40-Love

Make it work! It’s so easy…start by doing everything together…like watching tennis.

Un sport intens care dezvoltă valori precum calmul, ambiția și stăpânirea de sine.

Dar și un sport elegant, a cărui istorie îl recunoaște ca fiind “sportul alb”, promovând încă din epoca romantică a jocului, albul. Se spune că domnișoarele din înalta societate priveau partidele de tenis îmbrăcate în rochii fluide albe, nuanța elitelor, ca pentru o mare ocazie. În ciuda micșorării taberei care susținea această culoare, tenisul a continuat să poarte această etichetă datorită atmosferei civilizate din timpul meciurilor și spectatorilor manierați. La Wimbledon și în zilele noastre toți sportivii sunt îmbrăcați în alb, ceea ce menține tradiția și farmecul turneului.

Tenisul de câmp nu se număra printre sporturile cărora le acordam prea multă atenție, dar aveam și eu câțiva jucători preferați și cunoșteam câteva tipuri de lovituri…puține, ce-i drept! A devenit un obicei să privim turneele de grand slam, dar și open-urile cu mai puține puncte puse în joc. Djokovic, Federer, Nadal, Wawrinka și alții mă țin captivată ore în șir în fața televizorului. Mi-am îmbogățit vocabularul cu expresii de genul backhand, topspin, smash, forehand, voleu, scurtă.

E un sport plăcut de practicat, deși personal, mi-a fost mai greu să învăț, dar am cel mai răbdător “antrenor” care îmi spune mereu că trebuie să fi perseverent. Se pare că nu am cel mai bun rever din circuit :D.

Mă bucură înmulțirea terenurilor de tenis, practicarea acestui sport în aer liber și, în general, deschiderea evidentă a oamenilor către acest joc atât de frumos. Să recunoaștem că și performanțele Simonei Halep au contribuit la schimbarea percepției vizavi de tenis. E minunat să vezi cum o româncă se află în elita mondială.

Așteptăm, cu nerăbdare, luna aprilie când va avea loc turneul BRD Năstase Țiriac Throphy (ATP World Tour 250) de la București. Vreau să strâng cât mai multe autografe, eventual, și pe cel al câștigătorului. Anul trecut a fost Dimitrov fetelor 😉

C’est moi, Alina! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s