TV oricum nu găsești nimic interesant.

C’est moi, Alina! 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „„If You Accept The Key, You Accept The Rules”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s